/
/
Experiența The Farm se extinde la nivel global: Spa-Resort-uri de medicină holistică și wellness

Experiența The Farm se extinde la nivel global: Spa-Resort-uri de medicină holistică și wellness

Last updated in 08 Jun 2024
|

HIGH351571 839458 139683

Un nou trend pe piața wellness globală este reprezentat de medicina holistică practicată într-un cadru de tip spa-resort. Clienții unor astfel de resorturi beneficiază de o integrare uimitoare de servicii personalizate dintre cele mai variate, de la medicină funcțională, naturopată sau holistică până la terapii spa clasice, yoga, nutriție, fitness, fizioterapie etc.

Un astfel de concept a fost dezvoltat de brandul The Farm încă de acum 20 de ani, pe un domeniu imens în jungla din apropierea orașului Lipa din Filipine – The Farm At San Benito.

Anul acesta, The Farm a deschis primul său avanpost în Nepal, urmând ca o a treia locație să fie lansată în 2024 în Iordania.

Rahul Chaudhary, director general și CEO al companiei-mamă a The Farm, CG Hospitality, a dezvăluit că organizația intenționează, de asemenea, să deschidă o proprietate în Phuket și are în vedere o altă proprietate în Portugalia.

Într-un interviu pentru spabusiness.com, Chaudhary spune că viziunea brandului nu este de a reproduce același concept în fiecare destinație, ci de a folosi filozofia sa de bază pentru a crea o bază de pornire pentru fiecare proprietate în parte. Aceasta înseamnă că oferta medicală, de wellness și terapeutică va rămâne aceeași, dar restul conceptului – cum ar fi tratamentele spa și oferta gastronomică  – vor fi personalizate în funcție de locație.

Înainte de pandemie erau deja pregătite planurile pentru mai multe stațiuni medicale de wellness în întreaga lume, iar anii de pandemie, chiar dacă au reprezentat o frână în proces, au arătat în același timp că extinderea este mișcarea corectă. Conform spuselor lui Chaudhary, “Ospitalitatea s-a schimbat complet. Oaspeții sunt mai atenți la sănătate, doresc pace mentală și emoțională și o doză mai mare de spiritualitate în viețile lor. The Farm își propune să livreze exact acest tip de experiență și ne dorim să o facem în fiecare colț al lumii. În următorii 10 ani ne propunem să avem câte un The Farm în fiecare regiune a lumii.”

Sursa: SpaBusiness.com

https://www.spabusiness.com/wellness-news/CG-Hospitality-reveals-10-year-global-rollout-plan-for-The-Farm/351571The farm

Love,

Wello

Virtual Wellness Explorer

Email: office@desprespa.ro
Did you like it? Your friends would probably like it too. But we can't know unless you share, right? 😊
Wello

Wello

Virtual Wellness Explorer

Come to the community!

First name
Mail

Similar articles

Reason for rejection *

Login

Username *
Password *