Terapia prin clima. Dincolo de nevoia noastra de a merge in vacante pentru a ne relaxa, pentru a ne deconecta, exista anumite beneficii, pe care poate nu le constientizam, atunci cand optam sa mergem fie la mare, fie la munte. E ceva in acel aer care ne revigoreaza si ne hraneste toate celulele corpului. Si nu intamplator medicii recomanda vacante spa de recuperare intr-un anumit climat sau altul pentru prevenirea sau refacerea dupa anumite afectiuni.
Asa ca in acest articol vom vorbi despre clima in calitatea sa de factor natural de cura. Vom incepe prin a categoriza si descrie diferitele climate ce se gasesc in tara noastra, in statiunile balneare in special, si care constituie adevarate medii pentru relaxation, vindecare si prevenire a anumitor afectiuni:
1. Bioclimatul excitant-solicitant de campie si de litoral cu altitudini sub 200 m – se caracterizeaza prin temperatura si radiatie solara crescuta, umiditate scazuta. Confortul termic este scazut, stresul cutanat, pulmonar si cardio-vascular este crescut, in special in anumite perioade ale anului.
• stimularea sistemului nervos;
• echilibrarea sistemului endocrin;
• stimularea sistemului imunitar;
• expunerea la soare ajuta corpul sa produca vitamina D;
• echilibrarea metabolismului calciului;
• reumatism, afectiuni post-traumatice, afectiuni neurologice, rahitism, tulburari de crestere, afectiuni ginecologice inflamatorii cronice, disfunctii ovariene si tiroidiene, tulburari de metabolism in stadiu incipient.
Destinatii de sanatate: Felix, Amara, Snagov, Buzias, Balta Alba, Eforie Nord si Sud, Techirghiol, Mangalia, s.a.
2. Bioclimatul sedativ-relaxant (de crutare) se regaseste in dealuri si podisuri intre 200-300m pana la 700-800 m. Confortul termic este maxim, iar stresul cutanat, pulmonar si cardiovascular este minim, fara suprasolicitarea organismului, care nu este supus unor stimuli intensi.
• in perioadele de convalescenta dupa afectiuni indelungate, epuizante;
• astenie;
• oboseala;
• reumatism evolutiv;
• boli respiratorii si cardiace in stadii avansate;
• hiper-reactivitate nervoasa, stari de stres, nervozitate;
Destinatii de sanatate: Sarata-Monteoru, Slanic Prahova, Govora,Olanesti, Cozia, Caciulata, Calimanesti, Ocna Sibiului, Sangeorz-Bai, Sovata, s.a.
3. Bioclimatul tonico-stimulent – se gaseste la altitudini de peste 800 m pana la 2000m. Este caracteristic climatului de munte (peste 700-800 m), care se evidentiaza prin scaderea presiunii atmosferice si a presiunii partiale a oxigenului, scaderea temperaturii si a umiditatii absolute, cresterea radiatiei globale, cresterea radiatiei ultraviolete. Confortul termic este scazut, iar stresul cutanat, pulmonar si cardiovascular cresc proportional cu altitudinea.
• cresterea ventilatiei pulmonare;
• cresterea ritmului cardiac;
• accelerarea metabolismului;
• mobilizarea rezervelor de sange;
• cresterea numarului de hematii;
• stimularea mecanismelor de termoreglare;
• stimuleaza cresterea productiei de vitamina D;
• reglarea metabolismului calciului;
• stimularea imunitatii;
• echilibrarea sistemului nervos si endocrin;
• anemii, convalescenta, rahitism, tulburari de crestere, astenie, insomnie, excitabilitate, astm, bronsita, hipertiroidie, reumatism.
Destinatii de sanatate: Baile Herculane, Vatra Dornei, Borsa, Borsec, Voineasa, Durau, Soveja, Izvorul Muresului, Lacul Rosu, Sinaia, Paltinis, Baile Harghita, Santimbru-Bai, Tusnad, Covasna, Baile Balvanyos, s.a.
Alege destinatia care ti se potriveste si bucura-te de beneficiile unui factor de cura oferit gratis, de natura!
Sursa foto: Baile Tusnad
Surse: http://www.geografie.uvt.ro/old/educatie/cursuri/cursdoc/balneoclimatologie/BalneoclimatologieCurs_8.pdf
Virtual Wellness Explorer