Când mă gândesc la Art terapie îmi vine în minte o frază celebră scrisă de Dostoievski, care spune că “Frumusețea va salva lumea”, și îmi revine în minte pasiunea criticului de artă Roger Scruton, ce și-a dedicat viața și scrierile explicând “De ce frumusețea contează”. Esențialmente, amândoi vorbesc despre o simțire interioară, ce își are izvorul în profunzimile omului de acolo de unde se naște frumosul pe care îl privim în jurul nostru sau urâtul atunci când omul se îndepărtează de propriul adevăr.
Brâncuși vorbește despre artă folosind cuvântul terapie “Arta trebuie să odihnească și să vindece contrarietățile interioare ale omului. Aceste contrarietăți derivă din însuși destinul lui și din tragedia lui. Arta are și această misiune terapeutică; să ne amintim numai de Catharsisul aristotelic.“
Aș putea povesti mult despre artă și despre semnificația pe care o are ea într-o societate ce a eliminat aproape în totalitate din modul ei de funcționare: simțirea. Modul în care ne putem referi la artă / suflet, de exemplu, atunci când mergem la o administrație să rezolvăm o problemă punctuală este utopie. Dar a te raporta la frumos înseamnă a te conecta cu inima la ceea ce faci, funcționar sau client. Pornind de aici relațiile dintre noi s-ar putea modifica complet. Însă, această percepție este încă destul de departe de modul nostru actual de gândire.
Cuvântul psihoterapie provine din grecescul psyche și therapeia. Semnificația originară a cuvânului psyche este cea de suflet, iar therapeia vindecare. Cu alte cuvinte, ei făceau referire la o însoțire (cuvântul therapeon în semnificația lui orginară înseamnă însoțitor) a sufletului celui pe care-l ai în față în procesul său de vindecare sau realiniere. Cel mai important lucru este că acest proces de vindecare se producea împreună, atât terapeutul cât și cel în serviciul căruia se afla în acel moment, nu puteau decât în acest împreună să acceseze și să aducă în concret vindecarea.
Așadar, Terapia prin artă este terapia sufletului ce folosește ca și instrument arta și frumosul. Frumosul este ceea ce e în noi, este parte din esența din care provenim și cel mai clar ea se vede în ușurința și în liberatatea copiilor de a se juca. Fără să aibă opreliști sau idei despre ce e bine, despre ce e corect sau “frumos”. Desenele lor sunt vii și atât de autentice, pentru că exprimă exact ceea ce e înăuntrul lor, fără frică.
Până la ea, însă, liceul și facultatea mi-au vorbit în termeni de reguli, perioade istorice și tehnici. Nevoia mea a fost, mai mereu, să simt arta, să o trăiesc, să o experimentez. Să-mi fie transformatoare, dar mai ales să îi sprijin pe ceilalți în procesul lor de vindecare prin frumos și prin reconectarea la inimă. Am aflat că poate fi și așa atunci când am început formarea în Art Terapie.
Treptat a trebuit să mă dezvăț de tot ceea ce știam și să mă las purtată în experimentarea culorilor, a formelor, a simțirii interioare în contact cu diverse tipuri de materialele, dar mai ales cu emoțiile pe care le trăiam în timp ce lucram. Iar asta nu implica o tehnică anume, ci libertate totală.
este să îți dai voie, să îi dai voie mâinii să aștearnă pe hârtie ceea ce corpul vrea să elimine sau să aducă la lumină. Să treci peste vocea ce îți spune nu știu să desenez, peste rușinea de a nu fi suficient, peste frica de a fi criticat sau umilit, și a te așeza cu curaj în simplitatea a ceea ce ești și atât. Nici nu-ti imaginezi cât e de greu, dar dacă închizi ochii un moment o să simți teama, iar ăsta e semn că trebuie să iei o hârtie și un creion să desenezi.
Este un proces intens de reconectare cu propriile emoții, uitate și ferecate undeva în interior, altfel, mereu pregătite să ne ghideze în modele comportamentale, pe care cu mintea nu le vom putea înțelege. Suntem făcuți din întuneric și lumină, avem de adus la lumină întunericul, altfel alegerile ne vor fi mereu condiționate.
Se studiază de ceva vreme trauma și adicția și memoria pe care o lasă ele în chimia corpului. Memoria traumei ne vorbește de multe ori prin furie, prin tristețe, prin lipsa de conștientizare a propriei puteri, prin durere fizică, prin alegeri ce sunt împotriva ființei noastre și pe care totuși le facem.
Arta, culorile, frumosul sunt instrumente terapeutice, de vindecare profundă prin care poți accesa aproape imediat și alchimiza, cu blândețea și bucuria unui copil, emoțiile ce ne țin de multe ori captivi.
Și cred că da, frumusețea din noi poate salva lumea dacă ne vom da voie să o așternem în cele mai frumoase culori chiar și în contexte în care totul pare atât de alb și negru.
Raluca Nicolaescu
Explorator Wellness Virtual
