/
/
Kyudo

Kyudo

Ultima actualizare în 07 Apr 2023
|
Kyudo, arta martiala japoneza, arc
Kyudo

Kyu-do, calea arcului, este una dintre cele mai vechi si mai respectate arte martiale japoneze. 

Arcul japonez a fost utilizat in lupta intre secolele al XII-lea si al XVI-lea  in timpul numeroaselor razboaie din primele secole ale istoriei Japoniei, samuraii apartinand diverselor scoli (ryu) au dezvoltat o tehnica de tir cu arcul (kyujutsu), utilizand arcuri de marimi si forme diferite, sageți cu varfuri de modele variate. Razboiul Gempei (1180 -1185) reprezinta apogeul utilizarii arcului pe campul de batalie.

In prezent, kyudo se practica pentru perfectionare fizica, morala si spirituala.

Arcul utilizat in kyudo, numit yumi are lungimea cuprinsa intre 2,20 m (pentru un arcas cu o inaltime sub 1,50 m) si 2,45 m (pentru arcasi de peste 2,10 m). Materialul traditional este lemnul de bambus , dar se utilizeaza si materiale sintetice. Priza este asimetrica, in treimea inferioara a arcului, pentru a permite tirul de pe cal sau ingenuncheat. Cu toate ca este mai putin functional decat arcurile scurte, compozite, arcul de kyudo este indragit de arcasi pentru simplitatea sa, aproape primitiva. Sagetile (ya) pot fi confectionate din bambus, aluminiu sau fibra de carbon. Pentru corzi se folosesc materiale naturale sau sintetice. Sunetul produs de coarda in momentul eliberarii sagetii se numeste tsurune si este un criteriu de evaluare a maiestriei arcasului. In kyudo, arcul si sageata sunt obiecte venerate (tempyo), investite cu spiritualitate si tratate cu respect.

Tinuta standard de antrenament este compusa din keikogi (in partea superioara a corpului), hakama (in partea inferioara), obi (centura), tabi (sosetele albe cu degetul mare separat) si zori (sandalele japoneze), folosite pentru deplasarea in afara dojo-ului. De la dan 4, practicantii poarta kimono, ale carui texturi si culori adauga frumusete si farmec ceremoniei tirului cu arcul.

Kyudo sau Calea tirului cu arcul

Este una din cele mai importante Gendai – arta martiala japoneza moderna.

Arcul japonez utilizat in Kyudo este diferit de oricare alt arc din lume prin faptul ca are o lungime de 2,20 metri si este curbat asimetric. Precizia este diminuata, dar raza de actiune creste, fiind foarte utilizat de cavaleria shogunilor in combinatia Kuyba no michi – Calea arcului si a calului.

Desi nevoia pentru arc a fost eliminata in momentul introducerii armelor de foc, Kyudo a ramas o arta martiala practicata pana in momentul de astazi, avand mai bine de jumatate de milion de practicanti in Japonia si numerosi practicanti pe intreg mapamondul.

Desi poate parea straniu pentru vestici, scopul Kyudo-ului nu este atingerea tintei ci atingerea Wa-ului (termen intraductibil, asemanator pacii interioare, tipica zen-ului). Practicantii sunt incurajati sa nu se gandeasca la tinta, ci sa isi pastreze starea de meditatie pe intreg parcursul tragerii.

Kyu-do – istoric

Inceputurile folosirii arcului in Japonia ca si in alte regiuni sunt in preistorie. Primul document scris in care apare arcul japonez este cronica Weishu (297 e.n.) care spune ca in insulele japoneze locuitorii folosesc un arc “scurt jos si lung sus”. In acele timpuri arcul era folosit la vanatoare si incepea sa fie folosit si in razboaie. Schimbarile in clasele sociale, aparitia samurailor la sfarsitul primului mileniu a necesitat educatia in folosirea arcului. Aceasta a condus la aparitia primului stil de Kyudo – Henmu-ryu, fondat de Henmi Kiyomitsi in secolul XII.

Stilul Takeda-ryu si scoala de arcasi calare Osagawa-ryu au fost fondate mai tarziu de descendentii sai. In secolele XV si XVI, Japonia era ravasita de razboaie civile, in aceasta perioada au fost fondate o multime de scoli care instruiau in folosirea arcului, multe dintre acestea functionand pana in zilele noastre.

Declinul arcului japonez si folosirea tot mai rar ca arma in razboaie a inceput odata cu aparitia primilor europeni si a introducerii muschetelor in 1542.

Totusi arcul continua sa fie folosit concomitent cu muschetele datorita  preciziei, distantei de la care putea trage si faptului ca era de 30-40 mai rapid decat o muscheta.

In perioada Tokugawa 1603-1868, fara razboaie civile, arcul japonez si-a gasit locul in ceremoniale la curtile nobililor, vanatoare si diferite tipuri de competitii. A inceput sa se raspandeasca si in afara clasei razboinicilor – samurai. Calugarii introduc din China budismul Zen, schimband perceptia japonezilor si asupra folosirii arcului initial dupa arta denumita  kyujutsu – “arta, stiinta arcului, stil stravechi de lupta cu arcul” si conduc la transformarea in kyudo – “calea arcului”. Este de remarcat faptul ca multi calugari budisti manifestandu-se ei insisi ca si profesori, raspandeau arta Kyu-do.

Perioada Meiji (1868–1912) aduce mari schimbari in Japonia, clasa samurailor pierzandu-si pozitia sociala, toate artele martiale suferind un regres inclusiv kyu-do.

Kyu-do

Cuvantul Kyu-do este scris cu cele doua ideograme “kanji” care inseamna “arc” si “cale”, in traducere “Calea Arcului”. La fel ca si in Karate-do, Kendo, Aikido si Judo, Kyu-Do implica un progres spiritual, o “cale” de urmat chiar si in viata de zi cu zi, mai mult este considerat o “meditatie in miscare” comparata cu chinezescul Tai Chi Ch’uan.

Un principiu de baza din Kyudo este “spiritul, arcul si trupul sunt totuna”, la fel cu “spiritul, sabia si trupul sunt totuna” din Kendo si Iaido. In loc de actiuni ale elementelor disparate, toate elementele trebuie sa actioneze impreuna, coordonat, ca practica sa fie cea corecta.

Pentru vechii japonezi practica arcului presupunea un ceremonial prin care se manifesta si caracterul unei persoane.

Starea interioara a unei persoane se manifesta si se reflecta prin atitudine, forma si lansarea insasi a sagetii. Cu toate ca, in prezent, multi adepti practica Kyudo ca pe un sport, unii dintre Kyudo-ka nu inceteaza sa caute ceea ce maestrii denumesc Seisha Seishu: „Tragerea corecta este superioara atingerii tintei.“ In urma practicii, in postura corecta, in timp se ajunge a atinge centrul tintei cu usurinta.

Foarte multe aspecte prezente in celelalte arte martiale se regasesc si in kyudo, respiratia (kokyo), postura (kamae), senzatia centrului de greutate (hara), aprecierea distantei (ma-ai), chiar si strigatul de lupta (kiai). In zilele noastre exista mai multe scoli de kyudo, fiecare avand similitudini dar si propriul set de tehnici. (kihon si kata – “hassetsu” cele 8 etape in intinderea arcului).

Pentru exersare se foloseste “makiwara” – baloti de paie la care se trage de la distanta mica, accentul cazand pe forma de executie, respiratie, armonia miscarii.

Cuvinte deseori identificate cu kyudo sunt “demnitate” si “curtoazie”, fiecare miscare, fiecare aspect implicand posturi demne si ceremonioase.

Nu e de mirare ca cele doua tipuri de salut japonez tachi-rei si za-rei (din picioare si de jos) se invata in primele lectii de kyudo si se folosesc de mai multe ori in cadrul fiecarei lectii de kyudo. Similar, pentru gratia si armonia miscarilor se invata ashi-sabaki (deplasari, miscari ale picioarelor).

Etapele artei tragerii cu arcul

Ca si ceremonial, Arta tragerii cu arcul presupune un ritual riguros. Timpul de pregatire al tragerii este mai lung dar meticulos dramuit in opt etape.

1. Ashibumi – arcasul isi ocupa locul in fata tintei;

2. Dozukuri – pregatirea pozitiei. Arcasul trebuie sa aiba pelvisul paralel cu linia care stabileste distanta pana la tinta si sa isi arcuiasca spatele;

3. Yugamae – cu mana dreapta se prinde coarda arcului, iar cu mana stanga se pregateste arcul;

4. Uchiokoshi – arcul se ridica deasupra capului ;

5. Hikiwake – arcul se coboara si se intinde coarda;

6. Kai – coarda e intinsa la maxim;

7. Hanare – se lanseaza sageata;

8. Zanshin – arcasul ramane la fel de concentrat si coboara arcul.

Odata ce accentul este pus pe sensul ritual al pozitiilor, practicarea artei arcului lung trebuie sa-i furnizeze arcasului:

  • stapanire de sine;
  • simtul echilibrului;
  • inaltarea gandirii;
  • seninatatea in efort si sentimentul japonez al armoniei, faimosul “Wa”.

“Si care este scopul final?”

Marii maestri spun ca arcasul care nu nimereste tinta cauta originea esecului in el insusi, pentru a descoperi ca tinta se afla tot in el.

In incheiere as vrea sa fac o paralela intre Kyudo – Calea Arcului, si Sho-Do – Arta Caligrafiei. Acelasi efort de concentrare il gasim si in prepararea cernelii pentru scris cat si in ceremonialul dinaintea lansarii sagetii si aceeasi brusca eliberare de energie o gasim in trasarea ideogramelor pe hartie, cat si in lansarea sagetii, amandoua actiunile fiind facute pe un fond de vid mental,  de absenta a dorintelor si egoului.

Kyu-Do a fost o manifestare a instinctului de supravietuire. O manifestare a dorintei de dominare si cucerire si s-a transformat de-a lungul istoriei intr-o manifestare a spiritului artistic uman – Arta Tragerii cu Arcul.

Andrei Claudiu Simion

Specialist tehnici masaj, Consultant spa

Mobil: 0736.339.830

Cu drag,

Wello

Explorator Wellness Virtual

Email: office@desprespa.ro
Ți-a plăcut? Probabil le-ar plăcea și cunoștințelor tale. Dar nu putem ști dacă nu dai share, nu? 😊
Wello

Wello

Explorator Wellness Virtual

Hai în comunitate!

Prenume
Mail

Articole similare

Autentificare

Nume utilizator *
Parola *