La inceput, ceaiul era folosit doar pe post de medicament, insa cu timpul a devenit o bautura reconfortanta. In Japonia, a fost ridicat la rangul de religie a frumosului, sub numele de “calea ceaiului”, un cult bazat pe venerarea frumusetii ascunse in sordidul cotidian.

Calea ceaiului propovaduieste bunatatea si armonia, ancorarea in momentul prezent si placerea de a impartasi cu ceilalti, lucru pe care l-am simtit si eu in cadrul unei ceremonii inchinate ceaiului, ce a avut loc la Artasia, sau Academia de Arte Asiatice, cum mai este cunoscuta.

Printre cele cateva tipuri de ceaiuri pe care le-am degustat, acompaniate de miscari specifice din Tai Chi, menite sa amplifice efectele ceaiurilor respective, m-am simtit atrasa de gustul si aroma de pamant umed a ceaiului Puer. Acesta este cunoscut si sub denumirea de Pu-erh, Pu’er sau Ceaiul Vietii (datorita continutului de Qi ridicat al copacilor salbatici din care este facut acest ceai).

Foarte interesant la acest ceai este modul de prezentare, sub forma de turtite, cuib de pasare sau caramizi, obtinute prin presarea unor frunze mari, de soi vechi de Camellia Sinensis (este tot ceai verde, insa modalitatea de procesare a frunzelor este diferita, iar frunzele provin de la copaci salbatici batrani).

Intregul proces de productie este o arta in sine, necesitand o metoda de fermentatie manuala, pentru a atinge acel gust specific de pamant.

Exista mai multe stadii de oxidare a ceaiului Pu-erh, insa demn de retinut este ca acest ceai este ca vinul, cu cat este mai vechi, cu atat este mai apreciat si mai bun la gust, pierzand, in timp, acel gust specific de amar si astringent. Astfel, un ceai care depaseste 10 ani in vechime poate ajunge sa fie extrem de scump, fiind si mai greu de gasit.

Se spune ca este un ceai benefic mai ales pentru femei, ajutand la calmarea emotiilor (femeile fiind mult mai emotive) insa are o multime de beneficii pe partea de sanatate:

– echilibreaza tranzitul intestinal

In acest sens, tibetanii spuneau ca “mai bine 3 zile fara mancare decat o zi fara ceai”. Intrucat in acea zona nu prea beneficiau de aportul de fibre din vegetale, astfel incat ceaiul era cel mai bun remediu pentru digestie);

– are o actiune benefica asupra ficatului, intestinelor si stomacului, eliminand dificultatile de digestie si balonarea;

– actiunea benefica a ceaiului asupra ficatului, care este in legatura cu ochii in medicina chineza, duce la ameliorarea vederii;

– datorita antioxidantilor continuti, este un ceai care incetineste procesul de imbatranire. Nu intamplator, mai este numit si “Ceaiul vietii”;

– ajuta la detoxifierea organismului, fiind util in curele de slabire;

– ceaiul si-a dovedit efectele si in cazul bolilor cardiovasculare, reducand tensiunea ridicata si colesterolul “rau”;

– este folosit chiar si in cazurile de cancer;

Foarte interesant este si modul in care trebuie sa preparam acest ceai, astfel incat, la inceput doar “spalam” frunzele cu apa clocotita si imediat aruncam acea apa, astfel incat frunzele sa fie curatate si sa se deschida pentru a-si elibera mai bine aroma si proprietatile vindecatoare. Se pot face mai multe infuzii, pana observam ca ceaiul isi pierde culoarea, si se recomanda sa-l bem in cani mai mici, pentru a-i savura cu adevarat aroma.

Pe mine personal acest ceai ma linisteste si m-a ajutat sa-mi imbunatatesc considerabil digestia.

Spre final, va invit sa reflectati asupra unui citat frumos din Okakura Kakuzo, “Cartea ceaiului”:

“Ceaiul este o opera de arta si are nevoie de un maestru care sa dea viata calitatilor sale cele mai nobile (…). Fiecare noua ceasca de ceai are propria individualitate, e rezultatul unei armonii irepetabile intre apa si foc, intruchipeaza o traditie unica, are o poveste de spus, care e numai si numai a ei, si e menita sa contina frumusetea pura. Cat de mult pierdem noi din cauza ca societatea ignora aceasta regula de baza a artei si a vietii”.