Particularitățile sectorului de terapii wellness nu constau doar în profilul turistului și în cerințele acestuia în ceea ce privește oferta de activități dintr-o statiune balneara, ci unul dintre cele mai importante elemente este atmosfera centrului respectiv. Pentru a fructifica și a menține o stare de sănătate a trupului, minții și a spiritului, spațiul în care se desfășoară aceste terapii este important în egală măsură cu proprietățile apelor minerale / termale sau eficiența tratamentelor balneare.
Prin urmare, alți specialiști au evidențiat o serie de principii care stau la baza proiectării unui centru spa. Unul dintre cele mai importante aspecte ale unui astfel de loc stă în particularitatea lui, în legătura cu locul în care este amplasat și în autenticitatea terapiilor oferite. Fenomenul globalizării ne-a condus către un moment în care hotelurile, aeroporturile și alte tipuri de astfel de clădiri au caracteristici similare, indiferent dacă sunt amplasate în vestul Europei sau într-o regiune asiatică, spre exemplu. Spa-urile nu trebuie să urmeze această cale, ele păstrând o legătură strânsă cu arhitectura din regiune, cu peisajul și cu tratamentele bazate pe resurse locale1.
Pentru a spori rata succesului spa-ului respectiv, acesta are la bază un concept bazat pe relația cu locul în care este amplasat, legătură definită de mai mulți factori precum proprietățile curative ale resurselor din zona respectivă, cadrul natural și tradițiile în materie de tratamente wellness. Principiile în materie de design sunt unitare cu cele privitoare la terapiile și serviciile oferite, păstrând totuși standardele cerințelor actuale, cele doua ramuri fiind cele care stau la baza atmosferei din spa-ul respectiv. Prin urmare, păstrarea unui stil de viață sănătos și menținerea sănătății trupului, minții și a spiritului, pot fi obținute prin scheme foarte variate care au implicații și în arhitectura spațiilor respective.
În imaginile următoare se poate observa această legătură evidentă între locație – sursă de inspirație – spa:
Așadar, pentru a construi un spa de succes, este extrem de important ca la baza acestuia să se existe un concept foarte bine stabilit, care sa fie în strânsă legătură atât cu locația cât și cu serviciile oferite. Este esențial ca apa să fie cea care stă la baza acestui concept inițial, ea fiind nucleul serviciilor de tip spa (sănătate prin apă).
AUTOR
arh. Ica PAPARI
SURSE:
1 – PEHLIVANOĞLU B., 2012, „Design Principles of Spa Areas în Accommodation Facilities” la International Conference on Transport, Civil, Architecture and Environment engineering (ICTCAEE’2012) December 26-27, 2012, Dubai, Emiratele Arabe Unite;
2 – PEHLIVANOĞLU B., 2012, „Design Principles of Spa Areas în Accommodation Facilities” la International Conference on Transport, Civil, Architecture and Environment engineering (ICTCAEE’2012) December 26-27, 2012, Dubai, Emiratele Arabe Unite;
Surse imagini:
Imaginea 1: https://www.bluelagoon.com/
Imaginea 2: https://www.archdaily.com/523257/eskisehir-hotel-and-spa-gad-architecture
Explorator Wellness Virtual