Când am ajuns la hotelul din Amazonia Aquapark, era trecut de ora 23, ceea ce pentru mine, care sunt foarte matinală, este târziu. In momentul în care recepționerul mi-a întins foaia cu datele de completat, am simțit că nici nu mai vad bine literele. Spre surprinderea mea, deși nu-i spusesem nimic, a înteles și mi-a propus să-mi facă o copie după buletin. Recunoscătoare, am putut sa mă duc direct în cameră.
Dar imediat ce am deschis ușa, o nouă lume s-a deschis si brusc, senzația de somn a dispărut: o camera decorata după gustul meu, in nuante de bej si mult verde, parchet cu aspect de lemn de stejar, și o baie cu dus si blat lung, generos in care este incorporata și chiuveta, pe care mi-au încăput toate cosmeticele, inclusiv machiajele si tot a mai rămas mult spațiu liber.
Pe masa din camera, era un încălzitor de apa, ceai din plante 100% organic, si ciocolata calda in loc de cafea. Prosoape foarte moi, atat de pufoase ca mă si gandeam ca poate sunt primul client care le folosește. A doua zi am aflat ca hotelul este foarte nou, abia deschis in 22 mai. Si are doar 20 de camere si 2 apartamente.
Am dormit adânc si m-am trezit cu un sentiment de nerăbdare sa descopăr si restul complexului Amazonia.
După micul dejun intr-o sala mare si luminoasa, m-am dus la intalnirea cu Elena Nastaca, fondatorul Centrului de terapii asiatice din Amazonia Aquapark. Știam ca urmează să mai fac încă 3 tratamente spa, după ce, cu o zi inainte făcusem Terapia Thai cu ea – cum ti-am povestit aici.
Efectul Terapiei Thai încă se simțea din plin, încă pluteam, așa că mă tot întrebam ce mi-ar mai putea face ca sa fiu și mai bine.
Am intrebat-o câți clienti mai fac încă un tratament după cele 2 ore de masaj Thai. Atunci am aflat că la Amazonia oferă si un pachet VIP de 7 ore. Incepi cu Terapia Thai, continui cu ritualul balinez – despre care o sa-ti povestesc imediat – apoi un ritual facial japonez și la final, o reflexoterapie thai.
Pentru ca mâncasem un mic dejun generos si nu-mi place sa fac masaj pana nu trec cel puțin 2 ore de la masa, am început vizita cu un tur ghidat de Marius Calina.
Marius se ocupa si de saunele din Amazonia si o face cu o pasiune teribila. Este genul care îți trezește dorința sa intri in saune doar pentru entuziasmul cu care îți povestește despre ele. O să-ți scriu in articolul viitor si cum a fost experiența mea cu ritualul in sauna făcut de Marius.
Primul lucru care m-a impresionat a fost că Amazonia Aquapark este situat la 5 minute de mers cu mașina de centrul vechi al Timișoarei. Uimitor și totusi atât de fain pentru timișoreni sa aiba la dispoziție peste 4 hectare de relaxare chiar in oras.
Investiția a fost de peste 100 milioane de lei, dintre care 28 milioane din fonduri europene.
Cu toate că din denumire ai putea crede ca Amazonia este un Aquapark, de fapt, este mult mai mult de-atat: au atat o clinica de recuperare medicala, zona de terapii asiatice – condusa de Elena Nastaca, si o zona Thermarium & Spa, si hotelul de 22 de camere. Obiectivul lor pe termen mediu este sa transforme Amazonia într-o destinație wellness. Au in plan sa organizeze si wellness retreat-uri, așa că urmărește-i sa fii la curent cu toate noutățile.
Au preocupări multiple in zona energiei verde: au investit in panouri solare, fotovoltice pentru curentul electric. De altfel, si materialele de construcție sunt naturale.
are 3 piscine:
In total, in interior sunt 7.500 mp dedicați doar aquapark-ului pentru copii și adulți.
sunt cu 2 piscine – una cu apă termală si alta cu apă clară. Temperatura apei termale este de 37-39 grade, iar izvoarele sunt săpate la o adâncime de peste 1250 m. Apa termală din această zonă are calități terapeutice dovedite pentru diverse afecțiuni, despre care o sa-ti scriu imediat, și poate fi folosită si pentru tratamentul balnear care se oferă la indicația medicilor Clinicii de sănătate Amazonia.
Zona Spa
se întinde pe mai mult de 1.000 mp in care sunt: o baie de aburi – unde seara, Marius organizează sesiuni de exfoliere cu sare, ulei de măsline si ulei de lavanda – dușuri senzoriale tematice, o salină, o sauna finlandeza, o sauna bio si o sauna cu infraroșu si o camera de relaxare Ruhe Raum cu 16 șezlonguri.
Camera de relaxare are un perete vitrat prin care vezi gradina interioara – gândita sa fie un Zen Garden. Cand am vizitat-o încă mai făceau mici schimbări ea, dar se vedea deja cat de cocheta va fi. Cred ca acum este gata 100%.
Si ce mi-a placut este ca in curtea interioara au construit și o sauna finlandeza, cu vedere spre gradina Zen. Sauna are un perete din sticla, așa că relaxarea este multiplicată de faptul ca ai gradina Zen permanent in dreptul ochilor. Aici este locul unde Marius oferă momentele de sauna asistata in fiecare zi intre orele 19-21. Iți voi povesti saptamana viitoare cum m-am simțit intr-o astfel de sesiune.
aici este singurul bazin olimpic din Timișoara cu o lungime de 50 m și o suprafață de 1300 mp prevăzut cu dușuri de apă, un bazin de relaxare cu o suprafață de 500 mp, un bazin pentru copii cu apă încălzită la 26 de grade, prevăzut cu tobogane, 2 bazine cu apă termală și o zona nou construita de aquapark exterior – de 1000 mp cu 6 tobogane acvatice și zonă splash.
In Zona exterioara e mult spațiu verde, sunt grădini amenajate cu arbori cu umbra densa, sub care îți poti pune șezlongul sa te bucuri de un moment de relaxare, ca-n vacanta.
Tot la exterior sunt si doua restaurante si doua baruri.
Ne-am luat la revedere de la Marius, i-am promis ferm ca voi ajunge la momentul special din sauna si ne-am îndreptat spre Clinica de sanatate Amazonia.
Pentru ca Amazonia este o clădire noua, evident ca totul este modern, in design minimalist. Dar pe mine mă interesa mai mult pentru ce folosesc apa termala, ce alte terapii mai oferă si ce afecțiuni tratează.
Este o combinație intre o clinica de recuperare medicala, un centru balnear si un studio de pilates.
Inainte sa înceapă orice tratament, pacienții sunt consultați de mai mulți medici de diferite specialități (nu neaparat toate cele de mai jos, depinde de motivul pentru care vine clientul):
– Recuperare medicală
– Reumatologie
– Neurologie
– Ortopedie și traumatologie
– Nutriționist
– Asistenți medicali
– Kinetoterapeuți
I se stabilește un program personalizat, prin combinarea procedurilor de care are el nevoie, in functie de particularitățile sale.
Combina terapiile moderne (tecar, HILT, terapie cu unde de șoc) cu partea de fizioterapie si cu kinetoterapie, hidrokinetoterapie și bai in apa termală.
La Amazonia, le folosesc în cura externă ca să trateze:
Fac masaje terapeutice, împachetări cu nămol – recomandate persoanelor care suferă de:
Clienții lor beneficiază si de Aquagym, dar si de Pilates, cu dna Ligia Băloi, care a studiat in SUA și a fost certificată de American Fitness Professionals & Associates și de Body Arts and Science International, având o experiență de peste 10 ani in domeniu.
Pentru:
Am terminat vizita in clinica cu sentimentul ca atunci cand doctorii își doresc cu adevărat sa vindece un om, indiferent pana la ce punct au învățat in facultatea de medicina, vor fi dispuși sa cerceteze si vor fi receptivi sa integreze si activitățile wellness care își aduc aportul la starea de bine si de sanatate a clienților.
Timpul zburase si sa făcuse ora pentru ritualul balinez.
Am urcat cu Elena la etajul 1, unde este si recepția hotelului, si recepția centrului de terapii asiatice.
La Amazonia, clienții vin atat pentru latura terapeutica, cat si pentru relaxare.
Din acest motiv, Elena s-a orientat si spre Cunoașterea Balineză pentru senzații, relaxare si tratament al pielii, care s-a adaugat celorlalte 2 tradiții asiatice cu renume in tratamente corporale si anume:
Terapie Thai pentru un corp, minte si suflet sănătos – despre care ti-am povestit aici, si
Experiența japoneza pentru un chip veșnic tânăr – despre care o sa-ti povestesc in articolul de saptamana viitoare.
A adus si in Amazonia mai multe tipuri de cristale care ajuta pentru curățarea energetica, liniștea mintii, prosperitate si armonia cu sufletul.
Încă de la intrare te întâmpină 2 Geode gemene de amethist din Brazilia, amândouă au 240 kg. Sunt piese unicat, care, datorită dimensiunii si formei te duc cu gândul la rinichi – unde se afla forța vitala. Le-a adus cu scopul sa facă o poarta a purificării, a introversiei de sine si a armoniei minții.
In camerele de tratament, folosesc pentru aromaterapie uleiuri esențiale diverse, de tămâie, geraniu, eucalipt, tei, trandafir, care in functie de starea ce doresc clienții să o obțină ajuta la energizare sau relaxare, stimulează sistemul nervos la nivel subtil si induc instant starea de liniște, bucurie si armonie interna.
Echipa de terapeuti de la Amazonia e formata din absolvenți ai scolii de masaj Terapia Thai Elena Nastaca, scoala afiliata cu școlile internaționale TMC Chiang Mai din Thailanda, Ong’s School , Scoala de Shiatsu Koyasan din Japonia si Thai Massage Alliance. Scoala Terapia Thai Elena Nastaca respecta 100% curricula școlilor asiatice cu care este afiliata. Fiecare terapeut are peste 11 cursuri de specializare, peste 400 ore de cursuri si mii de ore de practica terapeutica.
Mi-a raspuns ca nu fac niciodata pe clienti. Au colaborare cu Direcția de Asistenta Sociala din Timisoara si fac practica pe oameni aflati in dificultate: oameni vârstnici, fara adăpost, victime ale violentei domestice. Astfel, prin voluntariat , si ei se pot bucura de beneficiile acestor terapii, si terapeuții se specializează si câștigă experiență.
După astfel de ore de practica, alege cei mai buni terapeuti care reușesc sa fie empatici, iubitori indiferent de statutul social al beneficiarilor, si cu ei continua colaborarea.
Mădălina, terapeuta, m-a rugat sa-mi aleg uleiul esențial pe care să-l folosească in timpul ritualului. Am ales frangipani care ulterior am aflat ca ajuta la relaxarea sistemului nervos, inspira romantismul și încurajează emoțiile, si pentru piele are efect hidratant, antioxidant, iluminator.
Camera Ubud este mare, cu o gresie din piatra speciala care imita nuanțele de lemn, mobilier din stejar si marmura, si care are un spațiu vitrat mare cu vedere la gradina interioara.
O cada superba mă astepta sa intru in ea. Începea primul pas al ritualului:
A amestecat 1 litru de lapte 100% organic, din ovăz, cu apa, săruri minerale, tei, sulfina, plante medicinale, ulei esențial de May Chang si magneziu.
Baia deschide porii pentru pașii care urmează, si, totodată are rolul să te destindă rapid – chiar si pe cei care vin după o perioada extenuanta. Sărurile minerale curata energetic corpul și îl revigorează. Prin magneziu se elimina oboseala si febra musculara, iar plantele medicinale ajuta la emolierea pielii si regenerarea ei.
După ce am stat ca o prințesa 15 minute in baia calda, m-am îndreptat spre patul de masaj unde a urmat
o exfoliere satinată pentru regenerarea si tonifierea pielii cu orez integral bio, zahar de melasa bio, santal, pudra de trandafir de damask si unt de cocos bio.
M-am simțit excelent cu el, avea o textură ușoară, fluidă și care face un peeling eficient prin combinația dintre particulele de orez și zaharul bio de melasa. Plus mirosul este îmbietor. Amestecul de ingrediente are si o aroma olfactiva subtila si extrem de relaxanta, trandafirul de damask în combinație cu cocos-ul te face cu adevărat sa te simti răsfățat.
Are un efect hrănitor și protector asupra pielii, datorita uleiului din cocos care hidratează perfect pielea, în timp ce pudrele santal și trandafir de damasc previn îmbătrânirea.
Si acest scrub, la fel ca toate celelalte măști si tratamente din centrul de terapii asiatice de la Amazonia, este făcut de echipa Elenei, după rețete unice, care le aparțin.
Mi-a zis ca ”am ales aceasta varianta datorita faptului ca ne dorim sa apropiem corpul cat mai mult de natura. Se spune ca ce nu poti mânca, să nu pui pe piele. Pielea nu are o bariera de protecție. Prin pori, substanțele nutritive se obsorb direct in limfa, apoi in sange. Ne dorim se aducem corpului toate bunătățile naturii pentru răsfăț și tinerețe, pentru tratament si longevitate. Elementele tehnologice de procesare sunt cunoscute de corpul nostru doar in ultimii zeci de ani din perioada industrializării si absorbția lor nu este atat de eficace ca produsele care sunt mult mai apropiate de natura si cu care corpul nostru a fost obișnuit sa fie in contact de mii de ani.
Doar pe partea de fiole colaboram cu gama Gerovital Equilibrum pentru ca ei au in spate experiența și cunoașterea dr Ana Aslan si au o eficacitate si o absorbție dovedita clinic si a caror rezultate beneficiarii le pot observa imediat.”
un ser cu acțiune intensă de remodelare corporală. Activatorul combină ingrediente cu eficiență recunoscută în combaterea aspectului de “coajă de portocală”: cafeina şi escina. Acest ser are o acțiune “șoc”, stimulează microcirculația și drenează excesul de fluide și toxine acumulate.
Îmbunătățește elasticitatea și rezistența pielii si favorizează oxigenarea celulară
dar am sărit peste acest pas, deoarece stiam ce presupune, ti-am mai scris si in alte articole cum se simte, așa ca am preferat sa profit de faptul ca sunt langa Elena si sa apuc sa vorbesc cat mai multe cu ea.
Uleiurile folosite sunt 100% bio. A folosit aroma pe care mi-o alesesem eu la începutul tratamentului, cea de frangipani.
Pentru relaxare puteam alege dintre parfumurile de iasomie, ylang-ylang, santal , lavanda sau ulei cu CBD , iar pentru energizare intre aromele de frangipani, may chang, lemongrass, grapefruit fara cumarone, bergamota si flori de mandarin.
Fiecare dintre aceste arome are efecte aromaterapeutice asupra simțurilor și la nivel emoțional.
Masajul balinez este alcătuit din diferite tehnici de masaj asiatic. Rezultă dintr-un masaj indian, indonezian, chinezesc și din tehnicile medicinei tradiționale ayurvedice. Acesta este o compoziție armonioasă de masaj energetic și de modelaj delicat pentru a-i oferi celui care beneficiază de el un moment unic de relaxare și plăcere.
Terapia prin masajul balinez este o tehnică alternativă care implică localizarea punctelor de presiune de-a lungul meridianelor energetice prin frământarea și manipularea țesuturilor moi. Este un tratament practic, care folosește o combinație de masaj și întindere, care întărește și eliberează țesuturile moi – mușchii, fascii și tendoane – și crește gama de mobilitate a articulațiilor.
Obiectivul unei ședințe de masaj balinez este să stimuleze punctele energetice ale corpului nostru. Odată activate, aceste puncte favorizează circulația sângelui și activează sistemul imunitar al organismului.
Ca toate masajele de proveniență asiatică și masajul balinez este bazat pe elementele naturale care compun universul: apa, lemn, foc, pământ, și aer. Aceste trei elemente sunt apoi împărțite pe întreg corpul, iar masajul balinez acționează asupra celor cinci sisteme fiziologice: sistemul nervos, sistemul hormonal, sistemul musculo-scheletal, sistemul circulator și sistemul digestiv. Prin masaj, terapeutul tratează aceste sisteme, astfel incat corpul clientului sa fie din nou in echilibru.
Si odată ce corpul este echilibrat, si se simte bine, automat suntem mai detensionați, mai energici, mai pozitivi – si cu noi înșine, si cu cei din jurul nostru. Ceea ce duce la un echilibru emoțional și o armonizare cu planul mental.
in prima parte mi-a făcut un masaj dinamizant, iar in cea de-a doua a fost unul relaxant.
La început, mi-a uns corpul cu uleiuri esențiale. A urmat un masaj energic – din cap până-n picioare – pe care mi l-a făcut atât cu vârfurile degetelor cât și cu antebrațele.
Si apoi, o înlănțuire de mișcări de stretching. In timpul mișcărilor, Mădălina a continuat să facă o presiune mai mică sau mai mare pe anumite puncte – poti vedea aici sau in video-ul de la inceputul articolului.
Către finalul masajului, intrase in camera si Doina ca sa-mi ofere si un scurt moment de masaj balinez la 4 mâini. Așa ca la picioare m-am bucurat si de aceasta experiența inedita. La Amazonia poti opta pentru masaj la 4 mâini, este in meniul lor standard.
După acest ritual, am mers cu Elena in zona de FoodCourt Amazonia si apoi am avut intalnire cu unul dintre investitori.
Iar dupa-amiaza am descoperit alte doua tratamente senzaționale: ritualul japonez pentru pentru un chip veșnic tânăr si reflexoterapia Thai.
Îți las aici 2 reels-uri facute la cald, imediat după, dar îți voi scrie un articol detaliat saptamana viitoare:
Ritualul japonez pentru pentru un chip veșnic tânăr: https://www.facebook.com/reel/1642428456169553
Reflexoterapia Thai: https://www.facebook.com/reel/6225841994159932
Fondator despreSpa.ro