/
/
Cele 4 tratamente Spa anti-inflamatoare de la Fontana Borsec care m-au revitalizat

Cele 4 tratamente Spa anti-inflamatoare de la Fontana Borsec care m-au revitalizat

Ultima actualizare în 21 Jul 2024
|
Fontana Borsec
Fontana Borsec

Drumul pana la Borsec a durat fix 5 ore si jumatate. 

Plecasem dupa-amiaza din Bucuresti, asa ca la ora 22 – cand am ajuns, am decis sa raman in camera, desi restul participantilor la infotrip-ul organizat de Fontana Spa & Balneo si Kronstadt Hospitality Expert, inca erau la cina. 

Cred ca am adormit in jurul orei 22:30, iar la 4 dimineata m-am trezit plina de energie. Mintea mea calcula orele dormite si ma bombarda cu gandul ca ar fi cazul sa mai raman in pat, dar ma simteam atat de odihnita incat am decis sa-mi incep ziua. Atunci am auzit si pasarelele care erau deja in plina verva afara 🙂  

Dar ce sa fac la 4 dimineata, fara o cafea alaturi? 

Cum urma sa-mi petrec ziua la Fontana Spa, am decis ca e cel mai potrivit moment sa-mi aleg tratamentele spa. 

Inca de la prima pagina unde incepe prezentarea tratamentelor semnatura uitasem cu totul de cafea – sau de lipsa ei. Cred ca privita din exterior, aratam ca un copil infometat care vrea de toate din meniul unui restaurant.

Am tot pomenit-o in gand pe Oana Manole, consultantul spa care a creat conceptul si meniul Fontana. Stiam ca spiritul ei creativ continua sa ma suprinda la fiecare Spa nou pe care-l deschide – asa ca asteptarile mele oricum erau foarte inalte, dar cu aceste tratamente semnatura, a reusit sa mi le depaseasca cu mult.

Dupa ce am ajuns la un short list de 7 tratamente, cu greu am reusit sa selectez 4. Si o sa-ti povestesc imediat cum le-am combinat, cum le-am simtit si ce efecte au avut.

Spa Fontana Borsec Exterior
Spa Fontana Borsec Exterior

Fontana Spa este construit intr-o poiana, iar in fata Spa-ului este o rezervatie botanica, in care se gasesc specii rare, cum ar fi mesteacanul pitic – care este un relict glaciar.  

De cand am iesit din masina si am traversat strada, am dat peste un indicator in care am surprins anul 1725.

Fontana Borsec Spa 1725

La o simpla cautare pe Google am aflat ca in 1594, medicul Italian Bucella ii recomanda tanarului principe al Transilvaniei, Bathory Zsigmond sa faca o cura cu apa izvorului Lobogo din Borsec – ca tratament pentru guta.

In Borsec sunt peste 30 de izvoare de ape minerale. Anul 1725 este anul in care s-a construit prima Baie cu apa minerala din localitate. 

La baza conceptului wellness Fontana Borsec a stat triada apa-padure-aer

Aerul deja il testasem, dormisem excelent si fusese un somn adanc si odihnitor. Padurea este peste tot in Borsec – si elemente din ea se regasesc si in Spa, iar despre apele minerale am aflat mai multe din ce am povestit cu Timea Molnar – Spa managerul, cu Dr.  Francisca Szabó – directorul medical si din prezentarea Tamarei Proca – directorul Fontana Spa. Mai multe despre apele minerale din Borsec si cum sunt ele utilizate la Fontana Balneo o sa-ti povestesc in articolul viitor. 

La Fontana Borsec cu Tamara si Timea
La Fontana Borsec cu Tamara si Timea

Spa-ul este pe un singur etaj (parterul) si se intinde pe o suprafata de 3000 mp de Spa, cu vedere către munții Călimani. Are o capacitate de 650-700 de persoane / zi, dar nu mai mult de 180 de persoane simultan. 

Decorul din piatra si lemn da o caldura aparte si te face sa te simti in natura. In plus, pentru ca s-au folosit doar materiale naturale, intregul spatiu respira.

Baza tratament Borsec interior baia sacrala f mica 1

Zonele Fontana Spa & Balneo

La exterior sunt 5 piscine (dintre care 1 pentru copii, 1 piscină de agrement, 1 piscină ștrand, 1 bazin de sărit, un bazin de scufundare)  si 1 saună finlandeză

La interior, Fontana Spa este impartita in 3 zone:

Prima este cu piscine si diverse tipuri de saune. Aici exista si o arie pentru copii – singura din tot centrul. Atentie, nu este tip aquapark pentru ca intregul concept este de relaxare. 

In cea de-a doua zona sunt camerele de tratament – atat cele Spa cat si cele pentru tratament balnear.

Iar in cea de-a treia este Baia sacrala – bazine cu apa la diverse temperaturi, unică în România si care ne aduce aminte de traditia bailor. Mi s-a parut  cea mai impresionanta ca arhitectura. Tot aici, pe langa cele patru bazine cu apa – dintre care doua cu apa minerala – sunt si diverse saune, astfel incat sa poti face un intreg circuit cald-rece.

Dar gandul meu ramasese la tratamentele spa semnatura. A fost de ajuns o prima privire asupra meniului si deja intelesesem ca la Fontana Spa fiecare tratament are si o componenta curativa sau preventiva.

Tratamentele spa semnatură FONTANA

au ca tema natura aliat – care este hranitoare, care insanatoseste.

Ce ingrediente stau la baza lor?

–          Namol de la Pell Amar (extras din Balta alba) si Kurland ( Salzburg)

–          ulei de cocos

–          Esente : de pin, floare de colt, mar si migdale

–          Sare de baie

–          Lapte de capra

–          Plante medicinale ( mix alpine) – ienupar, primula de seara, coada calului   

–          Extract de flori de fan – pernute cu flori din Alpi

–          Uleiuri : Alpine blend, Flori de soc, migdale dulci

–          Argila de Raciu

 Acum cred ca incepi sa ma intelegi de ce am luat atat de greu decizia. Printre atatea experiente relaxante si curative in acelasi timp, am ales:

  1.     tratament pentru spate cu namol si pin,
  2.     Ritual calmant cu fan alpin
  3.     Cataplasma cu coada calului – care e un add-on – il poti adauga la orice tratament din meniu
  4.     Ritual facial Apa vie – dedicat tenurilor sensibile, reactive, cuperozice.

 

Tratamentul pentru spate cu namol si pin

Alina, terapeuta care mi-a facut tratamentele, m-a rugat sa ma asez cu fata-n jos. Cand a reintrat in camera, mi-a pus un rulou cu prosop sub glezna si un prosop cald pe cap.

Mi-a zis ca in general acest ritual se face cu namol de la Pell Amar, dar in cazul meu va folosi namol de la cea de-a doua gama de produse cu care lucreaza: Kurland. Tot cu produse Kurland urma sa faca si restul tratamentelor corporale. Mi-a spus ca are efect anti-inflamator, analgezic, relaxant si  intareste sistemului imunitar. Poate imbunatati si metabolismul pielii, elimina toxinele din corp si ajuta la regenerarea si circulatia sangelui.

Namolul Kurland provine din regiunea Salzburg. Oana Manole, consultantul spa imi spusese ca reprezentantii Kurland vorbesc despre el ca „namol de Salzburg pentru ca sursa conteaza!”. 

Analiza microbiololgica defineste compozitia acestui namol ca “turba inalt descompusa” (pH de 4.5-5), cu continut umic acid inalt (40,2%). Proprietatile lui il fac extrem de valoros in balneoterapie si terapie. Este recomandat in ameliorarea durerilor, afectiuni reumatologice, afectiuni articulare, tensiuni musculare

A fost o senzatie foarte placuta cand mi-a intins namolul cald pe spate. Se simtea cu totul altfel decat se vede in filmare, in sensul ca parea o pasta care se intinde usor. Aroma de pin era puternica si incercam sa inhalez cat mai mult din ea. Dupa ce a terminat de intins namolul, mi-a pus o folie pe spate si un prosop si a trecut la cel de-al doilea tratament:  

Ritualul calmat cu fan alpin

Nu stiu de ce ma asteptam sa fie la fel de cald ca namolul. Cu toate ca Alina ma anuntase ca o sa simt un contrast, nu m-am gandit ca pasta o sa fie atat de rece. Am tresarit la prima atingere si am apreciat ca apoi incalzea putin pasta in mana pana sa mi-o intinda pe piele.

Pe de alta parte, era firesc sa fie rece deoarece este un tratament pentru tonus si elasticitate – care are rolul sa stimuleze organismul. Dar daca ai mai citit articolele mele, stii ca senzatia de rece nu este printre preferatele mele 😊

Impachetarea cu fan sau baia de fan – heubad, cum ii spun germanii – este o terapie atipica, proprie zonelor alpine austriece si germane. Iarba este taiata din lunci, incluzand in mod natural si o varietate de flori montane, ierburi alpine si medicinale cum ar fi musetel, trifoi dulce, sunatoare si coada soricelului, ceea ce ii confera proprietatile terapeutice. Scopul este sa ajute in durerile reumatice si sa elimine tensiunile musculare. 

Cum am combinat tratamentele, n-a avut cum sa-mi puna si perna de fan alpin pe stomac. Dar Alina mi-a zis ca ar fi ajutat metabolismul, avand rol detoxifiant si purificator. Tratamentele cu perna cu fan sunt parte importante  si ajuta cu durerile de sold, genunchi si spate. 

Dupa ce m-a impachetat complet – si maini, si picioare cu compresa cu fan organic, mi-a dat jos prosopul si folia de pe spate. Cu prosoape calde mi-a indepartat namolul, apoi mi-a sters mainile si picioarele si m-a poftit la dus.

Cand m-am intors, in camera era foarte curat, nici n-as fi zis ca e aceeasi camera ca cea in care fusesera date jos de pe mine si namolul si pasta cu fan si compresa de fan din Alpi.

 

A urmat un masaj terapeutic la spate si de relaxare pentru maini si picioare

De data asta, Alina a folosit un ulei de struguri care mirosea senzational.

Am simtit imediat mana terapetului care face masaj de ani de zile. Mi-a confirmat ca inainte de Fontana a lucrat intr-un centru balnear din Baile Tusnad timp de 10 ani.

Este kinetoterapeut, ii place mult ceea ce face, dar de cand a ajuns la Fontana si a descoperit Spa-ul si tratamentele spa, s-a indragostit cu adevarat de acest domeniu. Savura alaturi de mine muzica din camera si imi marturisea ca se bucura de fiecare tratament spa pe care-l face, poate la fel de mult cat clientii.

Dupa masaj mi-a aplicat cele 2 cataplasme anti-inflamatoare pe genunchi

Initial, ma rugase sa ma gandesc unde am nevoie de ele. Chiar la genunchi m-a dus gandul pentru ca am mai tot avut mici probleme cu ei de-a lungul anilor: cateodata trosneste ceva in genunchi zile in sir, alteori ma dor din senin. Niciodata n-au fost suficient de grave sau sa dureze suficient de mult timp incat sa ajung la un doctor, dar totusi i-as considera un punct sensibil.

Insa nu apucasem sa-i spun ca am ales genunchii, m-am gandit ca vom relua discutia  cand vom ajunge la aceasta etapa.  

Probabil ca experienta a ajutat-o sa identifice singura, cert este ca dupa masaj, mi-a zis direct ca mi le va pune la genunchi. 

Cataplasma este anti-inflamatoare, pe baza de ierburile alpine – coada calului, extract de mere si migdale. Peste uleiul de masaj, cu o spatula a imbracat fiecare genunchi in pasta, apoi a acoperit cu bandaj si a pus un prosop deasupra.

Moment in care a inceput ritualul facial Apa Vie

Trebuie sa-ti spun ca nu m-as fi asteptat sa gasesc un tratament special dedicat problemelor de ten reactiv. Eram convinsa ca au tratamente faciale in care sa fie folosite produse pentru ten sensibil, dar cand am vazut ca exista o solutie dedicata fix pentru tenul meu, nu mai puteam de incantare!

Alina mi-a curatat fata cu lapte demachiant si apoi cu lotiune tonica.

Mi-a facut un scurt masaj in zona ochilor, urmat de un masaj facial cu un ulei de migdale dulci care mirosea fenomenal.

Apoi, mi-a pus o masca de tratament care trebuia lasata sa actioneze 15 minute.

Masca Pell Amar tratament intensiv este un tratament intensiv pentru purificarea si calmarea tenului, recomandat pentru improspatarea pielii, estomparea petelor pigmentare, refacerea tenurilor seboreice si acneice. Contine caolin, extract de licoritia, grapefruit si coada-calului. 

M-a intrebat daca este ok sa-mi faca in acest rastimp un masaj al scalpului cu ulei de cocos. Am acceptat imediat, dar Alina a insistat, mi-a aratat uleiul de cocos si din nou m-a intrebat daca sunt sigura ca vreau sa mi-l puna pe par. 

I-am raspuns ca nici nu ma gandesc sa renunt la un tratament de par cu ulei natural de cocos si la un masaj al scalpului doar ca sa arate bine in restul zilei. Ma intereseaza mult mai mult sanatatea parului meu decat aspectul dintr-o seara.

Insa, in cazul in care te gandesti ca tu n-ai fi acceptat, trebuie sa-ti spun ca parul a absorbit imediat uleiul de cocos. Nu s-a vazut nici o urma de luciu sau altceva care sa tradeze ca fusese dat cu cateva ore inainte cu ceva. 

Tratamentul facial se incheie cu o crema antistress. 

Bazata pe o combinatie unica de componente active, aceasta crema protejeaza impotriva radiatiilor solare UVA si UVB, ofera protectie impotriva radicalilor liberi, mentine hidratarea naturala a pielii, impiedica pigmentarea datorata expunerii la soare.

– Extractul din seminte de floarea soarelui contine cea mai mare concentratie de vitamina E dintre toate uleiurile vegetale si stopeaza deteriorarea ireversibila a componentelor pielii.

– Uleiul de catina este un excelent emolient care ajuta la pastrarea echilibrului hidric al pielii.

– Colagenul de origine marina are proprietati antioxidante cu rol important in procesul de hidratare si refacere a pielii.

Izvor de apa minerala in Fontana Borsec

Imediat ce am iesit din camera de tratament am baut 2 pahare mari de apa minerala. Apa curge direct pe culoarul principal unde sunt camerele de tratament. Ma si gandeam cat de fain sa ai izvorul de apa minerala chiar acolo, in Spa. Ce spa water mai natural si mai pur ai putea avea? 

Am plecat de la Fontana Borsec cu incantarea ca in statiunile balneare incep sa fie si investitii publice orientate spre principala nevoie a consumatorului modern – aceea de relaxare rapida: de revigorare a corpului, de detasare de gandurile care ne apasa si de incarcare cu clipe si motive de bucurie. 

Si pentru ca au adus si beneficiile naturii in tratamentele spa, pe langa relaxare totala si imediata, azi, in Borsec avem parte in doar cateva ore de sanatate in adevaratul sens al cuvantului. 

Filmarile din timpul tratamentelor spa au fost facute de Henter Hunor caruia ii multumesc pentru ajutor!

Cu drag,

Ioana Marian

Fondator despreSpa.ro

Email: office@desprespa.ro
Cele 4 tratamente Spa anti-inflamatoare de la Fontana Borsec care m-au revitalizat
Ți-a plăcut? Probabil le-ar plăcea și cunoștințelor tale. Dar nu putem ști dacă nu dai share, nu? 😊
Ioana Marian

Ioana Marian

Fondator despreSpa.ro

Hai în comunitate!

Prenume
Mail

Articole similare

Autentificare

Nume utilizator *
Parola *