Homeopatia este descoperirea muncii de o viata a unui medic german care a trait in secolul al XVIII-lea, Samuel Christian Frédéric Hahnemann. El a publicat in 1810 prima editie a lucrarii sale, „Organonul artei de a vindeca”, in care a descris ceea ce a numit metoda homeopatica. Hahnemann a initiat un nou termen, homeopatie, care deriva din grecescul „homoeion” (asemanator) si „pathos” (suferinta).
– Legea asemanarilor
– Perceptia bolnavului ca entitate globala
– Aplicarea infinitezimalei
Anticipat de Hippocrate, Hahnemann este primul care a formulat clar acesta lege, pe care a dedus-o experimental prin observatie si pe care a confirmat-o prin experienta clinica la capataiul bolnavilor. Astfel, el este cel care a bazat medicina pe experimente. Acesta lege poate fi formulata astfel: orice substanta este capabila sa deregleze un subiect sanatos, dereglare care se manifesta printr-un ansamblu de simptome. Chiar aceasi substanta este capabila sa vindece un bolnav care prezinta acele simptome. Altfel spus, medicamentul trebuie sa fie ales in functie de asemanarea lui cu boala care trebuie tratata. Pentru a vindeca, trebuie ca boala artificiala a medicamentului sa semene cat mai mult cu boala naturala a bolnavului.
Hahnemann a folosit legea asemanarilor pentru a trata afectiuni acute cu rezultate rasunatoare. Scarlatina, pneumonia etc – aceste afectiuni au fost tratate cu success, rata deceselor fiind extreme de scazuta. El insa s-a confruntat cu urmatorul esec – la bolnavii cronici, homeopatia reusea sa vindece doar un acces acut, functionand mai rau in cazul recidivelor si esuand in cele urmatoare. Remediul similar cu simptomele crizei vindeca, dar afectiunea cronica ramanea. Timp de 12 ani, doctorul si-a studiat esecurile si a ajuns la urmatoarea concluzie: legea asemanarilor functioneaza in cazurile necronice, iar problemele apar din faptul ca remediul acut nu este similar decat cu o parte din boala care trebuie tratata.
Pentru a trata o boala cronica, trebuie administrat remediul similar cu simptomele bolnavului in afara unei crize si tinand doar partial de forma acuta a bolii. De aceea, un medic homeopat pune intrebari despre lucruri care aparent nu au nimic in comun cu problemele cu care te confrunti.
Experienta l-a invatat rapid pe Hahnemann ca pacientul este hipersensibil la medicamentele indicate si reactioneaza adesea violent la administrarea lor. Astfel, el s-a jucat cu cantitatea pentru a evita aceste reactii. Mai intai a diluat-o cu 10%, cu 50% si 100%. El, care era un chimst distins, a constat ca chiar si in substantele foarte diluate exista principii active. El a botezat acest principiu de diluare progresiva a substantei „dinamizare”. Paradoxal, actiunea medicamentului este cu atat mai rapida, profunda si durabila cu cat dinamizarea este mai ridicata.
Daca doi soti fac gripa, homeopatul nu le va prescrie acelasi tratament deoarece unul tuseste mult, altul deloc. Altul se simte mai bine band ceva cald, celuilalt ii plac bauturile reci. Acesta medicina tine cont de modul in care pacientul reactioneaza fizic si psihic, precum si de predispozitiile sale la diverse afectiuni. Tratand pacientul, substantele homeopate restaureaza energia vitala care ii permite organismului sa reziste mai bine la agresiuni. Principul asemanarilor poate fi interpretat astfel – o substanta toxica in doze mari poate, in doze infime, sa vindece boala. Belladona, spre exemplu, provoaca o febra mare, iar in doze diluate, are capacitatea de a o vindeca. Sub acest principiu sunt preparate toate substantele homeopate, obtinandu-se o diluare – o picatura de substanta de baza este diluata in 99 de picaturi de apa pentru a obtine prima diluare, centezimala hahnemaniana 1 CH. O picatura 1 CH diluata in 99 de picaturi de apa da 2 CH si tot asa pana la 30 CH.
Eficienta mai ales in cazul infectiilor respiratorii repetitive, al alergiilor (rinite, astm, eczeme), bolile digestive banale (hemoroizi, constipatie), insuficienta venoasa. Homeopatia trateaza atat afectiunile acute, cat si pe cele cronice.
Granulele si picaturile homeopate nu vindeca totul. Alopatia este deci indispensabila in caz de urgenta sau in bolile cornice grave: diabet, bolile cardiace, arterita etc.
Virtual Wellness Explorer
