Intrarea in hammam tine de arta, de sacralitate si de ritual. Din acest motiv orientalii acordau o importanta deosebita felului in care erau invesmantati in timpul acestui adevarat rit de trecere. Insa codul traditional de imbracaminte presupunea si alegerea unor incaltari speciale al caror rol era, pe de o parte, unul functional, iar pe de alta – unul de diferentiere sociala. Pentru a-si face intrarea in hammam asa cum se cuvine, frumoasele orientului isi aduceau cu ele diferite tipuri de sandale pe care le incaltau exclusiv cu acest prilej.

Acesti saboti, denumiti „quabqabs” din cauza zgomotului puternic pe care il produceau la contactul cu pardoseala, erau destul de simpli, avand o curea de piele in partea din fata si doua elemente distantatoare plasate perpendicular pe talpa. Sandalele din lemn de jojoba, maslin sau portocal, avand bogate decoratiuni sidefate, puteau atinge si 20 de cm inaltime. Cu cat cea care le purta era mai bogata, cu atat sabotii ei erau mai inalti. A ramas celebra una dintre picturile lui Jean – Etiene Liotard, Dame franque vêtue á la turque et sa servante in care diferenta ierarhica dintre cele doua personaje feminine este subliniata atat prin inaltimea diferita a sabotilor cat si prin staturile lor diferite.  

Scopul initial al sabotilor pentru hammam era unul practic – acela de a evita pardoseala incinsa si alunecarile, insa, cu timpul rolul social a ajuns sa primeze, in detrimentul functionalitatii.

Intr-o perioada ulterioara, acesti saboti s-au imbogatit si cu o conotatie ritualica intrucat inaltarea fata de sol semnifica si distantarea fata de mundan, impur, de apele care poarta reziduurile propriilor noastre corpuri, de eul dinspre care am devenit, de identitatea noastra lipsita de sacralitate.  

Originari din Turcia, sabotii pentru baie au reusit sa se extinda si in afara cadrului limitat al hammamului, devenind „la moda”, pentru o scurta perioada de timp. Sabotii cei mai scumpi erau cei din lemn de santal sau de trandafir, imbracati in argint, insa existau si piese rare, destinate exclusiv haremului regal, sculptate in carapace de testoasa, cu incrustatii sidefate si o multime de pietre pretioase. Fetele erau invatate inca de mici sa paseasca cu gratie pe aceste sandale inalte. Pierderea echilibrului intr-o ipostaza publica era intotdeauna interpretata negativ de catre comunitate, iar cea care gafa astfel intampina si dificultati in gasirea unui sot.  

Cazuti in desuetudine, sabotii au fost inlocuiti azi de slapii moderni, mult mai practici si mai economici. Functia lor sociala si ritualica a ramas si ea inchisa in sipetul altor vremuri. Doar in unele tari arabe si in in Turcia, miresele ii mai poarta si azi. Pentru ele, sabotii traditionali sunt lucrati in argint si incrustati cu ornamente sidefate si bijuterii colorate. In schimb, nostalgicii rascolesc anticariatele care mai ascund minunatele bijuterii ale hammamului.  

Nicoleta Bechis, Charme d’Orient