În continuarea articolului de săptămâna trecută, astăzi îți prezint alte 3 plante medicinale a căror utilizare te va ajuta în tratarea răcelilor, a bronșitelor și a altor afecțiuni pulmonare, dar nu numai:
În scopuri medicinale se recoltează frunzele de mentă, o sursă importantă de vitamine (A și C), mangan și fier, cu proprietăți analgezice și antiinflamatorii.
Menta a fost iniţial folosită pentru a trata afecţiunile stomacale şi durerile în piept, şi este şi acum frecvent utilizată în formă de infuzie ca un remediu pentru atenuarea durerilor gastointestinale, diareii.
Ceaiul de mentă este un diuretic puternic, manifestă acţiune sudorifică, bacteriostatică şi carminativă. Datorită conţinutului ridicat de mentol, se foloseşte în calmarea crampelor musculare, spasmelor intestinale şi în tratarea răcelilor.
Contribuie la ameliorarea durerilor de cap, durerilor reumatice şi urticărie, la îngrijirea tenurilor grase şi seboreice.
Frecarea dinţilor cu praf din frunze de mentă îi va înălbi.
Conținutul crescut în antioxidanți este una dintre caracteristici care recomandă menta pentru starea de bine. Conține de asemenea, vitamina A, B2 și C precum și zinc, calciu și cupru.
Mentolul, componenta care dă aroma caracteristică are proprietăți analgezice, anestezice și antiiritative.
• Este folosită ca antialergenic – acidul rozmarinic – un compus antioxidant și antiinflamator a fost studiat pentru proprietățile curative în astm și alergii sezoniere.
• Ameliorează proprietățile digestive – folosită de mii de ani pentru gastralgii și indigestie, promovează curgerea bilei și ameliorează durerea datorată gazelor și distensiei intestinale.
• Este folosită ca antiemetic și ca tratament pentru cefalee. Doar prin frecarea în mână a unor frunze de mentă – se obține un oarecare efect antiemetic.
• Este folosită ca anticongestiv în infecții respiratorii.
Este un bun remediu împotriva asteniei – dar și pentru anxietate depresie, epuizare, confuzie
Ca topic local: este un bun răcoritor – folosit în alergii, arsuri solare, mușcături de insectă, etc.
Foarte utilă și pentru împrospătarea respirației.
Contraindicații în folosirea mentei:
De folosit CU PRECAUȚIE – dacă aveți boală de reflux esofagian – poate exacerba simptomele.
De asemenea, la persoanele cu litiază biliara, mai ales cei cu microlitiază.
Busuiocul este originar din subcontinetul Indian. A fost adus în Europa de oştile lui Alexandru Macedon de la hinduşi, care îl considerau o plantă sacră. Termenul latinesc basilicum provine din limba greacă, basileus însemnând „rege”. Despre această plantă se spune că a crescut pe locul unde Împăraţii Constantin şi Elena au descoperit Sfânta Cruce.
Busuiocul reprezintă un remediu natural pentru tratarea şi vindecarea diverselor afecţiuni: bronşită, laringită, faringită, gripă, colici intestinale, dureri de stomac, ulcer gastric, helminţi intestinali, infecţii urinare, migrenă, cefalee, gută. Infuzia preparată din frunze de busuioc este un excelent stimulator al poftei de mâncare, stimulează lactaţia, nou descoperit reglează glicemia.
Înţepăturile de insecte, rănile şi eczemele se pot trata prin aplicarea unor comprese cu frunze de bucuioc sau cu tinctură de busuioc.
Busuiocul este şi o sursă importantă de fier, calciu, potasiu, magneziu şi vitamine (A, grupa B) în organism.
Uleiurile esențiale din busuioc – cinamate, geraniol, citronelol, lnalool, terpineol și pinene – sunt folosite ca efect afrodisiac în cercurile Ayurvedice.
Contraindicaţii: Planta întreagă, infuzia şi uleiul de busuioc pot provoca alergii la persoanele predispuse, greaţă femeilor însărcinate.
Lavanda este originară din ţinuturile mediteraneene, Africa de Nord, Asia de Sud-Vest şi insulele Canare, unde creşte spontan pe terenuri aride, pietroase. Primele culturi de lavandă au fost realizate în Arabia, de unde au fost aduse în Europa de către negustorii greci, cu 6000 ani î.H. Denumirea ştiinţifică de Lavandula derivă din latinescul lavare – „a spăla”, florile de lavandă fiind utilizate de romani la parfumarea băilor. Levănţica se foloseşte intens în medicina naturistă. Planta are proprietăţi curative excepţionale.
În terapie se foloseşte tinctura, uleiul, infuzia, esenţa de lavandă.
Florile uscate sunt folosite la mai multe afecţiuni ca: spasme, epilepsie, iritabilitate, nervozitate, migrene, vertij, ameţeli, dureri de cap, stres.
Tinctura este bună la combaterea afecţiunilor căilor respiratorii, reglarea funcţiilor aparatului digestiv şi cardiac. Uleiul are efect antiinflamator şi cicatrizant. Se poate folosi la tratarea eczemelor, muşcăturilor de insecte, reumatismului, durerilor abdomenale, menstruale la masarea locului dureros de două ori pe zi cu 2 picături de ulei. Este foarte bun la arsuri, le vindecă fără ca să rămână cicatrice.
Infuzia se foloseşte cu mare succes în caz de leucoree, se fac spălături vaginale zilnice cu infuzie de lavandă şi efectul nu întârzie să apară. Tratează căderea părului.
Esenţa este folosită mai ales la aromaterapie, la tratarea sinuzitei, bronşitei, răcelii, epuizării nervoase, insomniei, anxietăţii, depresiei. Ceaiul din flori de levănţică poate fi folosit cu succes în igiena orală, ca apa de gură. În medicina veterinară, uleiul de lavandă se foloseşte în frecţiile articulaţiilor dureroase ale animalelor şi în stimularea poftei de mâncare, punând câteva picături de ulei în apa de adăpare.
Dr. Maria Cristina Hanganu
https://www.facebook.com/Perfectmed-1490645181180337/
Explorator Wellness Virtual
