Orașele termale din Europa de Est după al Doilea Război Mondial – Din cauza urmărilor politice din statele din Europa estică, de după cel de al Doilea Război Mondial, orașele termale din această regiune au trecut printr-o transformare diferită. Implicarea organismelor statelor comuniste în practicarea turismului cu specific termal a fost mult mai mare față

Este esențial să urmărim care au fost efectele generate de evenimentele din cadrul Celui de al Doilea Război Mondial, să analizăm strategiile politice aplicate în Europa și să observăm cum și de ce au apărut diferențe substanțiale între regiunea de vest și cea de est. Dincolo de acțiunile organismelor statului, propun să conducem această analiză

Structura orașelor și arhitectura

Structura orașelor și arhitectura – Adesea, stațiunile termale au fost așezate peste vechile complexe termale din perioada Imperiului Roman, făcând astfel dezvoltarea urbană mult mai omogenă și păstrând perceptibile toate straturile istorice. De asemenea, în secolul XIX apar și stațiuni balneo noi, care presupun investiții majore. Aceasta deoarece, anterior, nu exista niciun fel de infrastructură

Ascensiunea stațiunilor termale și dezvoltarea acestora pe teritoriul european, un subiect în atenția noastră. Dat fiind faptul că ne dorim identificarea unui set de soluții aplicabile problemelor contemporane pe care le confruntă stațiunile termale din România, dar și din restul teritoriului european, în primă fază este relevant să înțelegem ce s-a petrecut cu aceste destinații

Stațiuni balneare – istoric, tendințe, direcții de revitalizare ARTICOL INTRODUCTIV Țara noastră găzduiește un număr de 2500 de izvoare și foraje hidro-minerale și 34 de stațiuni balneoclimaterice. Paradoxal, turismul balnear nu generează o creștere economică, nici pe plan local, dar nici pe plan regional sau național. De ce a scăzut atât de mult interesul oamenilor