Gradina Zen, denumita si gradina karesansui, este o gradina japoneza alcatuita din nisip si roci, acoperite cu muschi. Dar care nu au niciun alt fel de vegetatie. Elementele care compun acest peisaj mineral au o valoare simbolica. In absenta apei, acest element este sugerat prin nisip sau pietre de rau. Gradina Zen este un peisaj mineral care nu contine, spre deosebire de alte tipuri de gradini japoneze, plante, arbori, apa si nici alte decoratiuni (fantani etc.).

Karesansui, gradina uscata, a aparut in Japonia, in cursul secolului XIV, odata cu devoltarea sectei zen. Numeroase gradini de acest tip au fost create in templele zen pentru a favoriza meditatia, de unde si numele lor de gradini zen. Aceste gradini pot aparea in ochii occidentalilor ca fiind compozitii abstracte, constituind un loc simbolic in care fiecare detaliu are o semnificatie spirituala. Astfel, nisipul simbolizeaza vidul, iar pietrele apa. Aceste gradini nu au fost create pentru a fermeca si a distrage atentia vizitatorilor, ci spre a favoriza contemplarea si meditation.

Cea mai cunoscuta grădina zen din Japonia este situata in templul Ryoanji, la Kyoto.

Ea contine 15 roci de marimi diferite, dispuse pe pietris alb, in asa fel incat vizitatorii sa nu vada niciodata totalitatea pietrelor dintr-o singura privire. Acest fapt aminteste de una dintre regulile fundamentale ale Zenului – trebuie sa adoptam un punct de vedere superior pentru a avea o vedere globala asupra lucrurilor. Gradina Ryoanji este cea mai vizitata din lume.

La origini, gradinele Zen au luat nastere in China, numindu-se Chan. Ele serveau de loc de meditatie si practica adeptilor. Azi aceste gradini interioare sunt un element de modernitate, fiind prezente in multe spa-uri. In majoritatea spa-urilor insa, gradinile zen nu sunt minerale, ci pline de vegetatie, cu bonsai, cascade miniaturale, fantani si lacuri, asemenea celorlalte gradini de inspiratie japoneza. 

Arta gradinilor japoneze ne fascineaza prin echilibrul si linistea pe care o degaja. Daca gradinile zen sunt mai cunoscute in Occident, trebuie mentionat faptul ca exista 5 mari tipuri de gradini japoneze, care impletesc elemente carcteristice, cum ar fi apa, rocile, felinarele si fantanile

Zen, in limba japoneza, este termenul cel mai utilizat pentru a desemna o practica de origine indiana, numita “dhyana” in sanscrita. Etimologic, in ambele cazuri, este vorba de “a fi in centru”. Zenul apartine religiei budiste, dar are propriile particularitati si invataminte. In conceptul gradinilor zen, omul nu domina natura. Ci se integreaza in ea si i se conformeaza.

Gradinile japoneze surprind vizitatorii care nu stiu unde le este permis sa pasesca.

Asa cum exista o arta a compozitiei unei gradini japoneze, exista si una a vizitarii ei, privind contemplarea ei si plimbarea prin ea. Aceste gradini au un covor de pietris care formeaza niste alei pe care vizitatorii trebuie sa le urmeze. Aceste alei permit ca intr-un spatiu restrans plimbarea sa fie cat mai placuta si mai lunga. Unele pietre servesc doar pentru a pasi, in timp ce altele marcheaza o pauza de contemplatie.

Dispunerea armonioasa a aleilor din pietris le impune gradinilor japoneze un ritm propriu. Pietrele folosite pentru a marca o pauza permit contemplarea in ansamblu a gradinii sau, dimpotriva, doar a unei compozitii particulare. Cum ar fi marginile unui put pe care se odihneste un fel de polonic din lemn, destinat pentru a scoate apa din bazin. Arborii nu sunt exclusi din gradina japoneza, ba dimpotriva. Ei sunt pusi in valoare prin alegerea unor anumite esente si dimensiuni, fiind in general bonsai, arbori de mici dimensiuni. Apreciati sunt si arborii fructiferi, ale caror flori sunt delicat parfumate. Unul dintre acestia este ciresul.