Florile lui Bach sau remediile lui Bach sunt o forma populara de medicina alternativa, dezvoltata in anii 1930 de catre Edward Bach, un homeopat de origine engleza. Remediile constau in esente pe baza de plante – cu toate acestea, datorita faptului ca substanta florala este foarte diluata, aroma specifica a florii abia se mai simte in compozitia finala. Se spune ca esentele sunt un soi de intermediar intre utilizator si planta respectiva, avand puterea de a transfera energia din flori in corpul uman.
Fiecare remediu este folosit independent sau in combinatie cu alte esente si se administreaza, de regula, pe cale orala. Beneficiile sunt mai degraba pe plan psihic si spiritual, florile lui Bach fiind folosite pentru tratarea unor afectiuni precum anxiety, atacul de panica sau depresia.
Cel mai cunoscut este „Remediul salvator”, un amestec de trandafir salbatic, Steaua din Bethlehem, corcodus, vita alba si slabanog – utilizarea acestuia din urma se recomanda in cazuri de urgenta sau inaintea unor situatii care provoaca anxietate – examene, vizita la dentist/medic, operatii.
Exista si o „crema salvatoare”, continand exact aceleasi ingrediente ca remediul cu acelasi nume, plus marul paduret. Aceasta solutie a fost asociata de Bach cu teama de contaminare. Crema poate fi folosita la tratarea unor probleme minore ale pielii, ca de exemplu: taieturi, cosuri, arsuri sau inflamatii.
37 din totalul de 38 de flori ale lui Bach reprezinta flori provenind din tufe salbatice sau diversi copaci, in timp ce al 38-lea element se numeste Apa de Izvor si este alcatuit din apa pura de la fantana, cu proprietati curative.
Asadar, boala este considerata un conflict intre suflet si actiunile omului, respectiv aspectul fizic. Acest „razboi intern” duce la stari negative si blocaje energetice, iar toate aceste aspecte cauzeaza lipsa armoniei si aparitia bolilor fizice.
Tratamentul nu se bazeaza pe descoperiri stiintifice; Bach a creat esentele intuitiv, orientandu-se in special dupa legatura personala pe care o avea cu diverse plante. Atunci cand medicul trecea prin diverse stari negative, obisnuia sa se apropie de cate o floare – in cazul in care aceasta avea puterea de a vindeca emotiile distructive, Bach considera ca a descoperit planta potrivita pentru tratarea afectiunii respective.
Homeopatul era de parere ca razele soarelui care tocmai a rasarit patrund in roua de pe petalele florilor, transferand totodata puterile curative ale plantei in picaturile de apa. Din acest motiv, Bach pastra roua de pe flori in mici recipiente si o folosea ulterior la diluarea tincturii mama, care fusese preluata direct din planta.
In cazul in care te hotarasti sa tratezi diverse probleme cu ajutorul remediilor lui Bach, trebuie sa iti amintesc ca acestea nu inlocuiesc sub nicio forma medicamentele conventionale. Gasesti esentele in farmacii si magazinele naturiste.
Inainte sa alegi esenta pe care doresti sa o utilizezi, te sfatuiesc sa consulti lista de mai jos – astfel, vei afla care sentiment ii corespunde fiecarei plante. Poti combina pana la sase tipuri intr-o sticluta. Tratamentul se administreaza zilnic, astfel: se dilueaza 2 picaturi din fiecare esenta intr-o sticla cu apa naturala plata. Se ia de mai multe ori pe parcursul zilei, iar compozitia trebuie preparata in fiecare zi din nou. Atentie – in cazul in care doresti sa apelezi la „Remediul Salvator” de care iti vorbeam mai sus, este necesar sa diluezi patru picaturi de esenta in apa.
Multa sanatate!
Apa de izvor – abnegatie
Caprifoi – obsesia trecutului si nostalgiei
Carpen – oboseala doar la gandul ca un lucru trebuie facut
Castan alb – ganduri nedorite
Castan rosu – grija excesiva pentru cei dragi
Castan salbatic – imposibilitatea de a invata din greseli
Cerato – lipsa de incredere in propriile decizii
Cicoare – egoism, dragoste posesiva
Corcodus – frica de a innebuni
Cretisoara – timiditate
Fag comun – intoleranta, perfectionism
Gentiana – descurajare dupa un esec, pesimism
Iarba neagra – egocentrism, narcisism
Ilice – victimizare, ura, gelozie
Mar paduret – nemultumire, ura fata de propria imagine
Maslin – epuizare, oboseala cronica
Mustar – tristete fara motiv
Nuca – protectie impotriva schimbarilor, pubertate, nastere, divort
Orz salbatic – disperare
Ovaz salbatic – insecuritate in ceea ce priveste propriul drum in viata
Pin – sentiment de vinovatie
Plop tremurator – frica de nou, de lucrurile necunoscute
Salcie galbena – compatimirea sinelui, resentimente
Slabanog – nerabdare
Steaua din Bethlehem – soc, trauma cauzata de pierderi
Stejar – pentru cei care sunt epuizati, dar continua sa lupte peste puterile lor
Tintaura – absenta vointei
Trandafir salbatic – panica, teroare
Turtita mare – framantari mentale exagerate in spatele unei fete vesele
Ulm – presiune, responsabilitati prea mari la locul de munca
Verbina – entuziasm exagerat
Vioreaua de balta – detasare, orgoliu
Vita alba – lipsa de concentrare, obsesia planurilor de viitor si ignorarea prezentului
Vita de vie – tiranie, inflexibilitate
Zada – lipsa de incredere in sine, frica de esec in ciuda rezultatelor pozitive
Virtual Wellness Explorer