Pe Oana, prietena mea, o cunosc de 29 de ani. O prietenie stransa, cu o multitudine de experiente, nebunii si momente petrecute impreuna care au contribuit la evolutia si la formarea noastra poate mai mult decat orice altceva.
In ultimii 6, ne-am sarbatorit in fiecare an cu o iesire la Spa. Cand la munte, cand prin Bucuresti, depinde cum se nimerea. Dar ideea a fost ca Spa-ul sa vina in completarea statului la povesti, asa ca iesirea noastra se intampla in locuri unde putem petrece timp cu orele, in voie. Departe de galagie, de copii, de laptopuri si chiar si de telefoane.
Anul acesta, ne-am decis sa mergem la Country SPA, in Snagov. Pentru ca de vreo 5 ani de cand tot merg, de fiecare data m-am simtit foarte bine, este aproape de Bucuresti si, in plus, Oana nu mai fusese la ei. Este un loc unde domina bunul gust si voiam neaparat sa-l vada si ea.
Cand m-am dus vara, am crezut ca florile multicolore fac tot farmecul gradinii. Cand am fost toamna, de Ziua Recoltei pe care ei o sarbatoresc an de an, m-am razgandit, si am decis ca asta este cel mai frumos anotimp acolo. Si tot asa, pana mi-am dat seama ca anotimpul nu conteaza, gradina este superba.
Iar acum, cand am stat si in ploaie, pot confirma ca mirosul ploii combinat cu cel al florilor este de vis.
Cum Oanei ii place si balaceala in piscina, ar fi avut de unde alege, daca ar fi fost soare. In gradina sunt si 2 piscine cu apa filtrata prin sistem de electroliza cu sare.
Nici una dintre noi nu mancam prea mult, dar asta nu inseamna ca nu suntem foarte pretentioase. Aflasem mai demult, cand am mancat o salata delicioasa al carei gust imi era clar ca nu e de la dressing, ca isi cultiva singuri legumele: rosii, ardei, castraveti si ceapa. In felul asta, acopera 50% din ingredientele folosite in restaurant.
Au si o micro ferma, unde cresc 5 vacute, 80 de gaini, curcani, rate, porci. Din ce mi-au povestit, datorita fermei obtin o varietate mare de branzeturi: de la branza cu ceapa, praz, chimen, ardei si ardei iute, marar, masline – toate facute in bucataria lor, ca sa poata oferi mancarea cat mai naturala si gustoasa. Mi se pare admirabil ca, pe langa restaurant, zilnic trimit mancare catre o scoala si o gradinita, totul proaspat si sanatos.
Am petrecut 7 ore la Country Spa, cu toate ca au un meniu foarte variat, inclusiv cu tot felul de preparate vegane, vegetariene sau raw, de data aceasta am preferat o salata facuta doar din legumele cultivate de ei si branzeturile preparate inhouse, pentru ca ador sa le savurez si aroma si gustul. In plus, am servit si salata de vinete, si ardei copti si usturoi, pe care Oana mi i-a laudat atat de mult, inca nu m-am putut abtine. Si a meritat, i-am trecut in short-list-ul de preferinte culinare.
Singurul lucru pe care nu l-am gustat au fost bruschetele cu somon si porumb din simplul motiv ca nu-mi place porumbul. Dar avand in vedere ca n-a mai ramas niciuna, inteleg ca Oanei chiar i-au placut mult si astea.
Ca bautura, am ales o infuzie de ghimbir cu turmeric si scortisoara pe care ti-o prepara in functie de cat de iute o vrei. Pe mine m-a atras foarte mult, dar mi-era teama ca nu o voi putea comanda pentru ca nu suport gustul de iute. M-a asigurat ca nu va fi iute deloc si chiar n-a fost, asa ca m-am ales cu un fel de ceai delicios.
Restaurantul este decorat intr-o maniera eleganta care m-a dus cu gandul la bistro-urile din perioada interbelica. Au o mare atentie la detalii si, poate ce este si mai important, un serviciul clienti de exceptie.
Inainte sa intram la Spa, ne-am comandat cate un cappuccino cu frisca, asa, ca de inceput de rasfat – si cate un fresh de portocale. Cu toate ca urasc sa ma plimb cu lingurita prin pahar ca sa-mi scot cuburile de gheata, nu stiu cum fac, dar intotdeauna uit sa le spun sa nu-mi puna gheata. De data aceasta insa n-a fost nevoie pentru ca inca de cand am cerut fresh-urile, ne-a intrebat ospatarul daca sa fie cu gheata sau fara. Sincer, i-am fost recunoscatoare.
Cum soarele ne zambea de pe cerul inca limpede, le-am savurat dintr-unul din foisoarele rustice din zona barbeque. Era atat de multa liniste, mirosea atat de frumos de la flori si plante, incat nici nu ne-am dat seama cand a zburat timpul si s-a facut ora de spa.
La Country Spa, au 3 categorii de tratamente:
Cand nu am un obiectiv foarte precis, prefer sa nu-mi aleg terapia dinainte. Rezerv doar durata si povestesc cu personalul spa-ului astfel incat sa-mi indice care ar fi optiunea cea mai potrivita pentru mine in acel moment.
Asa am descoperit la ei, mai demult, un ritual ayurvedic aparte: 108 Marma Ritual, care ofera o relaxare in profunzime a corpului si mintii, sustine sistemul osteo-muscular precum si ajuta la centrarea eu-lui in prezent. Practic, un mix de 108 uleiuri esentiale actioneaza stimuland si echilibrand 107 + 1 puncte marma din organism. Dupa aceasta calatorie intre arome ayurvedice, sunete din natura, masaj cu combinatie de presopunctura cu stretching si mobilizari ale articulatiilor, tot ce mai simteam a fost detasare, calm, reconectare cu mine insami, claritate – si senzatia aceea rara de plutire.
Un alt masaj pe care l-am incercat mai demult si la care mai apelez cand simt nevoia unui rasfat in plus fata de un masaj terapeutic, este Candle Massage. Se face cu o lumanare care arde pe toata durata masajului, din care rezulta o ceara topita, foarte asemanatoare uleiului, placuta, plina de aroma si nutrienti pentru piele. Efectul este o relaxare profunda, o stare libera de stres si oboseala, precum si o piele extrem de catifelata.
In meniu au multe terapii destinate relaxarii, de la clasicul masaj de relaxare – fie simplu, fie cu uleiuri esentiale – pana la terapii complexe. Colaboreaza cu trei branduri cosmetice: Yonka, Lakshmi si Elemis. Toate trei sunt bio, un criteriu esential in momentul in care aleg sa lucreze cu un brand.
Am aflat de la Ileana, terapeutul sef, ca unele din cele mai cautate terapii de relaxare sunt escapadele de la Yonka, cu un peeling corporal urmat apoi de un masaj cu aromaterapie. Astfel, suntem purtati in Polinezia, prin aroma de iasomie; in Provence, datorita lavandei; portocala ne duce catre Corsica, iar cedrul ne face sa ne simtim ca si cum am face o plimbare in mijlocul padurii.
In topul masajelor solicitate de clientii lor sunt si masajul cu roci vulcanice si masajul Herbal Thai. Ambele utilizeaza caldura ca adjuvant in procesul de relaxare. In masajul cu roci vulcanice, caldura este mentinuta de pietre care detensioneaza musculatura. In masajul Herbal Thai, se folosesc saculeti calzi, plini cu plante, fiecare cu un rol si un efect bine determinat.
Pentru ca nu fac suficient de multa miscare, in general, simt nevoia unui masaj terapeutic executat in profunzime si care ma detensioneaza rapid. Langa Spa, exista si o clinica unde se fac terapii de genul:
Eu alternez Yumeiho cu Masajul Thai Royal, pe care il ador. De altfel, ai si tu ocazia sa faci GRATUIT un mini-masaj Thai Royal de 30 de minute cu ocazia Global Wellness Day, sambata 12 iunie, la Country SPA, la ora 10:00. Daca mergi, lasa-mi un comentariu sa-mi spui cum te-ai simtit 🙂 – detalii si inscrieri aici.
Ce mai au, dar nu am incercat, este un ritual terapeutic adresat in intregime tulburarilor de statica vertebrala. Un alt masaj care este mai nou in meniul lor si mi-a atras atentia este tehnica ayurvedica Shirodara, care presupune un masaj delicat al capului precum si picurarea unui flux lent de ulei cald pe frunte, pe chakra anja.
Tot in clinica se pot face si sedinte de psihologie cu Emilie Hriscan, nutritie cu Simona Dumitrescu si sesiuni de yoga si fitness cu Tania Croitoru.
In Spa lucreaza 6 terapeuti, aceiasi de foarte multi ani. Studiaza contant, fac mai multe sesiuni de training pe an, iar asta se simte imediat in felul in care executa tratamentele.
Revenind la tratamentul meu Spa, de data aceasta stiam exact ce vreau: un tratament cu oxygen hyperbaric si un masaj facial. Daca citesti articolele din despreSpa.ro, stii deja ca nu sunt de nici un fel adepta terapiilor cu aparate pentru ca nu au nimic natural si mai rau, au multe efecte adverse. Insa tratamentul cu oxygen hyperbaric nu are nici un fel de contraindicatie si ajuta mult la revitalizarea pielii.
Cat despre masajul facial, cu toate ca in ultimele luni mi-am facut acasa in fiecare zi si auto-masaj facial, si gimnastica faciala – in cadrul programului anti-aging despreSpa.ro – simteam nevoia sa ma las din nou pe mana unui specialist. De fapt, asteptam cu mare nerabdare acest moment.
Iar acum, masajul facial a fost primul la care mi-a zburat gandul. Am tot tanjit dupa el in serile in care eram rupta de oboseala si totusi imi faceam exercitiile pentru ca stiu cat de repede si cat de profund reusesc sa dorm dupa 20 de minute de auto-masaj. Am fost foarte fericita cu alegerea facuta pentru ca nu a avut nici o legatura cu mini-auto-masajele mele. Mainile terapeutei executa cu totul alte miscari. Initial ma gandeam sa retin si eu cate ceva, apoi am renuntat si m-am abandonat cu totul in savurarea lui, ascultand in fundal si acordurile de pian care imi rafatau auzul.
Oana si-a ales un ritual facial, Super Food Pro Radiance, si a iesit foarte incantata de acolo.
Si in spa, ca si in restaurant, atentia la detalii si confortul clientilor ies in evidenta. De cand intri, te intampina un miros de orhidee neagra, dupa cum am aflat de la receptie.
M-a surprins sa constat ca si gelul dezinfectant este tot Bio, de la Lakshmi, cu aloe, calendula si musetel. De curiozitate m-am dat pe maini si m-am surprins ca-mi tot apropii palmele de nas pentru ca nu ma mai saturam de aroma lui.
Predomina lemnul si piatra, este foarte multa lumina pentru ca peretii cladirii sunt de fapt niste geamuri imense, iar elementele de decor, asa cum spune si numele Spa-ului, sunt specific romanesti: vase din lut, paie, margarete, asternuturi si covoare in camerele de tratament. Spa-ul are 600 mp, cu 6 camere de tratament din care 5 individuale si una pentru cuplu.
Dupa tratament, in zona de relaxare, m-am afundat pur si simplu in fotoliu, croit parca special pentru corpul meu si am apreciat si paturica aflata la indemana, pentru orice eventualitate.
As fi inchis ochii, dar am preferat sa privesc ploaia, curtea verde, cele 3 salcii si lacul Snagov pe care mai trecea cand si cand cate o salupa.
Imi place faptul ca papadia, sigla lor, este peste tot prin spa. Am intrebat de ce si am aflat ca povestea Country SPA a inceput cu un camp plin de papadii. Indragostindu-se de frumusetea galbenului intens, proprietarii au cautat sa afle mai multe despre aceasta planta.
“Se spune ca intr-o zi Dumnezeu a trimis un inger la toate plantele sa le intrebe cum vor sa arate. Numai ca papadia nu stia cum vrea sa fie si ingerul i-a mai oferit o zi sa se mai gandeasca. In ziua aceea, papadia, rugandu-se, a dat cu ochii de soare si s-a hotarat sa arate ca el, sa fie galbena si frumoasa. Apoi a vazut luna si s-a razgandit. Isi dorea ca ea; sa fie rotunda, alba si frumoasa. Apoi a vazut stelele si i-au placut si acelea.
Cand a venit ingerul nu stia ce sa ii spuna: isi dorea sa fie ca soarele, ca luna si ca stelele. Insa Dumnezeu i-a inteles dorinta. De aceea, papadia este la inceput galbena ca soarele, apoi alba si rotunda ca luna si, daca sufli peste ea, se imprastie ca stelele.”
Au cercetat si mai mult si au aflat ca papadia este sursa unei varietati de nutrienti iar frunzele si radacina sa contin vitamine – cum ar fi A, C, K si B, cat si minerale – inclusiv magneziu, zinc, potasiu, fier, calciu. Beneficiile ei acopera o plaja intinsa, de la efecte anti-age, efect analgezic, la ingrijirea parului sau relaxarea profunda a tesutului mamar. Amelioreaza durerile osoase si musculare, elimina apa din tesut, trateaza si previne afectiunile pielii. I-au dedicat chiar si un ritual semnatura, Ritualul Papadiei.
In cazul in care vrei sa petreci mai multe zile la Country Spa, e bine sa stii ca pe tot parcursul anului organizeaza retreat-uri. Pe timpul verii, cele mai cautate sunt cele de tipul fit&slim, detox si beauty&anti-aging. Toate retreat-urile contin nopti de cazare la boutique hotelul lor care are 11 camere. Fiecare camera are un alt design, o alta poveste, dar toate arata foarte cosy.
Meniul este personalizat in functie de retreat-ul ales. Faci si activitati sportive pe terenul lor de sport acoperit cu tartan, unde poti juca si baschet, fotbal si tenis. Si, bineinteles, in retreat poti include si tratamente spa cat cuprinde 🙂
Si apropo de Spa, din iunie si pana spre octombrie, poti opta pentru terapii in aer liber langa lacul Snagov, pe ponton. Experienta este extrem de placuta, asa ca merita sa incerci macar o data. Intentia noastra asta fusese, dar cum in aceste zile vremea a fost mai rece si ploiasa n-am reusit. Ramane pentru data viitoare.
Fondator despreSpa.ro