Ține virusurile la distanță – Conform studiilor efectuate de către specialiști, virusul COVID-19 își pierde din agresivitate atunci când întâlnește organisme călite, cu imunitate puternică antrenată regulat prin odihnă adecvată, alimentație sănătoasă și move suficientă. În cazul unui organism epuizat, sedentar, cu boli asociate și vitalitate scăzută, el devine mai agresiv și produce mutații.
Asta inseamna ca Imunitatea naturală proprie și păstrarea forței vitale, reprezintă principalele armele de combatere a pandemiei. Evident, alături de respectarea tuturor regulilor de protecție precum: purtarea măștii, distanțarea socială și vaccinarea.
„Dintre suplimentele alimentare cu eficiență dovedită în susținerea imunității și vitalității ar trebui utilizate (discontinuu) următoarele:
Aceste remedii trebuie luate relativ rar și cu întrerupere, pentru a-i da timp organismului să lupte și singur, nesusținut.
Ține virusurile la distanță: Ca măsuri simple și eficiente de combatere locală a multiplicării coronavirusului recomand:
ambele remedii aplicate la scurt timp după expuneri cu risc (revenirea de la lucru, din zone aglomerate sau după întâlniri de neevitat cu mai multe persoane). Acestea pot asigura inactivarea virusului la poarta de intrare.
Capacitatea argintului coloidal de a inactiva virusuri este binecunoscută, dovedită de lucrări de specialitate. Cu cât încărcătura virală pătrunsă la un moment dat este mai mică și la intervale mai rare, cu atât se dă timp suficient imunității naturale să lupte și să neutralizeze virusul la poarta de intrare, respectiv să formeze anticorpi naturali treptat și sigur.
De altfel se poate observa că la acele populații de pe glob unde există expunere intensă la soare și la factori climatici contrastanți (cald/rece, altitudini mai mari, vânt, curenți de litoral), viteza de revenire după infectările declarate este mai rapidă, cca 3-4-5 zile (India, Chile și chiar România). Acesta este indicatorul sănătății prin călire a populației.
Practica sejururilor în stațiuni balneare ca turism de masă decenii la rând, de asemenea înzestrează populațiile respective cu o capacitate de apărare naturală mai eficientă (Republica Moldova, România, etc).
ce conduc spre imunitate puternică și vitalitate crescută, menționez:
Ține virusurile la distanță: Alimentele să fie pe cât posibil vii, neprelucrate termic – în primul rând legume proaspete, alimente verzi, nuci, semințe, avocado combinate cu proteine animale de calitate, respectiv fructe autohtone în cantități moderate.
O greutate corporală optimă este la fel de importantă (înălțimea în cm minus 100), cu preponderența masei musculare din greutatea totală, adică a nu avea țesut grăsos în exces, scade riscul inflamației necontrolate în cazul infectării cu coronavirus.
Țesutul gras nu este inert, ci extrem de activ în sens negativ – el reprezintă una dintre sursele inflamației în corp. Restricția calorică moderată (a manca mai puțin decât pe saturate) fortifică imunitatea.
Dulciurile rafinate (zahăr, ciocolată, etc) și produsele cu gluten (patiserie, produse panificație) inactivează limfocitele NK (natural killer), deci scad imunitatea în mod direct, activ.
Ține virusurile la distanță: Lactatele în exces cresc cantitatea de mucus inclusiv la nivel respirator, îngreunând drenajul natural al secrețiilor potențial conținătoare de virus.
Uleiurile în exces indiferent de calitatea înaltă a prelucrării lor, colmatează curgerea limfei, sistemul limfatic fiind una din componentele de bază ale imunității active – o circulație limfatică îngreunată înseamnă o imunitate precară și o vitalitate scăzută.
combinarea efortului cardio de exemplu alergare în aer liber, cu:
după un orar ce le conferă prioritate zilnică în fața oricăror altor activități de timp liber, înseamnă:
Ține virusurile la distanță: in luna aprilie ai ocazia să te umpli cu primăvara, sănătate și o stare de bine, pentru că la Ensana Health Spa Hotels din Sovata te poți bucura de un sejur vindecător și în siguranță. Este vorba despre pachete create special pentru această ocazie, de minim 3 nopți în perioada 19.03 – 01.04.2021, la care poți beneficia de o reducere de 33%.
Intră pe https://www.ensanahotels.com/ro și alege-ți sejurul preferat. Vino să te bucuri de natură și de aer curat. Te așteptăm să respiri și să fii liber.
Virtual Wellness Explorer