Cuvantul „spa” ar putea proveni din „espa” (cuvant care apartine de dialectul francez Walloon si inseamna „fantana”). Se presupune ca, la randul sau, cuvantul „espa” ar avea legatura cu orasul belgian Spa. Unde, in secolul XIV, au fost descoperite mai multe izvoare termale cu proprietati curative. Unii specialisti asociaza semnificatia de astazi a spa-ului cu latinescul „spagere” (a inmuia, a stropi). Si nu putini sunt cei care considera ca am avea de-a face cu un acronim: „sanitas per aquam” (sanatate prin apa). In lumea moderna, conceptul de „spa” a devenit un termen-umbrela care gazduieste subramuri precum balneoterapia, hidroterapia, thalassoterapia si alte metode conexe.

SPA: sanatate prin apa

SPA-ul in Grecia Antica si Imperiul Roman

Apa este folosita in scopuri terapeu­tice inca din vremuri stravechi. Gre­cii preferau apa proaspata, provenita din surse naturale. Ei s-au numarat printre primii care au apelat la baile in mare (talasoterapie) de dragul vin­decarii de anumite boli. Initial, la ba­ile terapeutice nu aveau dreptul decat persoanele instarite, dar cu timpul au inceput sa apara si baile publice, acce­sibile oamenilor de rand. Atat de mult se credea in puterea bailor terapeutice incat oamenii le considerau sacre si le dedicau. Prin urmare, zeitatilor pe care le adorau.

In timpurile homerice, scopul princi­pal al bailor era de ordin igienic. Abia in perioada 460-370 i.Hr. s-a descoperit ca apa ar putea fi leacul pentru cele mai multe dintre maladiile cu care se con­fruntau oamenii. Hippocrates lanseaza ipoteza conform careia aparitia bolilor ar fi cauzata de un dezechilibru al lichi­delor din organism, care poate fi tratat numai printr-o schimbare a obiceiurilor zilnice. Noua rutina vindecatoare trebu­ia sa includa in mod obligatoriu imbaie­rea, masajele, transpiratia si plimbarile. La aceste activitati se adaugau adesea sportul si educatia.

Influentati de greci, romanii incep sa-si construiasca propriile bai in preajma iz­voarelor minerale si termale. In cele mai multe cazuri, acestea erau folosite pentru recuperarea soldatilor raniti sau pentru relaxarea si odihna celor care urmau sa plece la lupta. Spre deosebire de grecii care combinau baile cu exercitii fizice intense, ro­manii considerau ca imbaierea este mult mai importanta decat orice forma de sport. In acele vremuri, tratamentele spa constau in aplica­rea apei pe partile afectate ale cor­pului, imbaiere/scaldat. In special, pentru tratarea problemelor reu­matice sau urogenitale, respectiv consumarea unor cantitati excesive de apa.

Asclepiades (340 i.Hr.), un doctor grec care locuia la Roma, a introdus metode de tratament precum hidro­terapia si curele interne. Acesta reco­manda imbaierea atat pentru scopuri terapeutice, cat si pentru preventie. Galen (131-201 d. Hr.) si Pliniu cel Batran (23-79 d.Hr.) erau si ei promo­tori ai apei utilizate in scop terapeutic.

In Roma ajung sa se dezvolte trei tipuri de bai:

• baile de acasa (balnea);
• baile private (balnea privata);
• baile publi­ce (balnea publica), acestea din urma reprezentand proprietati ale statului.

Odata cu introducerea apeductelor, baile publice se transforma in edificii uriase (thermae), care puteau gazdui peste 1000 de persoane. In vremurile prospere ale Imperiului Roman, fieca­re cetatean folosea zilnic aproximativ 1400 de litri de apa, in special pentru imbaiere. Legiunile romane care se aflau departe de casa isi construiau bai in apropierea izvoarelor termale si mi­nerale din locurile proaspat cucerite.

Trecerea timpului a afectat insa sem­nificativ cultura bailor. De la sanatate ca obiectiv principal, atentia oame­nilor a inceput sa se indrepte tot mai mult spre relaxare si placere. Degra­darea morala se transforma incet in manifest si oamenii ajung sa apeleze la bai exclusiv in scopuri legate de divertis­ment.

SPA-ul in Evul Mediu

Odata cu caderea Imperiului Roman (anul 476) si inflorirea crestinismului, reputatia bailor se inrautateste semnifi­cativ. Terapiile prin apa ajung sa fie in­terzise si sunt inlocuite treptat de ruga­ciune si alte ritualuri sacre. Majoritatea bailor construite vor fi transformate in biseric. Putinele care raman vor fi puse la dispozitia aristocratilor care nu tineau cont de regulile Bisericii. Aversiunea fata de bai dureaza mai multe secole si unii oameni ajung sa se abtina sa faca baie ani intregi.

Incepand cu secolul XIII, baile intra din nou intr-o lumina pozitiva, in special in sudul Europei. Baile publice sunt recon­struite, iar cetatenii beneficiaza de intra­re libera, motiv pentru care ele se trans­forma in spatii aglomerate. 

Renasterea si SPA-ul

Imaginea bailor publice are iarasi de su­ferit in secolul XVI – fiind considerata o sursa de boli contagioase precum lepra sau sifilisul. Imbaierea va fi vazuta ca un pericol de catre persoanele influente din sfera politica sau religioasa. Doar cei instariti continua sa apeleze la ritualurile cu apa. Insa vor prefera de fiecare data izvoarele naturale, mult mai intime decat locurile pu­blice.

Treptat, conceptul de „sanitas per aquam” isi recastiga increderea in randul cetatenilor. Un rol impor­tant in acest sens il joaca textele antice redescoperite de medicii ita­lieni din epoca renascentista. Aceste scrieri ii determina pe oameni sa re­considere valoarea balneologiei. Tot in aceasta perioada au loc primele incercari de analiza chimica a apei. Se doreste descoperirea efectelor pe care substantele minerale le au asu­pra organelor.

In 1553, se publica lucrarea enciclopedica De balneis omniae qua extant, care sinteti­zeaza concluziile literaturii antice si moderne cu privire la utilizarile medicinale ale apei. In 1571, ia nas­tere o alta lucrare importanta – De thermis. In cadrul acesteia, autorul Bacci afirma ca studiul terapiilor cu apa reprezinta o disciplina cu rati­uni, institutii si doctrine specifice, nefiind vorba de simple deduceri instinctuale. Potrivit aceluiasi autor, succesul curelor cu apa era conditio­nat de starea de spirit. Pacientul trebu­ia sa duca o viata buna, cu mancaruri delicioase si vinuri savuroase, si sa beneficieze in permanenta de confort maxim. Din acest motiv, saracii erau opriti de la bai. Acestia nu aveau nici timp de relaxare si nici bani pentru a plati intrarile care incetasera sa mai fie li­bere.

In Italia se dezvolta, asadar, o noua cultura a imbaierilor si impachetarilor cu namol, iar aceasta se raspandeste rapid in intreaga Europa. Tratamen­tele spa incep sa fie practicate si in nordul Alpilor, datorita influentei lui Paracelsus.

Pana la sfarsitul secolului XVII, sunt redescoperite numeroase bai termale si in Franta. Existau la acea vreme doua tipuri de spa-uri: izvoarele fierbinti, pentru imbaiere si cure interne, si iz­voarele reci, destinate exclusiv curelor interne. Medicii incep sa construiasca centre de tratamente si recomanda, pe langa tratamentele cu apa, si un regim alimentar echilibrat, insotit de sport. Majoritatea oamenilor incep sa iasa la plimbare in fiecare dupa-amiaza si prefera sa mearga mai devreme la culcare. Stilul de viata francez ajunge astfel sa fie in contrast cu cel specific altor tari europene, unde erau incura­jate activitati nocturne precum teatrul sau dansul.

SPA-ul in Secolele XIX si XX

In preajma anilor 1800, interesul pen­tru bai terapeutice creste si mai mult. Incercarile de analiza chimica a apei se inmultesc, iar doctorii sunt con­vinsi ca Mama Natura a lasat pe Pa­mant cate un izvor pentru tratamen­tul fiecarei boli existente. Priessnitz si Kneipp dezvolta principiile balneote­rapiei (uzul medicinal al apei termale) si ale hidroterapiei (imbaierea in scop terapeutic). Incep sa fie prescrise tra­tamente individuale, personalizate in functie de temperatura si compozitia apelor folosite.

Apar primele combi­natii de terapii, formate din:

• bai calde si reci;
• tratamente cu ierburi;
• impa­chetari in namol, masaje;
• exercitii fi­zice;
• diete.

Kneipp adopta o viziune holistica asupra tratamentului diver­selor boli si se dedica vindecarii oame­nilor de rand, in timp ce elita beneficiaza de aparitia primelor resorturi spa in ade­varatul sens al cuvantului. Tot Kneipp dezvolta peste 100 de tratamente care presupun utilizarea apei in forma solida, lichida sau gazoase. Aceste terapii includeau spalaturi, impachetari, comprese, bai si sauna.

Utilizarea apelor minerale, in combina­tie cu dezvoltarea simultana a hotelu­rilor si pensiunilor, determina aparitia centrelor spa in zone precum Europa sau America de Nord. Fiecare centru de relaxare includea propriul teatru si pu­nea la dispozitia clientilor diverse pro­menade unde oamenii se puteau plimba. In tari precum Marea Britanie, Germa­nia, Austria sau Belgia, opulenta juca un rol major. Astfel se explica aparitia unor centre spa grandioase, care au devenit un loc de intalnire pentru mem­brii elitei. De asemenea, a devenit un spatiu stimulant pen­tru scriitori, compozitori, pictori si alti artisti. Baden Baden (Germania) devine cea mai luxoasa statiune din Europa.

Dovezile existente in cadrul unui caz is­toric ne arata efectele tratamentelor spa asupra persoanelor afectate de paralizie in urma intoxicatiei cronice cu plumb (colica pictonum). Oamenii se imbolna­veau des in acele vremuri (secolele XVI – XIX) din cauza utilizarii plumbului la fabricarea produselor de uz casnic, a cosmeticelor, vinurilor, alimentelor si sarurilor medicinale. Tratamentele din Bath, Anglia, erau faimoase inca din secolul XVI prin prisma beneficiilor pentru sanatate. Insa intre anii 1762 si 1767, a fost realizata o comparatie intre evolutiile pacientilor afectati de aceeasi boala (colica pictonum), dar care au fost tratati simultan in doua locuri: prin te­rapii clasice in Exeter si cu ajutorul te­rapiilor spa in Bath. Daca in Exeter au fost vindecati 73% dintre pacienti, rata de succes in Bath a atins 93%. Pachetul de tratamente din Bath a inclus bai ter­male, cure interne, precum si un regim alimentar special.

Dupa al doilea Razboi Mondial, trata­mentele spa devin accesibile si pentru oamenii de rand. Iar cercetarile din ul­timele decenii arata din ce in ce mai clar rolul semnificativ al apei in prevenirea si tratarea a numeroase afectiuni.

Articolul a fost publicat in Revista SPA & Wellness – editia Februarie 2015.