/
/
Portret Iuliana Tasie – Director General Ana Hotels Europa Eforie Nord

Portret Iuliana Tasie - Director General Ana Hotels Europa Eforie Nord

Ultima actualizare în 03 May 2023
|
Iuliana Tasie - Director General Ana Hotels Europa Eforie Nord
Iuliana Tasie – Director General Ana Hotels Europa Eforie Nord

Iuliana este mama, este directorul primului hotel cu spa medical din Romania de 12 ani, este Mentor, Speaker in Conferintele si Congresele Spa si Balneare, si reprezentant la Romaniei balneare la nivel European.

Crede ca pentru fiecare problema exista solutie, are capacitatea sa se adapteze rapid la orice schimbare si ia imediat masuri sa corecteze situatiile neplacute – indiferent daca sunt interne sau externe.

Considera ca principalele calitati care o ajuta sunt rabdarea, toleranta echilibrata, comunicarea, implicarea permanenta in toate activitatile operationale si de business ale hotelului si nu in ultimul rand faptul ca este bun manager al timpului si al deciziilor rapide.

Esti pasionata de ceea ce face, atenta la ceea ce ofera si isi doreste sa faca o diferenta in domeniul in care activeaza: porneste de la ideea ca fiecare oaspete cauta o experienta unica – indiferent ca acceseaza un sejur de business, leisure sau spa – iar datoria ei si a echipei este sa ii asigure starea de bine, sa fie atenti la nevoile si asteptarile individuale.

Practic, prin atentia pe care o acorda si prin empatie, reuseste sa ofere solutia perfecta, sa personalizeze serviciul pentru fiecare client in parte.

Iuliana Tasie - Director General Ana Hotels Europa Eforie Nord
Iuliana Tasie – Director General Ana Hotels Europa Eforie Nord

A pornit de la nivelul de jos si pana sa ajunga in varf, deja cunostea foarte bine toate aspectele operationale si de relationare cu clientul: „Am intrat in domeniul turismului cautand un job de tranzitie, eu fiind licentiata in Tranzactii internationale, dar provocarile inceputului carierei m-au convins ca locul meu este in industria ospitalitatii.

Am realizat ca am abilitati pe care nici eu nu le stiam si nu mi le puneam in valoare, cum ar fi empatia, atentia la detalii, provocarea taskurilor multiple, organizarea atenta a sarcinilor fiecarei zi, abilitati strategice, de analiza si asumare riscuri, socializarea cu clientii, bucuria fiecarui contract de succes, al tau sau al echipei pe care o reprezinti, ca poti fi mentor pentru colegi sau apropiati.

Am inteles ca imi place extraordinar de mult activitatea de vanzari si marketing, ca este atat de motivant si recompensator sa primesti feed-back pozitiv de la zeci de clienti individuali sau corporate, sa stii ca intr-un fel ai contribuit la o vacanta minunata sau la un eveniment de succes.

Daca la acestea adaugi si avantajele relaxarii sau ale tratarii sanatatii ajungi la un nivel foarte inalt de satisfactie.”

Iuliana Tasie - Director General Ana Hotels Europa Eforie Nord
Iuliana Tasie – Director General Ana Hotels Europa Eforie Nord

A intrat in povestea Hotelului Europa din Eforie chiar la deschidere si la un an dupa, a avut in portofoliul de vanzari cel mai modern si inovativ spa medical de la acel moment (2004), cand piata spa aproape era inexistenta in Romania.

Mi-a dat sansa sa imi pun in valoare abilitatile de vanzari, sa fiu motivata sa sustin programele pe care de-abia invatam sa le creionam, sa intalnesc primii oaspeti tratati in spa-ul nostru si sa invat de la ei minunile pe care le fac resursele naturale si terapeutii nostri asupra sanatatii lor.

La inceput activitatea spa-ului si-a facut loc subtil si timid in strategia de vanzari a locatiei, dar treptat a devenit un factor major de dezvoltare a produsului, iar in acelasi timp o pasiune pentru mine, descoperind zi de zi cat de valoros este sa promovezi si sa vinzi “starea de bine”, cel mai frumos produs hotelier, zic eu si dupa 20 de ani.”

Iuliana Tasie - Director General Ana Hotels Europa Eforie Nord
Iuliana Tasie – Director General Ana Hotels Europa Eforie Nord

Colaborez cu Iuliana de mai bine de 9 ani, dar momentul in care am cunoscut-o cu adevarat a fost chiar inainte de Pandemie cand am participat amandoua la un Congres ESPA (European SPA Association). Intamplarea a facut sa plecam cu acelasi avion si mai mult: sa avem si locuri una langa cealalta, asa ca am avut ocazia sa descopar si omul din spatele succesului Ana Hotels Europa si Ana Health Spa.

Am fost impresionata de modestia cu care mi-a povestit despre diverse intamplari de-a lungul carierei, de provocarile pe care le-a intampinat. Dar si-a invatat lectiile din fiecare situatie dificila, a reusit sa gaseasca samburele de bine din orice rau, iar acum are o experienta vasta pe care o pune la dispozitia colegilor, a Mentee-ului ei din cadrul Programului de Mentorat 100% gratuit pentru Spa manageri, dar si a tuturor celor care o contacteaza pentru un sfat.

Iuliana Tasie - Director General Ana Hotels Europa Eforie Nord
Iuliana Tasie – Director General Ana Hotels Europa Eforie Nord

Esti directorul unuia dintre cele mai renumite hoteluri din Romania  de mai bine de 12 ani. Pana in Pandemie aveati un grad de ocupare de peste 70%, intr-o locatie sezoniera, dintre care cc 30% straini (poate unul dintre cele mai ridicate din piata hoteliera din Romania). Cum ai reusit? Care crezi ca au fost calitatile care te-au ajutat sa obtii aceste rezultate?

A fost si este in continuare meritul unui produs deosebit, Hotel Europa, construit în anul 1965 după planurile celebrului arhitect Cezar Lăzărescu, avand o pozitionare deosebita si unica pe litoralul romanesc cu toate camerele cu vedere la mare si lacul Techirghiol.

Cu statura sa impunătoare și orientarea frontală către mare, cu grădina sa emblematică și piscinele sale cu apă sărată din Lacul Techirghiol, hotelul a avut încă de la început toate atu-urile pentru a fi un succes in domeniul ospitalitatii.

Hotelul a fost renovat complet în anul 2003, când a fost preluat de ANA Hotels. Toti tour-operatorii mari europeni si-au dorit atunci locatia noastra in cataloagele lor, iar datorita calitatii serviciilor oferite in tot complexul s-au straduit sa ne promoveze permanent catre clientii lor, care ne cauta in primul rand pentru tratamentele de la Ana Health Spa.

Dupa o experienta de peste 12 ani de management al unei locatii de elita a turismului balnear si de wellness din Romania, pot spune ca diversitatea si calitatea serviciilor generate de resursele naturale si de personalul profesionist precum si atentia permanenta acordata asteptarilor oaspetilor nostri conteaza enorm in succesul unui astfel de business.

Mi-a facut placere sa lucrez si sa invat permanent de la oameni pasionati de meserie, care au studiat, au pus suflet in munca lor zi de zi, si-au dorit mai mult si au reusit sa transpuna acest lucru in servicii de calitate care au oferit experiente de neuitat turistului roman sau strain.

Iuliana Tasie - Director General Ana Hotels Europa Eforie Nord
Iuliana Tasie – Director General Ana Hotels Europa Eforie Nord

Pana in acest an ati fost deschisi doar vara. Si totusi echipa in linii mari ramanea constanta. Studiile arata ca oamenii raman intr-un loc de munca pe termen lung daca sunt bine tratati si isi respecta managerii. Cum le-ai castigat respectul? Si cum ii motivezi sa ramana? 

Nu mi-a fost niciodata greu sa castig respectul colegilor pentru ca mi-am luat activitatea in serios si am avut rezultate deosebite, mai ales intr-un domeniu atat de volatil si afectat de sezonalitate ca cel al turismului de litoral.

In acelasi timp imi plac oamenii si acest lucru cred ca este o calitate nativa care m-a ajutat in cele mai dificile momente atat in plan profesional dar si personal. Mereu am fost un teamplayer, imi place mult sa derulez activitatea prin implicarea tuturor colegilor manageri, eu consider ca un hotel este o fabrica care lucreaza 24 de ore din 24 si daca nu functioneaza toate rotitele, nu putem oferi produsul turistic de calitate asteptat de oaspetii nostrii.

Ca manager, rezultatele tale vor fi influentate de cei care fac parte din echipa pe care o conduci. Cu cat membrii echipei vor fi mai buni, cu atat echipa va avea rezultate mai bune, iar datoria unui manager bun este in primul rand de a construi cea mai buna echipa.

In ultimii ani m-am apropiat mai mult de tinerii colegi care aleg sa intre in aceasta industrie pentru ca aici avem cea mai mare provocare, chiar in acest moment asistam la o perioada de tranzitie intre o generatie extrem de responsabila, profesionalizata si pasionata de domeniul in care a ales sa activeze, versus o generatie tanara, mai versatila, mai greu de convins in a astepta ca rezultatele sa apara dupa o perioada de invatare mai scurta sau mai lunga, extrem de conectati la tehnologie, nevoile lor de comunicare fiind diferite.

Dar ma bucur zi de zi sa descopar ca daca le esti alaturi de la primii pasi reusesti sa descoperi oameni tineri cu abilitati exceptionale care vor reusi sa pastreze in suflet ca si noi, pasiunea pentru turism si ospitalitate.

Iuliana Tasie - Director General Ana Hotels Europa Eforie Nord
Iuliana Tasie – Director General Ana Hotels Europa Eforie Nord

Care este cea mai mare satisfactie pe care ai avut-o legata activitatea ta?

Cred ca cea mai mare satisfactie este ca si dupa 20 de ani in acelasi domeniu de activitate, in fiecare zi invat ceva nou, reusesc sa ma conectez cu oameni deosebiti, am rezultate care ma motiveza sa fiu si mai buna, ca si acum ma pot dezvolta la fel ca si in primii ani ai carierei.

Iuliana Tasie - Director General Ana Hotels Europa Eforie Nord
Iuliana Tasie – Director General Ana Hotels Europa Eforie Nord

Dar cea mai mare realizare?

Faptul ca in acest moment reprezint Romania la nivel european in calitate de Vicepresedinte al European Spas Association (ESPA), ca am reusit in 2 ani sa conving ca merit aceasta pozitie si ca aduc un aport important turismului balnear national si european, lucru recunoscut atat de colegii mei din Romania dar si din marea familie ESPA.

Faptul ca Romania este respectata si ocupa o pozitie atat de importanta reprezinta o mare oportunitate pentru sustinerea intereselor nationale intr-o piata concurentiala extrem de diversificata si in acelasi timp conectarea permanenta la tendintele europene, aspecte care pot conta in adaptabilitatea si inovarea permanenta a ofertei noastre de turism balnear si wellness.

ESPA este singura asociatie europeana care face lobby pentru turismul de sanatate la Parlamentul European si Comisia Europeana. Comisia sa de experti, formata din medici cu specializarea balneologie, este cea mai puternica din Europa.

Iuliana Tasie - Director General Ana Hotels Europa Eforie Nord
Iuliana Tasie – Director General Ana Hotels Europa Eforie Nord

1-2 incercari prin care ai trecut si te-au definit ca om?

Dobandirea pozitiei de director al locatiei in perioada in care am aflat ca voi avea un copil mult asteptat, faptul ca mi s-a acordat increderea ca pot sa fiu si tanara mama dar si un manager de succes; operarea unei locatii de top cu functionare permanenta doar maxim 6 luni pe an dupa ce am preluat mandatul de director; pandemia cu toata suita de temeri, conflicte interne, necunoscute, griji.

Iuliana Tasie - Director General Ana Hotels Europa Eforie Nord
Iuliana Tasie – Director General Ana Hotels Europa Eforie Nord

Care este cel mai frumos lucru care ti s-a intamplat pana acum?

M-am bucurat enorm sa descopar ca sunt tineri profesionisti sau noi intrati pe piata spa care considera ca pot fi un model in domeniul nostru hotel cu spa, care isi doresc enorm sa ma aiba alaturi in proiecte comune, care considera ca pot sa le fiu mentor si prieten in activitatea lor viitoare.

Iuliana Tasie - Director General Ana Hotels Europa Eforie Nord
Iuliana Tasie – Director General Ana Hotels Europa Eforie Nord

Care este lectia pe care ai invatat-o in cel mai dur mod?

Ca uneori poti gresi, ca poti fi interpretat gresit, ca poti fi evaluat gresit, dar ca indiferent de situatie, daca reusesti sa iti pastrezi directia – si aici conteaza calitatea rezultatelor pe care le generezi – daca te focusezi pe munca si activitatea ta directa, in final vei fi apreciat pentru tot ce faci iar motivarea revine la cote normale.

Cum reusesti sa te imparti intre cresterea fetitei si un job atat de solicitant– care presupune prezenta ta fizic acolo foarte multe ore pe zi, inclusiv in week-end-uri? La ce ai reusit sa faci rabat?

Sunt un om norocos in plan personal, am cea mai frumoasa si intelegatoare familie, care a simtit de la inceput pasiunea pe care o pun in tot ce fac, fie ca este vorba de cariera sau de familie.

Iuliana Tasie - Director General Ana Hotels Europa Eforie Nord
Iuliana Tasie – Director General Ana Hotels Europa Eforie Nord

Fetita mea este cel mai frumos cadou primit de la Dumnezeu, a fost mult asteptata si dorita dar a venit si intr-un moment important al carierei mele.

Cele 2 momente s-au suprapus frumos, le spun tinerelor mamici ca este bine sa te dezvolti si in afara familiei, pentru ca toata aceasta satisfactie se vede si in relatia personala, copilul simte ca si el contribuie la ceva important, ca este alaturi de tine in tot acest proces de evolutie profesionala, devine mandru si capata repere pentru viitorul propriu.

Dar acest lucru nu se face fara un efort enorm, indiferent cat de mult sunt plecata la Eforie, in delegatii in tara sau in afara tarii, de fiecare data ma intorc rapid acasa, indiferent de ora si zi si intru adanc in problemele curente.

Gatesc totul pentru familia mea, fiind o pasiune care ma relaxeaza si ma deconecteaza de stresul zilnic, fac teme, alerg cu ea la activitatile extrascolare, sport, limbi straine, mergem sa vedem desene, filme la cinema, citim seara impreuna, alegem destinatiile de vacanta pentru ea, incercam sa ne reconectam permanent, iar eu sunt atenta la nevoile ei, indiferent de listele mari de taskuri profesionale.

Fac rabat la hobby-uri, micile placeri personale din lipsa timpului, lucrez la acest aspect si sper ca voi reusi sa ma echilibrez si in eul personal.

Iuliana Tasie - Director General Ana Hotels Europa Eforie Nord
Iuliana Tasie – Director General Ana Hotels Europa Eforie Nord

Cum a fost pentru tine perioada pandemiei? 

Provocatoare, intial cu multa teama pentru viitorul profesional, apoi cu speranta si incredere data de oamenii deosebiti pe care am avut ocazia sa ii intalnesc in activitatile asociative in care m-am implicat din aprilie 2020 in incercarea de a gasi sprijin, coerenta, solidaritate si raspunsuri la situatiile limita cu care ne confruntam fiecare in locatiile noastre.

Pentru mine a insemnat o perioada de dezvoltare extraordinara datorita unei abilitati proprii pe care nu o valorificasem la potentialul maxim, si anume adaptabilitatea rapida la situatii limita. Stiam inca din copilarie ca in situatiile limita reuseam sa ies din sfera mea de confort si sa obtin maxim de rezultat, dar nu fusesem nevoita sa exersez atat de mult la maturitate.

In aceasta perioada am inteles ce important este networking-ul in afara business-ului propriu, cat de multe beneficii ai din experientele altora, ca poti fi descoperit tu la randul tau si ca ti se poate da sanse de implicare in multe alte proiecte frumoase care iti pot completa viata profesionala si personala.

Iuliana Tasie - Director General Ana Hotels Europa Eforie Nord
Iuliana Tasie – Director General Ana Hotels Europa Eforie Nord

Ce te deranjeaza cel mai mult la societate, ce nu suporti?

In general nu imi plac situatiile conflictuale, agresivitatea verbala si incerc de fiecare data sa aplanez aceste atitudini daca le intalnesc la serviciu sau in plan privat. Fiind atat de ancorata in domeniul serviciilor, sunt deranjata sa vad atitudini delasatoare, neatentie, neimplicare in solutionarea unei situatii neplacute. Nu imi place cand vad persoane care vad doar partea goala a paharului si nu pornesc de la cea plina.

Ce-ti aduce bucurie, implinire?

Echilibrul la serviciu si acasa, atingerea unor obiective limita, timp pentru un zambet si o gluma cu colegii, timp pentru relaxare in familie si alaturi de oameni dragi, apropierea de mare si natura in general, singurul remediu pentru incarcarea bateriilor.

Iuliana Tasie - Director General Ana Hotels Europa Eforie Nord
Iuliana Tasie – Director General Ana Hotels Europa Eforie Nord

Care sunt fricile tale?

Nu cred ca sunt multe, in principal ma rog pentru sanatatea mea si a celor dragi mie, sa nu supar fara sa realizez si sa corectez acest lucru, sa nu reusesc sa termin toate proiectele pe care mi le propun la timp si cu rezultatele dorite, sa nu obosesc in ritmul alert in care traiesc si sa regret ca nu am reusit sa ma bucur de viata, desi simt ca traiesc la maxim in fiecare clipa.

Iuliana Tasie - Director General Ana Hotels Europa Eforie Nord
Iuliana Tasie – Director General Ana Hotels Europa Eforie Nord

Ce-ti visezi sa faci si inca n-ai apucat?

Mi-as fi dorit sa calatoresc mai mult, sa vad destinatii unice, atat in plan personal cat si profesional, sa am sansa sa inteleg culturi organizationale diferite, sa descopar concepte, oameni si locuri care pot marca viitorul industriei noastre.

Iuliana Tasie - Director General Ana Hotels Europa Eforie Nord
Iuliana Tasie – Director General Ana Hotels Europa Eforie Nord

Ce trenduri in piata medical spa vezi tu pentru urmatorii ani?

Sunt sigura ca in continuare turismul de sanatate va fi domeniul care se va dezvolta cel mai mult, conceptele de „anti” aging si imbatranire „sanatoasa” sau „activa” isi vor face tot mai mult prezenta in viata de zi cu zi, ceea ce ne va indemna si pe noi, generatia mai tanara sa ne gandim la preventie si la gasirea de solutii in diminuarea efectelor stresului zilnic.

Dupa pandemie si in plin razboi, clar turistii sunt interesati de locatii sigure din punct de vedere al implementarii regulilor de igiena, dar sunt si mai reticenti in a-si programa cu mult timp inainte sejururile, deci trendul de rezervari last minute va continua, ceea ce ingreuneaza mult activitatea operationala, punand la incercare profesionalismul managerilor din hoteluri si agentii.

Flexibilitatea din momentul rezervarii pana la plecarea din locatie este cuvantul cheie pentru o experienta de calitate, trebuie sa fim atenti la ceea ce isi doreste fiecare oaspete care ne trece pragul.

Turismul de sanatate, mai ales daca se combina cu cel de wellness, se dezvolta mai repede decat turismul in general, sustinut fiind de faptul ca masurile de preventie scad riscul de imbolnavire, cresc calitatea vietii si reduc costurile cu tratamentul medicamentos.

In plus, criza economica si repercursiunile ei asupra puterii de cumparare fac ca oaspetii sa fie mult mai atenti la preturi. Calitatea serviciilor cuprinse in produsul achizitionat este esentiala, un raport foarte bun calitate-pret ne poate fideliza oaspetii.

Vor continua preferintele pentru cat mai multe servicii care sa foloseasca produse naturale si organice, in acelasi timp turistii vor fi din ce in ce mai atenti la sanatatea mediului, in special consumatorii tineri. Aici intervine nivelul de educatie si instruire al oaspetelui, definitoriu pentru grija fata de mediul inconjurator si natura in general.

In mod sigur ii vor interesa si ambientul intern al destinatiei: calitatea cazarii, curatenia, calitatea meselor, diversitatea meniului (vegan, bio, detox, traditional, etc), dar si al bauturilor oferite, amabilitatea personalului, facilitatile in aer liber, proximitatea de natura, calitatea infrastructurii din statiune sau caile de acces.

Iuliana Tasie - Director General Ana Hotels Europa Eforie Nord
Iuliana Tasie – Director General Ana Hotels Europa Eforie Nord

Ce mesaj ai vrea sa transmiti lumii intregi daca ai putea?

Sa caute fericirea in lucruri simple, sa se bucure de natura si de beneficiile extraordinare date de resursele naturale, sa caute pozitivismul, iubirea si starea de bine in tot ce fac!

Iuliana Tasie - Director General Ana Hotels Europa Eforie Nord
Iuliana Tasie – Director General Ana Hotels Europa Eforie Nord

Cu drag,

Ioana Marian

Fondator despreSpa.ro

Email: office@desprespa.ro
Portret Iuliana Tasie – Director General Ana Hotels Europa Eforie Nord
Ți-a plăcut? Probabil le-ar plăcea și cunoștințelor tale. Dar nu putem ști dacă nu dai share, nu? 😊
Ioana Marian

Ioana Marian

Fondator despreSpa.ro

Hai în comunitate!

Prenume
Mail

Articole similare

Autentificare

Nume utilizator *
Parola *