Acum 6 ani am fost invitata la o petrecere pre-opening Therme Bucuresti. Mi se parea ireal ca in Romania sa existe asa ceva. Pe langa palmieri, orhidee, saune, piscine cu apa termala si tot mobilierul de super calitate, eram impresionata si de numarul de angajati. Roiau peste tot in jurul nostru iar eu ma intrebam cum i-or fi convins sa vina pana in Balotesti. Da, chiar si cu transport asigurat de la un anumit punct din Bucuresti.
Pe de alta parte, eram sigura ca se vor opri cu dezvoltarile in acel punct. Si am certitudinea ca si astazi ar fi fost full de clienti chiar daca s-ar fi rezumat doar la piscine cu ape termale si saune de nenumarate feluri in acea atmosfera senzationala, si totul la un pret foarte accesibil.
Dar greseam. Ii subestimasem.
La scurt timp dupa deschidere am remarcat ca au inceput sa introduca tot felul de activitati in saune – peeling-uri, masti, ritualuri aufguss, aquagym, ore de pilates, yoga, sesiuni de mindfulness. Si mai mult, erau incluse in pretul de intrare si afisate intr-un program.
Pe de-o parte eram intr-o admiratie totala ca lucrurile evolueaza acolo unde deja totul era un mare succes si poate n-ar fi avut nevoie sa mai miste nimic.
Pe de alta parte, eram foarte curioasa cum vor reactiona oamenii la aceste propuneri – sa faca gimnastica in piscina in loc sa se balaceasca cum ai ei chef etc. Asa ca m-am dus acolo de mai multe ori, sa vad cu ochii mei. Ei bine, oamenii faceau coada sa intre la aceste activitati.
Si atunci am inteles ca Theme Bucuresti are in spate niste oameni cu viziune, care tacit, si-au propus sa educe piata. Si o educa in cel mai fain mod: cu distractie.
La Therme totul se face cu zambetul pe buze. De la personal – care au permanent un zambet larg si fericit, pana la ultimul client. Pentru ca au gasit solutia ca oamenii sa faca si miscare, si meditatie, si tratamente corporale si faciale – nu pentru ca trebuie, ci pentru ca vor si se simt minunat in timp ce le fac. Si cu siguranta se simt excelent si plini de energie si mult timp dupa ce pleaca de la Therme.
Au reusit practic sa raspunda la intrebarea: „How to make wellness fun” – intrebare la care inca mai cauta raspunsul specialisti spa & wellness din tari care sunt cu multi ani in fata noastra in ceea ce priveste cultura wellness.
Cosmin Ciric, directorul wellness al Therme Bucuresti. Poti sa citesti aici portretul lui Cosmin – unul din tinerii exceptionali care mi-au aratat ce poate sa faca noua generatie si cata putere de munca au – daca le arati directia si le lasi libertatea sa dea ce au mai bun din ei.
Evident, totul e o munca de echipa. Au si departament de cercetare – dezvoltare care fac studii stiintifice, au un super departament de PR si totul pare ca se desfasoara intr-o sinergie perfecta. Ceea ce este de asteptat atunci cand exista un scop comun bine inteles de toata lumea.
* Un nou Meniu de tratamente SPA – Apothecary – tratamente bazate pe herbalism ce utilizeaza elementele active ale plantelor pentru bunastarea organismului.
* Lucreaza intens la dezvoltarea unui concept complet nou in lume – pe care il numesc GENESIS – structurat in jurul ideii de terapii personalizate, nutritive dar si in experiente de saune unice care vor consolida pozitia Therme Bucuresti ca destinatia numarul unu in lume in ceea ce priveste infrastructura de wellbeing. Si vor continua sa surpinda publicul cu experiente si terapii pentru minte, trup si suflet unice in Europa.
* Extind Elysium cu o zona dedicata exclusiv tratamentelor Spa. Acum au 7 camere de tratament, dupa extindere vor avea 20. Si vor continua sa ofere terapeutilor training-uri externe de cel putin 3 ori / an.
Daca ai mai citit articolele mele, stii deja ca sunt mare iubitoare de masaje si tratamente faciale. Imi plac si piscinele cu ape termale si saunele – pentru ca ador caldura , dar recunosc ca optiunea numarul unu n-ar fi nici saunele, nici piscinele. Pentru mine o experienta spa implica si o latura de dialog interior – pe care nu prea am cum sa o fac intr-o sauna in care sunt mai multi oameni. Sau cel putin credeam ca nu am cum – pana la aceasta vizita la Therme.
Au ales sa sarbatoreasca 6 ani cu ritualuri senzoriale care ii reprezinta, ingrediente si gusturi din toata lumea.
o interpretare moderna a traditiei africane prin care luptatorii isi pregateau sistemul muscular pentru agilitate si flexibilitate in miscari.
Am intrat in sauna incalzita la 65 grade. In timp ce ma asezam, am remarcat niste despartitoare foarte discrete si cu un design fain si minimalist pe care stiam sigur ca nu le mai vazusem inainte de pandemie. Cosmin mi-a confirmat ca au fost puse astfel incat sa se pastreze distanta in sauna.
Inainte de inceperea Aufguss-ului, trainerul wellness raceste cuptorul cu apa pentru a nu arde eucaliptul proaspat.
Aufguss-ul dureaza 10 minute si este impartit in 3 runde, fiecare runda contine cate o specie de eucalipt: Eucaliptus Citriodora din Brazilia, Eucaliptus Smithii din Africa de Sud, Eucaliptus Dives din Australia.
In aceast ritual nu se foloseste apa, toata infuzia este facuta cu „fiertura’’ de eucalipt, aburul incarcat cu moleculele uleiului esential este distribuit in sauna prin diferite tehnici de control cu prosopul.
Prin miscari ritmice Aufguss Masterul coboara uleiul esential in tegument si in sistemul respirator.
La scurt timp dupa ce am intrat, ne-a servit cu un sapun negru tot cu eucalipt. Pe de-o parte m-a racorit, pe de alta parte al apreciat cum l-am simtit pe pielea foarte umeda de la caldura saunei. Ne-a atras atentia sa nu-l aplicam pe frunte deoarece o sa se scurga prin transpiratie direct in ochi.
Sapunul negru cu eucalipt este completat de precipitatul infuziei de eucalipt verde.
In runda a 2-a, Cosmin a trecut cu manunchiul de eucalipt si ne-a stropit usor cu infuzia de eucalipt proaspat.
Dupa Maur Saga, musculatura se relaxeaza, pielea devine catifelata si neteda si ramai cu o senzatie de armonie si liniste.
Maur Saga te revitalizeaza, te ajuta sa scapi de durerile de cap, migrene, dureri musculare sau articulare, respiratie ingreunata, tuse seaca, dureri sinuzale, dureri de gat, rigiditate articulara si imbunatateste capacitatea de oxigenare a organismului, ofera claritate mentala si ajuta pielea sa se vindece si sa se curete intr-un mod natural si eficient.
Dupa Maur Saga, Cosmin ne-a invitat sa iesim pe terasa exterioara pentru oxigenare si sa servim un smoothie cu turmeric – facut dupa o reteta proprie Therme Bucuresti. Turmeric Refresh a fost creat special ca sa completeze sedintele de sauna orientala, medie ca intesitate (Alhambra sau Provence). Ofera un aport de nutrienti benefici sistemului imunitar si intareste sistemul cardiovascular.
Eu am primit cu mare drag smoothie-ul, dar am refuzat categoric sa ies afara pe ger. Cu toate ca mi-a adus Cosmin toate argumentele – mai ca ma convinsese – totusi imi cunosc limitele, asa ca m-am dus direct la dus. Teoretic si dusul tot cu apa rece ar fi trebuit, eu am ales o combinatie de apa calda cu rece, mult mai rece decat obisnuiesc acasa, dar totusi caldut.
Utilizarea piscinei cu SeZn protejeaza pielea de efectul nociv al razelor ultraviolete, ajuta la fortificarea sistemului imunitar, echilibreaza metabolismul, imbunatatesc funtiile vitale ale organismului oferind un impuls de energie, vitalitate și frumusete.
Dupa aceea aveam optiunea sa mergem la un masaj sau sa continuam circuitul cu Shamanic Dreaming.
In acel moment, mi-am dat seama ca n-as rata experienta Shamanic Dreaming – de care ne povestise cu atata entuziasm si caldura – nici macar pentru un masaj.
Si chiar si azi, la o aproape o saptamana dupa, continui sa ma felicit pentru alegerea facuta.
am intrat in sauna Hollywood – o sauna uscata de 60 grade. Ne-am asezat in fata focului Shamanic, unde Andrei a inceput prima sesiune de Aufguss.
A utilizat un bulgare de gheata cu uleiuri esentiale de Pinus Cembra, Pinus Mugo si Pinus Nigra pe care l-a pus peste pietrele fierbinti si a turnat apa. Uleiurile s-au difuzat usor, armonios in sauna, deoarece gheata topita a creat o cale de evaporare uniforma si constanta.
Apoi, cu ajutorul unui prosop a imprasitat aroma prin toata sauna. Am fost impresionata cum reusea sa invarta artistic prosopul atat de aproape de noi, si totusi fara sa atinga pe nimeni.
A urmat al doilea bulgare cu uleiuri esentiale de brad: Abies Siberica, Abies Balsamea si Abies Picea. Pe langa aceste uleiuri esentiale, Andrei a pus muguri de brad zdrobiti si ace de brad pe nisip incins intr-un mojar cu carbune incins. Alaturi de focul din proiectie si melodiile tribale simteam ca sunt intr-o lume vindecatoare, o lume in care calmul si linistea imi ofera optimism si pace.
La cel de-al treilea, eu cel putin n-am mai simtit uleiurile esentiale de cedru atlas, cedru himalaya si patchoeli – in schimb am simtit fumul lasat de mugurii si acele de brad care venea dinspre foc. Experienta a fost imersiva, caldura saunei imi ofera senzatia de a sta langa focul shamanic, notele olfactive ma duceau cu gandul la ramurele proaspat gasite in padure pe care le arunci pe foc pentru a te incalzi.
Runda a 3-a a simbolizat grounding-ul, impamntarea si reintoarcerea din calatoria shamanica.
Per total Shamanic Dreaming a durat cam 15 minute, dar am iesit de acolo impresionata de intreaga experienta, recunoscatoare si incantata.
Dupa un alt dus caldut pentru mine, si un moment petrecut in restaurantul in care avusese loc si receptia initiala, a urmat ultima mea experienta:
Am ales zaharul pentru ca abia ne spusese Cosmin ca peelingul cu zahar si rodie este un abraziv usor, exfoliant bland ce poate fi recomandat pentru tenul sensibil al fetei. Granulatie mica ce se dizolva rapid. Iar proprietati de hidratare si echilibrare a PH-ului natural ma ajuta in perioada rece si uscata. Imediat dupa ce am iesit din sauna, am primit masca cu argila albastra de Transilvania, combinata cu ulei esential de lavanda produse in Romania, la Focsani.
In momentul in care masca s-a uscat, am intrat la dus.
Dupa aceea as fi avut optiunea sa mai intru intr-un bazin. Insa am fost inspirata sa ma uit la telefon si am vazut ca trecusera deja 4 ore de cand intrasem la Therme. Am ramas cu privirea atintita in ecran si nu-mi puteam imagina cand si cum a zburat timpul. Insa, in momentul in care am analizat putin cum ma simt dupa aceste 4 ore, mi-am dat seama ca sunt atat de linistita, multumita, relaxata, ma simteam atat de departe de toate emailurile pe care nu apucasem sa le trimit – si uimitor, parca nici nu ma mai atingea asta.
Am plecat acasa cu gandul ca abia astept sa ma intorc la ei, si mai mult, ca data viitoare il voi lua cu mine si pe Sebi, baiatul meu cel mare, care a implinit 16 ani si de-acum are voie sa intre in zona The Palm. Va fi o ocazie excelenta sa incep sa-i arat ce inseamna wellness si care sunt avantajele unui astfel de stil de viata.
Ioana Marian,
Fondator despreSpa.ro
Fondator despreSpa.ro