A fondat prima agenție de Growth Hacking din Romania când era la student la master. Are clienți cu cifre de afaceri de milioane de Euro, și totuși îi ajută pe toți cei care îi adresează întrebări, pe grupurile SMARTERS de Facebook. Nu doar că le raspunde acolo, pe grup, dar este dispus să stea și în cate o întălnire online cu ei, gratuit, că să-i ajute să deblocheze situația.
Primul contact cu Toma a fost după o întrebare pe care i-am adresat-o pe messenger, după un webinar gratuit. Am ales întâlnire de 15 minute pentru că mi-a fost jenă să-l rețin mai mult. Nu terminasem discuția după cele 15 minute, iar Toma nu dădea nici un semn că s-ar grăbi. I-am zis că am depășit și mi-a răspuns să stau liniștită, pentru că s-a uitat pe site-ul despreSpa.ro de când i-am scris și și-a dat seama că nu vor fi suficiente, așa că și-a rezervat mai mult timp.
Și mai mult, nu s-a lăsat până nu a înțeles exact care este miezul problemei, mi-a clarificat-o și mie, și abia apoi mi-a stabilit un plan de acțiune. A rămas să-i scriu din nou după ce-l implementez și am primele rezultate.
L-am cunoscut mai bine când am intrat în programul lui de Mentorat. El sub 30 de ani, noi – la o medie de vârstă de cel puțin 45, și categoric toți peste 35. Cu multa răbdare, smerenie, modestie și profesionalism, Toma ne-a îndrumat pas de pas. Și nu doar el, ci întreagă lui echipa.
La 19 ani a descoperit că daca încearcă, daca se străduiește, reușește. Oricât de multe lipsuri ar avea: “eram la țară, în vacanța de iarnă. Doar eu și bunicii, părinții erau plecați la munca, în Spania, că să poată susține studiile mele și ale surorii mele.
Era seara de Ajun, și după ce am ajutat-o pe bunica să pregătească masa de a doua zi, am mers în camera mea. Stăteam pe pat, în întuneric, și mă uitam la tavan.
Și pentru prima dată de Sărbători nu mă simțeam fericit.
Mă gândeam la facultate, cugetam dacă să renunț la ea sau nu. Mi se părea foarte greu, nu fusesem atent în liceu la materiile care m-ar fi ajutat acum, nu știam nimic despre filosofie, instituții publice sau alte materii pe care le studiam. Aparent să alegi facultatea doar pentru că sună bine nu e o decizie prea bună.
Apoi mi-a fugit gândul la părinți. Mă gândeam că dacă eu nu mă simt fericit fiind acasă, oare ei cum se simt la mii de kilometri depărtare, departe de familie?
Și atunci am luat o decizie. Îmi amintesc și acum gândul „Băi Toma, dacă ei pot să stea singuri la mii de kilometri distanță, să muncească din greu în câmp 6 zile pe săptămână, poți și tu măcar să încerci să faci să meargă facultatea asta înainte să renunți și să le spui că și-au irosit banii acel an”.
Așa că am început să încerc. Lucruri mici, gen să citesc ce ne era recomandat pentru curs. Și am descoperit că (1) de fapt chiar îmi plac majoritatea materiilor și (2) rezultatele au început să se vadă. Chiar îmi amintesc un moment când un profesor a adresat o întrebare din materialele pe care trebuie să le citim, tăcere profundă, și apoi ridic mâna și răspund. Parcă și eu și profesorul am fost surprinși când a spus „Bravo domnule Grozăvescu”. De atunci, oricând ceva e greu, am început să „încerc” și că să vezi, toate mi-au reușit.”
„Până la facultate când am început să iau lucrurile mai în serios, nu m-am remarcat niciodată cu nimic. În timpul școlii generale și al liceului eram acolo cu note bune, în top 10 din clasă să zicem, dar niciodată în top 3. Eram un băiat bun… dar cam atât.”
Drumul lui Toma spre antreprenoriat și marketing a fost un mix de „de ce nu?” și puțin noroc. Prima dată s-a gândit să pornească o clătitărie. Nu singur, ci alături de Marius – coleg de apartament și prieten din copilărie. Așa a început să studieze antreprenoriatul.
Din cărți, participare la evenimente gratuite, tot ce ajungea la el. Ulterior, când au terminat facultatea, știau că nu au banii să pornească clătităria, și-atunci s-a gândit că macar la master să studieze ceva ce l-ar putea ajuta când vă porni clătităria.
„Efectiv am căutat pe net „ce ai nevoie că să fii un antreprenor bun” și marketingul tot apărea. Așa că am mers spre asta. Apoi s-a dovedit că mi se potrivea că o mănușă. Îmbina toate pasiunile și înclinațiile mele: nevoia de empatie, psihologie/înțelegerea oamenilor, gândire critică și analitică.
Așa că am început să mă afund în domeniu, citeam enorm, mult mai mult decât cereau cursurile. Pentru că eram membru și în 2 ONG-uri am zis să aplic acolo ce studiam.
Așa am ajuns nu doar să învăț, dar să am și experiență practică.
Între timp am descoperit și conceptul de growth hacking care era ca cireașa de pe tort. Era tot ce-mi plăcea și ceva în plus”.
Când a terminat masterul s-a gândit că are nevoie de mai multă experiență practică.
Dar pe vremea aceea (2015) nu existau atâtea agenții de marketing în Timișoara. A găsit un job de „specialist Google Ads” la una dintre ele, dar nu-și putea imagina o zi în care să facă un singur lucru.
„Voiam să fac growth hacking sau ceva similar.
Și într-un moment de ignoranță specific vârstei, am zis „Băi, dacă nu există, de ce să nu o fac eu?”. Așa a apărut ideea unei agenții de growth hacking. Am pornit inițial singur, apoi, cu ajutorul unei finanțări printr-un proiect de suținere a antreprenoriatului în rândul studenților, am avut și ceva bani să mai iau 2 colegi.”
Și-a imaginat vreodată că va porni o afacere?
„Până în momentul clătităriei nici nu mi-a trecut prin gând. Și după aceea a fost mai mult așa în glumă, până ce gluma s-a îngroșat și m-am trezit că am SRL și stampilă.”
Politolog ca formare, marketer și antreprenor ca alegere, cu interese și pasiuni variate, Toma e un om curios: vrea să înțeleagă cum gândesc oamenii și cum funcționează lumea.
Pentru el, totul se învârte în jurul oamenilor: „sunt curios de ei, de cum gândesc, cum iau deciziile. Îmi pasă de oameni și de omenire, și mă motivează faptul că pot aduce un impact pozitiv în viața oamenilor.”
I se pare stimulant ceea ce face, pentru că este complex: „E un exemplu bun de „Teoria haosului” unde o mică acțiune aici poate duce la ramificații importante într-o altă parte. Deși uneori e obositor, îmi place că mereu apare ceva nou, nu ajungi să te plictisești. Îmi place că mă obligă să rămân mereu activ, la zi, să continui să învăț. Practic „on top of my game”. Îl incita progresul și sentimentul de bucurie când: „mă prind” de ceva sau înțeleg cum funcționează ceva.”
Îl motivează să arate că se poate, că putem duce o viață mai aproape de ceea ce ne imaginăm și ne dorim „dacă ne asumăm că o mare parte din control și influență sunt în mâinile noastre.”
Nu neapărat în ordinea importanței:
Puțini oameni mă pot „outwork-ui”, pot munci mai mult decât mine. Am preluat această disciplină a muncii din familie și efectiv faptul că ceva e greu efectiv nu contează pentru mine. Mă triggăruie puțin când aud pe alții că „e greu”. Efectiv pentru mine nu e un criteriu în luarea deciziilor.
Îmi pasă de oameni. M-am bucurat să văd că și atunci când sunt sume mari pe masă, valorile și oamenii sunt pe primul loc pentru mine. Am renunțat la proiecte mari pentru că transformau SMARTERS într-un loc de muncă neplăcut. Nu am intrat în proiecte potențial foarte profitabile când consideram că persoana de cealaltă parte nu are valori sănătoase sau acele produse ar face rău oamenilor.
Sunt puține proiecte în cei aproape 8 ani de când am pornit agenția când să vină o altă agenție în urma noastră și să facă o treabă mai bună decât noi pe zona/serviciul principal pe care am avut colaborarea.
În ultimii ani am început să aud des „Dacă tu/voi nu reușiți, asta înseamnă că nu se poate”. Sunt bucuros și mă simt responsabil de faptul că oamenii au încredere în noi că facem tot posibilul să reușim ce ne-am propus.
Că am reușit să construiesc ce mi-am propus de la început: o companie unde oamenii să vină cu drag la lucru. Unde munca e împlinitoare și nu te trezești cu gândul „Vai, o altă zi de muncă”.
Și în general simt că mi-am construit o mică lume a mea unde aud foarte rar că „nu se poate”, unde lumea nu se plânge, ci se întreabă ce/cum să facă.
În timpul masterului mi-am definit pentru prima dată scopul în viață și mi-am stabilit obiective pe termen lung. Deja prin 2020/2021 majoritatea erau bifate, cu mult timp înainte de termen.
A venit chiar din succesul atingerii obiectivelor înainte de termen și construirea unei companii unde oamenii să vină la muncă cu drag.
Anul trecut o colegă mi-a spus că vrea să îmbătrânească alături de noi și în paralel s-au mai întâmplat și alte lucruri bune.
Și apoi m-am trezit: Ok, ai reușit ce ți-ai propus. Acum ce? Un sentiment grozav în primă fază, să-ți atingi un obiectiv important în viață, unul înfricoșător la timp scurt că acum nu mai știi exact pentru ce te trezeșți dimineața.
Și chiar câteva luni s-a simțit această lipsă de direcție pentru că nu voiam să-mi stabilesc alte obiective doar de dragul de a le stabili. Știam ce era important pentru mine și erau lucrurile pe care le scrisesem cu ani în urmă.
Soluția a fost să schimb modul în care măsor acel lucru. De exemplu, am realizat că „o companie la care să vii cu drag în fiecare zi” e o definiție incompletă. Dacă sunt 3 persoane care lucrează pentru acea companie, sau deservește un număr mic de oameni, nu se simte că și cum aș fi reușit acele lucruri.
Practic ce am făcut a fost să găsesc alți indicatori mai specifici și mai mari prin care să măsor atingerea obiectivelor. Jocul a reînceput.
Daca e să aleg unul e momentul în care o colegă mi-a zis că vrea să iasă la pensie de la SMARTERS (ea având în jur de 30 de ani).
Dar așa sunt multe mici și spontante, acestea îmi plac cel mai mult, de la oameni care trimit un mesaj de mulțumire pentru un video sau un articol care i-a ajutat, la un gest frumos de la un om necunoscut pe strada sau la coada la supermarket.
Am primit o lecție din business: despre importanța sănătății financiare a unei companii și despre impactul întârziat al crizelor.
Când a venit pandemia ne-a prins destul de pregătiți. Aveam bani în bancă pentru câteva luni, nu aveam costuri inutile, eram poziționați destul de bine cu serviciile pe care le ofeream.
Însă, pentru că nu știam ce urmează să se întâmple, timp de câteva luni am fost aproape paranoic. Aveam grijă la fiecare leu cheltuit și deși deja aveam operațiuni destul de eficiente, am căutat moduri să le facem și mai eficiente.
Și deși câțiva clienți au fost grav afectați de lockdown, în 2-3 luni stăteam foarte bine, chiar mai bine decât înainte de începerea pandemiei. Următoarele luni, cu toate lucrurile care s-au mutat online, au însemnat rezultate și mai bune din toate punctele de vedere.
Pentru că părea că nu mai vine nici o criză economică, am început să slăbesc cureaua.
Am început să investim în proiecte pe termen lung și foarte lung. Am început să nu mai facem multe lucruri in-house pentru propriile proiecte și să apelăm la experți externi (care erau mult mai scumpi decât dacă am fi făcut noi).
Am început să luăm oameni talentați chiar dacă nu aveam neapărat o poziție deschisă. La cum creșteam, în 2-3 luni urma să avem nevoie.
Ei bine, fără să-mi dau seama, cheltuielile au început să crească enorm. Dar stăteam pe o grămadă de bani așa că nu am observat.
Apoi creșterea s-a oprit și a început să se transforme într-o contractare a pieței. Până să-mi dau seama eram pe cash flow negativ.
Deși sună ca ceva obiectiv și că se rezolvă din pix, pentru mine a fost unul dintre cele mai greu de rezolvat lucruri în business. Pentru că nu e doar de a opri niște cheltuieli și crește niște încasări, trebuie prima dată să oprești trendurile negative și apoi apoi poți începe iar să crești. Și aparent uneori aceste trenduri sunt greu, foarte greu de inversat.
Au fost câteva luni groaznice, în care a trebuit să învăț mai multe despre finanțe și contabilitate decât în toată cariera. Am ajuns chiar să ne despărțim de 2 colegi de care nu ne-am fi despărțit în mod normal.
Încă nu știu exact care e lecția, poate că banii contează în business, chiar dacă nu pentru tine personal sunt importanți pentru bunăstarea tuturor așa că urmărește-i și nici nu te apropia de linia roșie.
A fost una din cele mai intense perioade din viața mea, și personal și profesional.
La început s-a simțit haotic pentru că m-a scos din modul obișnuit de funcționare. Nu mai mergeam la birou, lucram de acasă. Și așa cum aveam să descopăr rapid, trebuie să faci lucrurile diferit când nu mai ești fizic cu oamenii într-o cameră. Trebuie să fii proactiv în a crea momente de spontaneitate.
Tot atunci m-am mutat și cu prietena și după ce din clasa a 10-a am locuit aproape tot timpul singur, a trebuit să mă adaptez la avea pe cineva aproape tot timpul acolo.
De asemenea, pandemia a însemnat o accelerare a ce și cum făceam. Fiind o companie în primul rând digitală, pandemia ne-a ridicat pe un val/mic tsunami și a trebuit să vedem rapid cum să navigăm că să continuăm creșterea și să nu întrăm într-o stâncă.
După ce am acceptat că nu mai pot să mă leg de cum erau lucrurile și trebuie să mă adaptez, a venit o altă perioadă de creștere accelerată, iarăși și personal și profesional.
Am descoperit și avantajele de a avea un
partener de viață cu care să împarți casa, am început să culegem roadele muncii de la distanță (am început să avem colegi din toată țara, nu mai eram limitați doar la cei din Timișoara).
Faptul că ne plângem de lucrurile care nu merg/ne deranjează, dar nu facem nimic pentru a le schimba. Că nu acceptăm că majoritatea lucrurilor din viață depind de noi și chiar dacă nu putem controla totul, putem influența multe.
Enorm de multe lucruri, aproape orice. Am capacitatea aceasta de a mă bucura și entuziasma de aproape orice.
Dar lucrurile care mă fac cel mai bucuros/împlinit sunt:
Să pun bazele unei organizații care să prospere chiar și după ce eu nu mai sunt implicat.
Fii realist. Cere imposibilul.
Fondator despreSpa.ro
