Folosește uleiuri vegetale pentru un păr hidratat! – Apelezi foarte des la uscătorul de păr? Dacă da, probabil că părul tău este deteriorat din cauza utilizării acestuia. Există însă, pentru tine, o soluție simplă și la îndemână: uleiurile vegetale. Acestea vor ajuta părul să-și restabilească frumusețea inițială. Părul face parte din imaginea noastră și reflectă

Puritate în alb și negru

Sinergiile de ingrediente sunt un trend în lumea cosmeticii. Mixurile și suprapunerile cât mai neașteptate fac deliciul femeilor și bărbaților deopotrivă. Iar când aceste împletiri sunt 100% naturale, cu o poveste în spate și se întâmplă într-unul dintre spa-urile ultrapremiate, atunci e paradis. Prin urmare, te invităm la Herculum Spa, să testezi ”Puritate în alb

Dacă ți s-a întâmplat să te urci pe cântar, iar acul acestuia refuză să se miște, cu siguranță te-ai lovit de frustrări și nemulțumiri din princina acestui lucru. Stagnarea sau, din contră, câștigarea în greutate poate avea numeroase cauze. Înainte să te apuci de diete drastice, primul lucru pe care trebuie să îl faci este

Ai experimentat vreodată un ritual de îmbăiere demn de o împărăteasă? Baia în lapte și miere a fost unul dintre secretele de frumusețe cele mai bine păstrate ale reginelor Cleopatra și ale prințesei Sisi. O practică străveche pentru o piele luminoasă, hrănită și întinerită.

În zilele toride de vară, hidratarea este mai importantă ca oricând. Dacă alegi să faci mișcare la orele de aerobic sau în sala de fitness, corpul tău are nevoie de hidratare suplimentară. Cel mai probabil vei fi tentată să bei foarte multă apă înainte de antrenament însă, în mod surprinzător, s-ar putea ca acest lucru

Daca ti se intampla adesea sa visezi cu ochii deschisi la un masaj rupt din Paradis, atunci ia aminte.  Ai toate sansele sa ti se intample atingeri diafane, arome divine si maini magice. De ce? Teleferic Grand Hotel te invita in cea mai noua destinatie spa din Poiana Brasov – Teleferic Spa Center. Amplasata strategic,

Urmarea unui program de detoxifiere intr-un centru specializat te poate ajuta sa iti clarifici obiectivele si prioritatile in ceea ce priveste sanatatea ta. Programul te determina sa iesi din zona ta de confort, deoarece intrerupi orice obicei alimentar si renunti la mesele solide. Programul de detoxifiere nu este nimic extrem. Din contra, repaosul digestiv ii ofera organismului un restart rapid

5 Trucuri sa iti mentii energia intreaga zi

Nu este chiar usor sa ne mentinem energia pe parcursul intregii zile cu un ritm alert al activitatilor si un asa volum de munca atat la job, cat si acasa. Insa cateva trucuri simple ne pot ajuta sa devenim mai energici si mai activi, alungand oboseala si stresul.

Tagged under: , ,

Bea apă în momentele potrivite ale zilei

Bea apă în momentele potrivite! Se spune ca un om prea ocupat sa aiba grija de sanatatea lui este asemenea unui mecanic prea ocupat pentru a-si ingriji uneltele. Stim cu totii cat este de dificial sa ne facem o rutina zilnica. Sa mergem la sala, sa urmam regulile unei diete etc. Dar de ce sa

Tagged under: , , ,

Ceea ce noi numim febra musculara este de fapt o acumulare de acid lactic in muschi. Acesta este eliberat dupa cateva ore din momentul in care am terminat sedinta intensa de antrenament si poate dura pana la 5-6 zile pana sa reusim sa o combatem. „Recompensa’’ dureroasa  pe care o primim dupa un antrenament intens

Tagged under: , ,