Nu cred ca a existat un anumit moment cand am descoperit muzica, asemenea unei revelatii. A fost mereu acolo, aproape, a fost normalul, ambianta, in familia mea. Ar fi fost neobisnuit sa nu existe. Casetele, discurile de vinil, pickup-ul, boxele si… astfel aveam acces imediat la universul meu: Mozart, Ceaikovski, Brahms. Poate ca nu stiam multe lucruri despre ei pe atunci, dar imi erau familiari si povesteau mereu alte istorii fascinante. A fost firesc ca aceasta sa devina mai tarziu meseria mea. Era ceea ce stiam, era normalul. Fara sa recunosc, a atenuat in timp conflicte sau, dimpotriva, m-a ajutat sa imi consum dureri interioare pe care, altfel, nu stiam sau nu aveam curaj sa le povestesc cuiva.
Castile pe urechi si dezlantuirea libera a sentimentelor, nemiloase, cu o sinceritate cruda in fiecare sunet. Muzica ma mobilizeaza si astazi, imi face legatura cu sinele si, parca, pot sa inteleg puterea lui Orfeu, privita mult timp de posteritate drept periculoasa: a surclasa facultatea reflexivitatii in favoarea emotionalului, a dezlantui fricile psihicului deposedand mentalul de limitele autoimpuse. Si totusi exista ordine, exista esenta clara a unui limbaj coerent, intuit inca de la Pytagora si sistemul universului guvernat de numere si sintetizat in sunete proportionale. Sentiment, algoritm, stiinta? Pentru fiecare, muzica inseamna altceva. Totodata, pentru toti este aceeasi expresie pura a trairilor ce face sa zboare timpul in mod diferit. Acestuia din urma fiindu-i totodata supusa si stapana.
Irina Boga (n.1978) este lector univ. dr. la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti. A absolvit sectia de muzicologie din cadrul FCMPm (2002) si sectia de clavecin din cadrul FIM (2004). Activitatea muzicologica imbina prezenta la catedra, cu colaborarea la diferite publicatii culturale bucurestene, in prezent indeplinind si functia de Redactor Sef al publicatiei Acord a UNMB. Ca realizator de emisiuni radio si TV a semnat reportaje si cicluri de emisiuni pentru canalul Romania Muzical. Este detinatoarea bursei „George Enescu” oferite de ICR pentru 2013. Participa constant la sesiuni stiintifice din cadrul UNMB si la seminare internationale, iar in ultimii doi ani a fost organizatorea Simpozionului de Muzicologie si Stiintele Educatiei Muzicale al UNMB. Desfasoara deopotriva si activitate interpretativa, in aparitii individuale sau in formatii de muzica de camera, repertoriul de muzica veche alternand cu lucrari contemporane.
Irina Boga
Fotografia m-a facut sa devin o mai buna versiune a mea. Sa gandesc pozitiv, sa fiu mai bun, sa descopar si alte valente, m-a determinat sa cunosc mai bine oamenii cu care relationez, m-a facut sa ma inteleg pe mine mai bine, m-a facut sa ies din starile depresive pe care le aveam uneori. Aceasta forma de arta este o poarta spre o lume fascinanta, unde realitatea capata alte dimensiuni. Butonul aparatului de fotografiat imi ofera privilegiul de a opri timpul in loc, de a surprinde emotiile oamenilor in cele mai subtile detalii. Este ca si cum ai iesi din lumea reala si ai patrunde intr-o noua dimensiune, de unde poti sa vezi ce se afla in sufletele celor pe care ii fotografiezi. Bucurie, culoare, trezire, speranta, motivare, autocunoastere, smerenie, lumina, iubire. Acestea sunt cateva dintre sentimentele pe care fotografia le trezeste in mine.
Fotograf profesionist, colaborator permanent al Casei Regale a Romaniei, Daniel Angelescu este fondatorul companiei Angels Photography si fotograf al Casei Regale a Romaniei, cu care colaboreaza din anul 2007, cand s-a alaturat prietenului sau, reputatul fotograf Marius Baragan, pentru a imortaliza vizita in Romania a ASR Principelui Mostenitor Alexandru al II-lea si a Principesei Ecaterina ai Serbiei. De atunci, Daniel Angelescu a pastrat in fotografiile sale cele mai importante evenimente ale Familiei Regale a Romaniei: Jubileul Altetei Sale Regale Principesa Mostenitoare Margareta a Romaniei (2009), Jubileul ASR Principelui Radu al Romaniei (2010), Jubileul Majestatii Sale Regelui Mihai al Romaniei (2011).
Daniel Angelescu
„Pe tine ce te face sa te simti usoara ca un fulg?” A fost cea mai importanta intrebare pe care cineva mi-a adresat-o in ultimul an, iar raspunsul ei mi-a limpezit viata.
Pe mine, linistea sufleteasca trebuie sa ma gaseasca scriind.
Toata viata mea am cautat, instinctiv, ceea ce Murakami numea ,,usuratate”. Firescul, usorul inteles nu drept facil, ci drept un flux continuu si lin de energie care-si urmeaza cursul. Am crescut cu certitudinea ca lucrurile care ne sunt sortite trebuie sa-si faca prezenta bland, soptit, aproape in varful picioarelor. Tiptil. Fericirea trebuia sa fie lina si viata de zi cu zi sa poarte samburele acelui „lin”.
Totusi, cand un coach mi-a adresat intrebarea de mai sus: ,,Ce te face sa te simti light?”, m-am blocat. Viata ne dezvata de firesc, iar instinctul meu pentru lin era strivit sub zece straturi de ,,Trebuie”, ,No pain, no gain”, ,,Nimic nu vine fara munca”. Aproape ca m-am simtit jignita la gandul ca viata mea ultra-aglomerata ar putea sa-i para cuiva ,,light”. Apoi, cognitivul s-a dat la o parte si am inteles intrebarea cu inima, iar cuvintele au iesit singure: ,,Cand scriu, e ca si cum as zbura. E light”.
As putea sa scriu pe un scaunel, in mijlocul unei intersectii, cu masinile claxonand in nestire, si mintea mea ar fi linistita. Indiferent ca sunt intr-un open space, in rumoarea unei cafenele sau pe canapea, cu televizorul pornit si telefonul sunand, scrisul este liniste, cea mai pura varianta de ,,zen” si de ,,mindfulness” la care pot aspira. Inainte sa-mi fie vocatie, mi-a fost terapie. Nu invers.
In 32 de ani, toate momentele de tristete, stres sau nesiguranta au fost tratate, invariabil, cu un caiet dictando sau cu un ecran alb de Word. La final, era ca si cum am iesit de la cel mai relaxant masaj, simtindu-mi corpul cu vreo doua tone de griji mai usor. Totul era limpede, clar. Light. Intre timp, ,,Ce te face sa te simti light?” mi-a devenit mantra si o raportez la orice situatie in care ma simt inconfortabil sau greoi, ca o busola care sa-mi arate daca sunt in directia buna sau daca nu cumva fug direct spre nefericire. Viata chiar e prea scurta ca sa fie despre altceva decat liniste, libertate si zbor.
Diana Cosmin
Diana Cosmin este redactorul-sef al revistei lunare ForbesLife si al revistei trimestriale Up by Forbes. Totodata, scrie despre viata, business si lifestyle pentru Forbes Romania. In 2015, a lansat proiectul personal finesociety.ro, o „societate deloc-secreta” a iubitorilor de tot ce e fin si fain si o sursa continua de inspiratie pentru cei care cred ca frumusetea vietii sta in micile bucurii. Pe „Fine Society”, Diana impartaseste cu cititorii ei povesti pline de farmec, franturi din calatoriile sale in lume, interviuri cu oameni interesanti, recomandari de lectura si multe altele.
La formarea stilului impecabil de scris al Dianei a contribuit cu siguranta si background-ul educational foarte bogat. A studiat Diplomatie si Relatii Internationale la Londra, in Statele Unite ale Americii, in Olanda, in Elvetia si in Austria. Inca de pe vremea studentiei se afla intr-o calatorie continua, care cuprinde destinatii din peste 50 de tari. Nu este de mirare ca multe dintre articolele Dianei au fost scrise „printre nori”, din avioanele care o poarta mereu in locuri noi.
Dansul ma readuce la viata de fiecare data cand am probleme de tot felul, cand cad psihic, cand ratacesc drumul… Intru in sala de balet (spatiul in care ma simt cel mai safe din lume) si, miscandu-ma, uit si exorcizez toate durerile, toate spaimele, toate panicile. Dansul ma salveaza.
Concret, dansul mi-a slefuit si mi-a sculptat corpul (deloc perfect: cu musculatura flasca si cu tendinte de ingrasare). I-a conferit corpului meu o forma estetica, scenica, mi-a lungit bratele, gatul si l-a obisnuit dinamic si activ. Dansul m-a invatat sa am o minte sanatoasa intr-un corp sanatos.
Atunci cand imi simt corpul greu si incordat, dansez, ma misc si imediat simt ca zbor. Atunci cand sunt stresat si, cum spuneam, plin de ganduri negative, dansez si imediat ma surprind zambind si plin de speranta.
Dansul de orice fel – arta sau pura distractie – ne ridica deaspura conditiei noastre terestre si ne spiritualizeaza.
Mie, dansul mi-a dat sens vietii, am respirat, am trait, am iubit in dans.
Mi-a transformat profesia in destin. Am construit mult dansand si tot prin dans i-am ajutat si pe altii sa gaseasca sensuri nebanuite in viata. Am dansat tot timpul cu sufletul, convins fiind ca oamenii vin sa se emotioneze la un spectacol si in acelasi timp am crezut in dans ca semn al spiritului.
Sunt recunoscator pentru acest lucru, consider ca e important sa constientizezi minunile care ti se intampla si sa multu¬mesti. Si sa dansezi in continuare.
Razvan Mazilu a inceput sa studieze dansul inca de la varsta de 3 ani. Chiar daca la inceput totul a parut o joaca, traseul ulterior al studiilor a transformat pasiunea in profesie, astfel ca a devenit in timp unul dintre cei mai renumiti artisti din Romania. Inca din liceu a devenit solist al Companiei de Dans Contemporan „Contemp”, mai intai la Opera Nationala Romana, apoi la Teatrul Evreiesc de Stat.
Debutul lui Razvan Mazilu in coregrafie este marcat spectaculos de cateva premii obtinute la spectacole, dintre care amintim Premiul I la Festivalul National „Mihail Jora” (Bucuresti) si Premiul pentru Debut Coregrafic de Exceptie acordat de Uniunea Compozitorilor, Coregrafilor si Criticilor Muzicali din Romania. Urmeaza un parcurs profesional extraordinar, care a implicat colaborari cu nume mari pe plan national, dar si international. Pe langa spectacolele ireprosabile, Razvan Mazilu nu ezita sa se implice si in proiecte de responsabilitate sociala de fiecare data cand are ocazia.
Exprimarea in planul artei vizuale implica autocunoasterea. Prin practicarea acesteia putem sa ne descoperim si sa ne perfectionam, arta devenind astfel o cale de evolutie spirituala.
Din punct de vedere terapeutic, dezvoltarea personala este in prim plan, asa cum se practica si in alte forme de terapie, incluzand atat nivelul fizic, cat si cel spiritual. Un prim efect curativ consta in cresterea stimei de sine, iar aici ma exprim si prin prisma lucrului cu elevii in atelier. Faptul ca poti duce la bun sfarsit o lucrare artistica iti ofera foarte multa incredere in sine, mai ales la varste fragede. Iti testezi limitele si iti descoperi eventualele aptitudini si inzestrari pe care probabil nu le cunosteai. In acelasi timp, este nevoie de curaj pentru a-ti exprima trairile si gandurile pe panza, urmat de controlul asupra acestora si armonizarea lor intr-o forma estetica, plastica. Toate acestea duc la constientizarea masurii si dobandirea echilibrului interior.
Patrunzand intr-un plan mai profund al practicarii artei, ni se dezvaluie, pe langa satisfactia de a lucra o panza si a o duce la bun sfarsit, o serie intreaga de trairi, de stari launtrice pe care le experimentam in timpul lucrului. Acestea sunt izvor nesecat al inspiratiei, fluxul energetic prin care se manifesta intuitia creativa (inspiratia) si care transced si expanda diafan prin sufletul artistului.
Pe pe langa autocunoastere, arta este o cale de evolutie spirituala, de vindecare si de regenerare. O cale prin care artistul isi croieste drumul spre o forma de libertate absoluta. Libertatea intru „Cel dintai”.
Justinian Scarlatescu s-a nascut pe 11 octombrie 1977, la Ploiesti. Este licentiat al Universitatii Nationale de Arte din Bucuresti, la clasa profesorului Teodor Moraru, promotia 2002. Din 1995 participa la expozitii de grup in Franta, Belgia, Italia, Austria, Ungaria si in tara, in Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi, Bacau si Ploiesti.
Intre 2010 – 2016 deschide cinci expozitii personale in Bucuresti si in Budapesta.
Artistul combina formatia de pictor cu cea de fotograf si desenator. Tehnica sa de prelucrare a imaginilor este cu totul originala. Foloseste aparatul analog, developeaza manual fotografiile pe panza, lemn, hartie manuala, metal. Utilizeaza calitatile estetice ale fotogelatinei, precum si pe cele ale fotomanipularii.
Articolul a fost publicat in Revista SPA&Wellness editia Noiembrie 2016.
Explorator Wellness Virtual
