Voi încerca să vă mărturisesc ce am învățat din pierderea mamei mele. Astazi este 8 martie, o zi in care sunt pe jumatate trista si pe jumatate fericita. Sunt recunoscatoare pentru tot ce am si pentru ca sunt o femeie implinita, ii multumesc lui Dumnezeu ca sunt sanatoasa si ca ma pot bucura zi de zi de lucrurile mai mari sau mai marunte pe care le ofera aceasta viata. Cealalta jumatate a mea ofteaza insa adanc dupa persoana cea mai draga din lume: mama.
Se face aproape un deceniu de cand am inlocuit felicitarile de Ziua Mamei cu ganduri pe care le trimit spre Ceruri, prin rugaciune. Desi mi-e incredibil de dor de ea (nu, timpul nu vindeca dorul!), pierderea mamei a fost cea mai importanta lectie pe care am primit-o vreodata. Tocmai din acest motiv impartasesc cu voi cateva dintre lucrurile pe care as fi vrut sa i le pot spune astazi chiar ei.
Mama a fost diagnosticata cu cancer in 2008. Inca din 2003, ea avut insa anumite simptome pe care le-a neglijat. Desi s-a prezentat la medic, lipsa unui diagnostic clar a determinat-o sa ignore total problema si sa nu mai treaca pe la doctor pana cand boala ajunsese deja intr-un stadiu mult prea avansat. Nu spun ca solutia ar fi fost sa cutreiere cabinete medicale pana la descoperirea verdictului exact, insa cred cu tarie ca fiecare organism da semne atunci cand lucrurile sunt sau incep sa fie dezechilibrate, iar noi trebuie sa ne facem datoria de a investiga problema.
Te simti epuizat? Poate e normal, poate ai avut o perioada agitata. Dar daca te simti mai obosit decat de obicei pe o perioada mai lunga de timp – desi nu ai facut eforturi neobisnuit de mari – e cazul sa iti pui anumite semne de intrebare. Atentie: evita cu orice pret sa cazi in extrema ipohondriei. O durere de cap nu trebuie sa insemne o boala grava. Cred ca trebuie sa avem maturitatea de a face diferenta intre un simptom cu adevarat aparte fata de ce ni se intampla de obicei si niste fenomene care sunt absolut firesti din cand in cand.
Mi-ar fi placut teribil sa fi cunoscut – pe vremea cand mama traia inca – macar cativa dintre terapeutii alternativi pe care ii stiu astazi. Cateva dintre tratamentele complementare pe care le-am incercat pana acum sunt cu adevarat exceptionale si le recomand cu caldura. In timp, mi-am construit un mix personalizat de lucruri care imi fac foarte bine – rugaciunea constanta, spovedania, sedintele de miscare in stil Tai Chi, sesiunile frecvente de aromoterapie, masajele… Daca vei analiza lista mea cu atentie, vei vedea ca am ales „cate putin din toate”. Te sfatuiesc sa faci si tu la fel si sa eviti sa cazi in extrema unui singur „curent” wellness. Exploreaza pana cand vei descoperi ceea ce ti se potriveste cu adevarat!
Si nu uita ca dincolo de programarile la terapii alternative, sunt foarte importante si ritualurile. Respectiv, regulile zilnice pe care le parcurgi si le respecti pentru a dobandi nepretuitul calm interior (ma refer aici la trezirea dimineata devreme, consumarea micului dejun in tihna, lecturile regulate, respectarea orelor de somn s.a.m.d.)
Atunci cand umblam din medic in medic pentru a afla ce ar mai fi de facut in cazul mamei in afara de crunta chimioterapie, nici prin cap nu mi-a trecut ca o cauza a bolilor ar putea fi emotiile pe care le traieste un om. Astazi, stiu insa ca frustrarile pot fi mai periculoase decat un produs plin de E-uri. Iar supararile refulate sunt adevarate otravuri pentru corp.
Asa ca am invatat din povestea mamei ca trebuie sa am grija in fiecare zi sa raman cu sufletul impacat. Atunci cand iert, sa o fac cu adevarat. Atunci cand sunt trista, sa nu imi fie teama sa plang. Atunci cand ma bucur, sa o fac din toata inima. Si – cel mai important – sa imi fac din cand cate o ecografie a sufletului, punandu-mi niste intrebari simple: sunt fericita? Merita sa ma consum pentru aceasta problema? Cum pot sa imi continui viata in asa fel incat sa fiu – inainte de toate – linistita?
Mama era genul de femeie care se punea mereu pe ultimul loc. Cel mai important era sa fie totul bine in familie si la locul de munca. Desi aceasta „perfectiune” insemna ca ea sa isi neglijeze total propria stare de bine. Chiar daca admir din tot sufletul sacrificiile pe care le face o mama, insasi femeia care mi-a dat viata m-a invatat prin ceea ce i s-a intamplat ca – macar din cand in cand – este imperios necesar sa devenim noi insine prioritatea noastra.
Nu inseamna ca suntem egoisti. Este, de fapt, tot o forma de iubire pentru cei din jur. Fiind mai buni cu noi insine, vom invata sa fim mai intelegatori si fata de ei.
Cyndia Gulyas
Explorator Wellness Virtual
