/
/
Ce constitutie ai si la ce boli esti predispus

Ce constitutie ai si la ce boli esti predispus

Last updated in 07 Apr 2023
|
Ce constitutie ai si la ce boli esti predispus
Ce constitutie ai si la ce boli esti predispus

Ce constitutie ai si la ce boli esti predispus. Fiecare dintre noi este unic, avand atat calitati, cat si vulnerabilitati. Toate aceste trasaturi trebuie luate in considerare si de medicina, pentru a putea intelege pacientul si pentru a dezvolta programe de preventie. Acestea se bazeaza pe factorii de risc si pe screeningul paraclinic corespunzator fiecarei afectiuni.

De obicei, boala este deja instalata in momentul prezentarii la medic, astfel ca preventia primara este aproape inexistenta. In medicina traditionala chineza, orice caracteristica (forma corpului, aspectul tenului etc.) se transforma intr-un indiciu relevant pentru stabilirea tendintelor persoanei in cauza de a dezvolta anumite patologii. Observarea corpului (inaltime, tonusul pielii, tonus muscular, osatura, greutate, dispozitia greutatii, forma fetei, a urechilor, a mainilor), precum si trasaturile de personalitate sunt importante in evaluarea constitutiei unui pacient. 

In cartile antice gasim notate urmatoarele randuri: Pentru diagnosticarea bolii, trebuie observat daca pacientul este extrovert sau timid, sa se observe starea oaselor, a muschilor si a pielii pentru a intelege boala, dar si pentru a o diagnostica si a o trata.

Constitutia mai poate fi definita ca starea generala a organismului inainte de instalarea bolii. Depinde de multi factori si determina felul in care corpul va lupta cu o eventuala boala. Atat medicina clasica – bazata pe observatiile medicilor antici greci – cat si medicina chineza au dezvoltat un sistem analitic complex care evidentiaza statusul vital si tendintele patologice ale fiecaruia. Acest cumul de coordonate este esential in conceperea strategiilor personalizate de preventie. 

Care sunt factorii care determina si influenteaza constitutia potrivit medicinei chineze?

Exista sase factori principali care ne influenteaza constitutia. Primii doi sunt esentiali, iar ceilalti patru sunt foarte importanti:

– esenta dobandita: energia ancestrala mostenita de la parinti;

– esenta postnatala: asigurata de hrana si de aer (depinde si de calitatea acestora);

– afectele emotionale: cele sapte afecte emotionale au un impact major asupra constitutiei noastre. Fiecare dintre ele schimba calitatea si miscarea energiei, a qi-ului. Resimtita in exces si de lunga durata, emotia schimba constitutia individului si determina probleme de sanatate. De exemplu – tristetea adanca disperseaza qiul si afecteaza plamanul, bucuria excesiva dauneaza inimii, ingrijorarea duce la stagnarea de qi si influenteaza sistemul digestiv, furia determina ridicarea qi-ului si ii face rau ficatulului, iar frica duce la coborarea qi-ului si imbolnavirea rinichilor;

– traumele – o fractura veche poate fi poarta de intrare pentru patogeni luni sau chiar ani posttraumatic – slabiciunea locala permite frigului sau umezelii sa penetreze osul sau articulatia, determinand reumatism;

– bolile – o boala cronica consuma qi-ul, afecteaza circulatia fluidelor si determina modificari in constitutia persoanei;

– stilul de viata – este de asemenea foarte important, fiindca poate adanci vulnerabilitatile mostenite sau – dimpotriva – le poate corecta si sustine. De pilda, inactivitatea excesiva determina depletie de qi, sedentarismul excesiv afecteaza muschii, mersul excesiv afecteaza tendoanele etc. 

Constitutiile primare

In continuare, putem face o incercare de a teoretiza cateva dintre constitutiile descrise in medicina chineza, cu mentiunea ca delimitarea pura nu exista. Fiecare individ fiind – de fapt – o combinatie intre mai multe tipuri.

Exista mai multe moduri de a imparti constitutiile in medicina chineza: dupa yin si yang  abundent/deficient in yin/yang; yin si yang in echilibru), dupa influenta pre- si postnatala (constitutie prenatala puternica/slaba; constitutie cu qi postnatal puternic/slab) sau dupa cele cinci elemente (lemn, foc, pamant, metal, apa).

Cele cinci elemente – lemn, foc, pamant, metal, apa – se afla intr-o relationare permanenta, tinzand catre echilibru.

In forma cea mai simplista, fiecarui element ii corespunde un anotimp, un anume climat, o anume savoare sau un miros, o anume culoare si anumite organe.

Fiecare dintre noi este construit astfel incat sa aiba un echilibru intre cele cinci elemente. Totusi, unul sau doua dintre ele ne individualizeaza si devine astfel elementul nostru constitutional. In articolul urmator vom descrie fiecare dintre aceste tipuri.

Tipul constitutional LEMN

Lemnul este simbolul vietii si al reinnoirii. Medicina chineza ii asociaza asertivitatea, agresivitatea, impulsurile puternice si furia. Cand lemnul este slabit, impulsul, dorinta de a face ceva scade, determinand descurajare si chiar depresie, Persoanele din tipologia lemnului sunt susceptibile de a raspunde emotional in acest fel la diverse situatii de viata. 

Aspect fizic:

persoanele cu constitutia lemnului sunt in general inalte, flexibile, puternice, cu fata prelunga si degete lungi. 

Personalitate:

de regula extroverti, cu voce puternica, ambitiosi si competitivi, nu respecta regulile si autoritatea. In relatiile interpersonale, sunt ghidati de un mix fericit de spontaneitate si imaginatie. Vin cu idei si creioneaza planuri, dand actiunii energia necesara de a porni (nu si neaparat de a o termina). Au dorinte puternice si pot deveni agresivi. 

Organe relationate:

ficatul si vezica biliara. 

Deficitul de energie lemn va determina o slabiciune a ficatului si a vezicii biliare si se va manifesta in plan social prin inabilitatea de a avansa cu diferite activitati. In plan fizic, dezechilibrele energetice ale ficatului/vezicii biliare sunt legate de probleme hepatice cronice si probleme menstruale, dureri abdominale, afectiuni digestive, oboseala, depresie, anxiety. Excesul de energie lemn este determinat de stresul intens si volumul mare de munca. Persoana in cauza va avea tulburari de dispozitie, se va trezi frecvent noaptea si se va simti permanent obosit. Boli cardiovasculare, hipoglicemie, migrene, sindrom premenstrual si chiar tumori pot aparea la suprasolicitarea in exces a lemnului.

Dieta

potrivita persoanelor-lemn include legume verzi, germeni de plante, secara, ovaz, grau, citrice, ceai de galbenele, de menta, carne slaba de curcan sau de pui. Se vor evita carnea rosie si lactatele, precum si alimentele bogate in grasimi.

In ceea ce priveste exercitiile de relaxation, aerobicul este prietenul persoanelor lemn, iar miscarea in aer liber este oaza de relaxare. Este foarte indicata si vizualizarea (visarea cu ochii deschisi), pentru ca organul de simt pereche al lojii lemnului este ochiul. Extrem de benefice sunt si toate exercitiile creative: scrisul, pictatul si lista poate continua.

Tipul constitutional FOC

Focul este elementul entuziasmului, al pasiunii, al bucuriei netarmurite. Persoanele pline de foc vor fi dinamice, extroverte, entuziaste. 

Aspect fizic:

persoane subtiri, cu capul mic, barbia ascutita, mainile mici si par subtire si/sau ondulat. Cand sunt dezechilibrati, apare roseata obrajilor sau a intregii fete. 

Personalitate:

persoane excitabile, entuziaste, extrem de sociabile, carismatice, rad cu usurinta, se plictisesc repede si au un apetit crescut pentru drame. Dezechilibrul le impinge la decizii pripite; „se arunca” si incep o mie de lucruri in paralel.

Organe relationate:

inima, sistemul circulator, sistemul hormonal si cel nervos.

Cand focul este deficient, apare senzatia de burnout (epuizare). O persoana cu un exces de foc va fi foarte stresata, va suferi de insomnie, palpitatii, absente, emotii extreme, ameteli, manie.

La polul opus, persoana care si-a pierdut focul se va simti epuizata – burned out – sindrom manifestat prin oboseala, neliniste, dificultati in a adormi, treziri frecvente. Senzatiile cele mai frecvente sunt de nervozitate, epuizare, coplesire. Gandirea va fi imbacsita, confuza, pragul emotional va fi foarte scazut, memoria de scurta durata va fi afectata, libidoul va avea de suferit, iar senzatia de presiune sau de durere la nivelul toracelui va trimite pacientul la cardiolog – dar de cele mai multe ori investigatiile paraclinice vor reiesi normale.

Dieta

indicata este formata din mese mici si regulate. Persoanele-foc au nevoie de cat mai multa rigoare ca sa nu se dezechilibreze. Se recomanda multe legume la aburi – spanac, brocoli, rosii, linte rosie, porumb – in combinatie cu carne de pui si peste. Ceaiurile favorite vor fi de cirese, de galbenele si de anason. Zaharul, alcoolul, mirodeniile iuti, cofeina si tigarile cresc focul in organism si vor fi evitate.

Dintre exercitiile fizice si cele de relaxare, amintim instrospectia, care ar trebui sa fie parte din rutina zilnica. Yoga sau tai chi pot fi si ele optiuni utile in calmarea focului. Se recomanda si scrierea unui jurnal si timpul de liniste zilnic (fara conexiune la tehnologie).

Tipul constitutional PAMANT 

Pamantul simbolizeaza energia materna hranitoare, atenta, predispusa la ingrijorare si la supraprotectie pana la rasfat. Personalitatea de tip pamant are tedinta de a se dedica prea mult celorlalti si ajunge sa fie foarte stresata din acest motiv.

Aspect fizic:

persoane „rotunjoare”, cu fata rotunda, membre puternice si voce muzicala.

Personalitate:

sunt bine ancorati si foarte protectori, gata sa rezolve problemele tuturor. Au un puternic simt de compasiune si o inclinatie naturala catre diplomatie. Sunt persoane senzuale si sunt hranite de contactul fizic. In relatiile interpersonale sunt foarte afectuosi, se conecteaza prin atingere.

Organe relationate:

cele digestive – splina – pancreas – stomac. In medicina chineza, procesul de digestie nu se opreste doar la hrana: mancarea va fi transformata rapid in tesuturi si masa musculara. Intregul proces de metabolism, mai ales cel proteic, este asociat cu splina in conceptia chinezeasca. Dar energia pamantului si splina nu se ocupa doar de digestia hranei, ci si de cea a gandurilor. Iar ingrijorarea si ruminatiile sunt un semn de dezechilibru al acestei energii.

In plan fizic,

neregularitatile se vor manifesta prin indigestii acute ocazionale (reflux gastro-esofagian, ulcere, balonari, halitoza).

Digestia slaba si dezechilibrele metabolice sunt un semn al deficitului energetic pe aceasta loja: persoana va fi palida, cu masa musculara atrofiata si cu dificultate in a transforma hrana in energie.

Dieta:

elementul pamant este legat de organele digestive si de savoarea dulce. Constitutia aferenta va avea nevoie de alimente calde, gatite, usor de digerat, carbohidrati complecsi, orez, mei, impreuna cu legume ca morcovii, cartofii dulci, mazarea, lintea sau dovleacul – toate acestea ar trebui sa fie baza dietei. Carnea de ton, vaca si pui sunt de asemenea bine tolerate. 

Ceaiul de ghimbir este benefic pentru constitutia pamant. Mancarea rece, dulciurile, alimentele intens procesate, lactatele sunt potential dezastruoase pentru aceasta tipologie, deoarece slabesc si incarca/blocheaza sistemul digestiv. Exercitiile care incurajeaza conexiunea cu pamantul sunt foarte indicate in cazul acestor pacienti. Gradinaritul, meditation yes massage reprezinta metode sigure de relaxare pentru acest tip de constitutie.

Tipul constitutional METAL 

Sabiile si scuturile sunt facute din metal, asa ca nu ar trebui sa mire pe nimeni ca indivizii permanent in garda si extrem de corecti social sunt personalitati de tip metal. In general, constitutia metal are acumulata o mare cantitate de tristete si durere, pe care de cele mai multe ori nu o constientizeaza activ, dar se protejeaza permanent pentru a nu experimenta si mai multa incarcatura emotionala.

Aspect fizic:

lat in umeri, cu voce puternica, patrunzatoare, fata patratoasa. 

Personalitate:

perfectionisti, orientati spre detaliu si spre logica, considera futila barfa subtire. Foarte respectuosi si receptivi. Isi gasesc inspiratie in relatiile personale.

Medicina chineza asociaza metalul cu plamanii si intestinul gros, dar mai corect ar fi sa spunem ca metalul este asociat mucoasei ce tapeteaza aceste organe.

Mucoasele sistemului digestiv si respirator, precum si bariera cutanata – care apartine tot metalului – sunt prima linie de aparare a organismului, astfel ca acest element este raspunzator energetic de raspunsul imun.

Metalul sugereaza ideea de substanta, structura si putere. Anotimpul corespunzator este toamna, pentru ca atunci totul se consolideaza in esenta. Tipologia metal are tendinta sa dezvolte congestii respiratorii acute, bronsite, astm, tuse, alergii, sinuzite. Slabiciunea cronica a plamanilor este data de durerea emotionala profunda si de lunga durata, cu tuse cronica si congestie toracica.

Organe relationate:

metalul este asociat cu plamanul si intestinul gros.

Dieta:

savoarea principala este iute. Regimul cel mai prielnic cuprinde alimente preparate termic, cu continut crescut de fibre. Alimentele iuti – chili, ghimbir, varza, hrean – sunt si ele tolerate. Metalul este reinnoit de ovaz, morcovi, mere, cirese sau seminte de in, iar alimentele protectoare sunt vegetalele cu frunza verde inchis si alimentele portocalii. De evitat sunt prea multa carne si lactate. Fumatul trebuie exclus cu orice pret.

Exercitiile aerobice sunt potrivite pentru tipologia metal, mai ales dansul si strechingul. Acestea permit corpului sa se miste intr-un mod curgator, responsiv, pentru a-i creste flexibilitatea si senzatia de libertate. Respiratul constient – inspir/ expir usor – este cea mai buna tehnica de relaxare pentru aceasta tipologie. Rigiditatea specifica dezechilibrului este combatuta eficient cu un periaj viguros/gomaj al pielii (pielea este organul excretor asociat lojei metal) sau ascultand muzica.

Tipul constitutional APA

Apa simbolizeaza curgerea, abilitatea de a merge de-a lungul curentului, determinarea si perseverenta.

Aspect fizic:

fata rotunda, corpolenti, membre mai scurte fata de torace. Dezechilibrul determina cearcane si o coloratie albastrui-negricioasa a pielii. 

Personalitate:

Persoanele din aceasta tipologie pot fi flexibile, timide, tematoare, dar ca structura de baza se gandesc extrem de mult inainte de a lua o decizie.

Sunt foarte precaute, au o vointa puternica si ii caracterizeaza determinarea.

Le plac provocarile si se pot transforma cu usurinta in workaholici, daca nu sunt atenti. Relatiile personale se bazeaza pe incredere si onestitate.

Daca exista un exces de apa, pot aparea si manifestari fizice cu edeme, urinare profuza cu urina clara, semne de infectie urinara.

Daca apare un deficit in loja, va exista o senzatie de rigiditate si de casant, afectari de postura ale coloanei, afectare lombara, genunchi si glezne moi, artrita si osteoporoza (oasele, rinichii, vezica urinara, precum si auzul , creierul sunt guvenate de apa). Persoanele de tip apa in deficit pot aparea lipsite de coloana vertebrala sau pot deveni atat de inflexibile si rigide incat sa nu se mai poata adapta la schimbarile din viata lor. 

Organe relationate:

Elementul apa este asociat cu rinichii si vezica urinara. 

Dieta:

savoarea este sarata. Au nevoie de o dieta bogata in alimente calde, hranitoare, cum ar fi orezul, tofu, fasolea alba si neagra, cartofii, susanul negru, ouale, pestele, scoicile si alte alimente marine. Ceaiurile de maces, de frunze de mure si de seminte de fenicul sunt de asemenea  benefice. Vor fi evitate alimentele crude in exces, dar si cele care stimuleaza sistemul adrenergic: cafeaua, sarea si altele.

Avand in vedere ca sunt posesorii unei coloane vertebrale foarte lungi, persoanelor acestei tipologii li se potrivesc exercitiile de stretching, dar si cele care intaresc spatele si corecteaza postura: yoga, Pilates si inotul. Persoanele dependente de munca ar trebui sa-si faca un calendar de socializare, sa evite ganditul in exces si sa isi planifice un program rezonabil de lucru.

Masajul regulat al picioarelor stimuleaza energia rinichiului, iar meditatia ar trebui inclusa in programul zilnic.

Cele cateva date despre tipul constitutional sunt doar o usa intredeschisa spre lumea atat de complexa si fascinanta a medicinei chineze. De ce este atat de important ca medicul sa stie care este tiparul constitutional al pacientului? Pentru ca este unul dintre factorii prin care se pot concepe scheme terapeutice individualizate atat preventive, cat si curative, incluzand dietoterapia, exercitiile de relaxare, acupuncture, fitoterapia si nu in ultimul rand medicatia alopata.

AUTOR: Dr. Cristina Hanganu

Medic Specialist Medicina Familie cu competente in Acupunctura si Homeopatie

www.perfectmed.wordpress.com

Cabinet: str. Carol Davila, nr. 33, et. 1, ap. 2, sector 5, Bucuresti

The article was published in Spa & Wellness Magazine, May 2016 edition

Topics:Yoga

Love,

Wello

Virtual Wellness Explorer

Email: office@desprespa.ro
Did you like it? Your friends would probably like it too. But we can't know unless you share, right? 😊
Wello

Wello

Virtual Wellness Explorer

Come to the community!

First name
Mail

Similar articles

Login

Username *
Password *