/
/
Optimiștii au șanse mai mari să trăiască până la 85 de ani

Optimiștii au șanse mai mari să trăiască până la 85 de ani

Ultima actualizare în 07 Apr 2023
|
Imagine de Anastasia Borisova de la Pixabay 1024x682 1
Optimiștii au șanse mai mari să trăiască până la 85 de ani
Imagine de Anastasia Borisova de la Pixabay

Optimiștii au șanse mai mari să trăiască până la 85 de ani, arată un studiu din 2019 de la Școala de Sănătate Publică din Boston University și Harvard TH. După zeci de ani de cercetare, noul studiu leagă optimismul cu speranța de viață prelungită.

Dacă te uiți la partea luminoasă a vieții, te-ar putea ajuta să trăiești mai mult. În teorie o știm cu toții, dar câți acționăm așa? Pot spune că am zile și zile, unele sunt adevărate furtuni emoționale. Descărcări de stări, emoții, trăiri, care mă fac să meditez profund asupra multor lucruri. Și totuși, după avalanșa de emoții, întotdeauna cheia spre o viață liniștită și frumoasă este optimismul. Mă agăț de el ca de ultimul colac de salvare. Nu-ți face griji dacă nu reușești mereu. Dacă ești mai mult pesimist decât optimist, e firesc. E mai la îndemână să aluneci, când nu-ți mai poți ține bine echilibrul, dar…speranța e acolo. Te vei repune pe șină și vei porni din nou.

Ce spune studiul?

Cercetătorii de la Școala de Medicină a Universității Boston (BUSM), Centrul Național pentru PTSD la VA Boston Healthcare System și Harvard TH Chan School of Public Health, au descoperit că persoanele cu un optimism mai mare au mai multe șanse să trăiască mai mult și să atingă o „longevitate excepțională”. Adică să trăiască până la 85 de ani sau chiar mai mult. Printre cei mai optimiști participanți la studiu, femeile au avut o șansă cu 50% mai mare, iar bărbații o șansă cu 70% mai mare de a rămâne în viață până la vârsta de 85 de ani.

Optimismul se referă la o așteptare generală a faptului că se vor întâmpla lucruri bune sau la crezul că viitorul va fi favorabil, deoarece putem controla rezultate importante.

Cercetarea a identificat mulți factori de risc care cresc probabilitatea de apariție a bolilor și a morții premature. Însă, se cunosc mult mai puține lucruri despre factorii psihosociali pozitivi care pot promova îmbătrânirea sănătoasă.

Optimiștii au șanse mai mari să trăiască mai mult. Pe ce s-a bazat studiul?

Studiul s-a bazat pe urmărirea a 69.744 de femei și 1.429 de bărbați. Ambele grupuri au completat chestionare pentru a-și analiza perspectivele asupra vieții. Pentru a evalua astfel, nivelul lor de optimism, precum și obiceiurile generale de sănătate, cum ar fi dieta, fumatul și consumul de alcool. Comportamentul femeilor a fost urmărit timp de 10 ani, în timp ce al bărbaților a fost urmărit timp de 30 de ani.

Atunci când participanții la studiu au fost comparați pe baza nivelurilor lor inițiale de optimism, cercetătorii au descoperit că cei mai optimiști bărbați și femei au demonstrat, în medie, o durată de viață mai lungă între 11 și 15%. Și șanse de 50-70% mai mari de a ajunge la 85 de ani, în comparație cu cei mai puțin optimiști din cele două grupuri.

Rezultatele au fost menținute și după contabilizarea vârstei, ai unor factori demografici, cum ar fi nivelul de educație, boli cronice, depresie. Și, de asemenea, comportamente de sănătate, cum ar fi consumul de alcool, exerciții fizice, dietă și vizite de îngrijire medicală primară.

Cum ajută optimismul la prelungirea vieții?

Deși asocierea dintre optimism și o viață prelungită este clară, oamenii de știință încă nu înțeleg pe deplin de ce optimismul ar putea duce la longevitate. E posibil pur și simplu ca persoanele care sunt optimiste să aibă mai multe șanse să investească în sănătatea lor și să evite comportamente riscante pentru sănătate.

  • Cercetătorii consideră că persoanele mai optimiste tind să aibă obiceiuri de viață mai sănătoase. De exemplu, să fie mai predispuse la a face mai multe exerciții fizice și mai puțin probabil să fumeze. Ceea ce le-ar putea prelungi durata de viață.
  • Experții consideră că persoanele pozitive fac față mai bine stresului. Ceea ce le poate limita efectul asupra sănătății fizice.
  • De asemenea, sunt mai susceptibili să își stabilească singuri obiective și cred că le vor atinge. Ceea ce îi face mai predispuși să facă exerciții fizice și să mănânce sănătos.

Optimiștii au șanse mai mari să trăiască mai mult. Concluziile studiului

Autorii concluzionează că rezultatele sunt de speranță pentru persoanele în vârstă, deoarece studiile sugerează că putem „învăța” să fim mai optimiști.

  • Starea mentală – precum și starea fizică – sunt tot mai recunoscute ca fiind importante pentru sănătatea generală și longevitate;
  • Oamenii de știință au descoperit că oamenii care au avut o atitudine pozitivă, au trăit mai mult;
  • Viața optimistă a bărbaților a fost cu 11% mai lungă, iar femeile optimiste au trăit cu 15% mai mult;
  • Cele mai optimiste femei au avut 50% mai multe șanse să trăiască până la 85 de ani;
  • Bărbații cu obiceiuri bune de viață și-au mărit șansele de a împlini 85 de ani cu 70%.

Toate aceste rezultate ar trebui să ne pună încă o dată pe gânduri asupra modului în care percepem și ne trăim viața. Să fim optimiști! E gratis! 

Sursa:

https://www.sciencedaily.com/releases/2019/08/190826150700.htm

Autorii studiului: Lewina O. Lee, Peter James, Emily S. Zevon, Eric S. Kim, Claudia Trudel-Fitzgerald, Avron Spiro III, Francine Grodstein și Laura D. Kubzansky.

Cu drag,

Wello

Explorator Wellness Virtual

Email: office@desprespa.ro
Ți-a plăcut? Probabil le-ar plăcea și cunoștințelor tale. Dar nu putem ști dacă nu dai share, nu? 😊
Wello

Wello

Explorator Wellness Virtual

Hai în comunitate!

Prenume
Mail

Articole similare

Autentificare

Nume utilizator *
Parola *