Ma durea si zona cervicala, si cea lombara. Nu faceam nici un tratament propriu-zis, invatasem cateva miscari de stretching, ma ajutau pe moment, dar efectul nu tinea mult si, cu siguranta, nu ma vindecau.
Am crezut ca este una dintre cauzele astea si ca n-am ce sa fac, nu aveam cum sa renunt la nici una.
Baiatul meu cel mic avea atunci o problema de santate si imi fusese recomandata terapia. Avea 4 ani. Cand am intrat, primul lucru care m-a surprins a fost starea de calm combinata cu incredere pe care mi-a indus-o terapeutul, Florian Raducu. Am discutat putin despre Edi si mi-a zis ca pana la 7 ani copilul este legat de mama. Ca nu-l poate trata pana nu lucreaza cu mine.
I-am raspuns ca eu sunt perfecta, nu mai am nici o problema de sanatate, deci nu are ce sa vindece la mine. A zambit si mi-a zis ca vom vedea asta impreuna, cand o sa vin la programare.
Si m-am dus. Nu pentru ca am crezut ca ma va ajuta pe mine cu ceva, dar m-am gandit ca nu mi-as ierta daca as sti ca n-am facut totul sa-mi ajut copilul.
Cand am intrat, m-a invitat sa ma intind pe pat, cu hainele pe mine. A inceput de la talpi, a pus mana usor pe ele, apoi s-a mutat in dreptul bazinului pentru scurt timp, si apoi in zona cefei. Punea mana foarte usor, abia ma atingea. Nu reuseam sa inteleg cum functioneaza terapia. Mi-a explicat cum – cu ajutorul acestor presiuni si mobilizări se urmareste imbunatatirea circulatiei lichidului cefalorahidian care are ca scop, intensificarea activitatii sistemului nervos central si a maduvei spinarii.
Tot n-am inteles, dar n-am mai insistat. Mi-a zis ca-mi recomanda cartea „Tu și medicul din tine” scrisa de John E. Upledger, cel care a inventat terapia. Ulterior chiar am citit-o.
Revenind la terapie. Din cand in cand ma intreba ce simt. Nu simteam nimic. Absolut nimic. La un moment dat a inceput sa stea de vorba cu mine. Sa-mi puna niste intrebari. Nu stiu cum facea, dar ajungeam imediat cu raspunsurile in perioada copilariei.
Am stat 2 ore si jumatate in terapie, si am facut 3 atacuri de panica. Pentru prima data in viata mea am descoperit ce-i aia un atac de panica: inima imi batea foarte tare, imi tremura barbia, plangeam fara sa ma pot controla, in sughituri. De fiecare data m-a calmat cu multa bunavointa si bunatate. Chiar ma gandeam ca desi prin intrebarile lui ajungeam in starea aia, imi inspira atat de multa incredere incat n-am simtit nici o clipa nevoia sa ies.
In seara aia am retrait tot felul de emotii din copilarie. Intamplari peste care am trecut fara sa le analizez si de care uitasem cu desavarsire. Dupa fiecare discutie, intelegeam ce se intamplase, de ce cei din jurul meu reactionasera asa. Ma facea sa ajung singura la aceste concluzii, el doar ma ghida.
La sfarsit, eram bine, eram calma si impacata cu atat de multe, dar nu intelegeam nimic din terapie. Mi-a marturisit ca el are si formare psihologica, care il ajuta sa aiba un dialog terapeutic cu acele emotii care sunt vatamatoare. Doctorul Upledger le-a numit „ chisturi energetice”.
Practic, atunci cand nu reuseste prin puterea terapiei sa vindece, sa distruga chisturile energetice care se depun in organism din cauza emotiilor negative netratate, incepe sa puna intrebari.
Am ajuns acasa pe la 8 si ceva seara, n-am putut nici sa mananc. Simteam puternic nevoia sa dorm. Eu care ma culcam foarte tarziu, nici nu concepeam ca as fi putut sa adorm la ora 8. Si totusi am adormit imediat.
A doua zi, m-am trezit foarte bine. Realizam ca ceva e diferit, dar nu-mi dadeam seama de ce ma simteam atat de bine.
Abia seara, la cina, in timp ce vorbeam cu sotul meu si ii spuneam cat de bine si de plina de energie, am fost, am avut revelatia ca nu m-a mai durut spatele deloc. Nici cervical, nici lombar. M-am gandit ca este o coincidenta.
Dar nici in zilele care au urmat nu m-a mai durut. Cand m-am dus din nou, l-am intrebat daca poate sa aiba vreo legatura. Pentru ca fusese singura schimbare din viata mea. Mi-a raspuns ca spatele ma durea de la emotiile care il apasau.
Daca mi-ar fi povestit cineva chestia asta, nu l-as fi crezut acum 8 ani si ceva. Intre timp am citit mult despre wellness si acum vad lucrurile din cu totul alta perspectiva.
M-am mai dus cateva luni. In primele saptamani, au mai fost tot felul de intamplari si emotii care au iesit la iveala, am plans destul de mult, dar n-am mai facut atacuri de panica.
Apoi, terapia a devenit foarte relaxanta. Ma intindeam pe pat, Florian incepea tratamentul si eu adormeam imediat. Ma trezeam spre final. Era un somn adanc, foarte odihnitor. Pe vremea aceea inca aveam probleme mari cu insomniile (am scris aici cum le-am rezolvat), si aceste momente de somn adanc imi prindeau extraordinar de bine.
Insa, dupa o perioada, am renuntat. Edi se vindecase, eu continuasem sa merg doar pentru relaxare. Deja rarisem la o data pe luna, pentru ca nu era nevoie de mai mult. Dar, stii cum e, o data n-am putut sa ajung, am amanat, am tot amanat pana nu m-am mai dus deloc. A fost o mare greseala. Dupa vreo 2 ani in care nu mai fusesem deloc, am facut psoriazis. Despre asta o sa-ti povestesc intr-un articol viitor.
La ceva timp dupa, m-am dus si la chiropractician, din alte motive. Cand mi-a vazut spatele, coloana, prima lui reactie a fost: “Doamna, cred ca aveti niste dureri de spate…”. I-am raspuns ca nu ma doare deloc, am scapat de ele cu terapia cranio-sacrala.
Florian Raducu lucreaza la Clinica Eliade. Este o clinica de medicina integrativa care a luat nastere tot din experientele personale ale Dnei Cristina Timis, fondator si CEO.
Imi place faptul ca abordeaza holistic orice problema de sanatate. Te vad mai multi doctori, ti se indica un mix de terapii vindecatoare. In plus, la Clinica Eliade gasesc intotdeauna loc de parcare, indiferent la ce ora merg, ceea ce, pentru mine, este important.
Poate ca daca as fi ajuns la ei cu scopul sa-mi tratez durerile de spate, cu siguranta mi-ar fi indicat si alte proceduri care ar fi rezolvat si problema pozitiei in care stau. Ceea ce o sa si fac si apoi o sa-ti scriu si despre asta.
Pentru moment insa, pot sa te asigur ca de 8 ani nu mai am dureri de spate. Deloc, nici cervicale, nici lombare. Chiar daca nu m-am dus constant la terapie, ba din contra, am avut doua pauze mari – una de 2 ani si alta de aproape 2 ani, acum, cand s-a declansat pandemia.
Fondator despreSpa.ro
