/
/
Afecțiunile ameliorate sau tratate prin salinoterapie

Afecțiunile ameliorate sau tratate prin salinoterapie

Last updated in 07 Apr 2023
|
Afecțiunile ameliorate sau tratate prin salinoterapie

Haloterapia sau salinoterapia înseamnă tratamentul aplicat prin inhalarea de aerosoli salini, care poate avea loc într-o formațiune naturală de sare sau într-una artificială, efectele fiind aceleași. Desigur că o excursie la una dintre salinele din România sună mai mult decât îmbietor, dar un astfel de drum nu este întotdeauna ușor de făcut, în special din cauza programelor încărcate. Din fericire, în cadrul Aviation Wellness Center există un astfel de spațiu special amenajat în care se pot relax atât copiii, cât și adulții.

Salina din nordul Bucureștiului este dotată cu sare de Himalaya, renumită pentru numeroasele sale proprietăți curative. Aceste cristale conțin 92 de minerale care se găsesc şi în corpul uman, respectiv în sânge, în lacrimi şi în lichidul amniotic, iar atunci când sunt supuse unui proces termic de încălzire, cristalele din care este formată sarea de Himalaya eliberează ioni negativi care purifică aerul.

Dacă pentru adulți, o oră petrecută într-o saline artificială este un prilej de relaxare, cei mici s-ar putea sa fie mai puțin predispuși să petreacă tot acest timp într-un dolce far niente benefic pentru corp și spirit. De aceea, pentru a-i tenta și pentru a le oferi un moment în plus de joacă, salina din cadrul Aviației Wellness Center este dotată și cu o zonă de joacă dedicată celor mici, plină de metode care să îi distreze și care să îi atragă aici de fiecare dată când au nevoie de haloterapie (sau este aplicată ca metodă de întărire a sistemului imunitar).

Un alt avantaj al salinei artificiale este acela că poate fi frecventată la orice oră, cu aceleași efecte benefice datorită condițiilor controlate de climă. În schimb, salinele naturale funcționează cel mai eficient în prima parte a zilei, atunci când crește gradul de umiditate.

Ce afecțiuni pot fi ameliorate sau tratate la salina Aviației Wellness Center?

După câteva ședințe de haloterapie, efectele benefice vor fi lesne observate în cazul unor afecțiuni numeroase, atât ale corpului, cât și ale spiritului.

  • Astmul bronșic poate fi mai puțin sâcâitor în urma unor ședințe de salinoterapie.
  • Fumătorii vor constata că pot respira mai ușor.
  • Sistemul imunitar se va îmbunătăți, atât la adulți, cât și la copii.
  • Efectele bronșitelor sau rinitelor cronice neinfecțioase pot fi ameliorate simțitor.
  • Haloterapia poate reduce simpotomatologia bolilor reumatice.
  • Amigdalita cronica
  • Alergii
  • Sinuzite
  • Dermatite alergice
  • Artroze
  • Spondiloza
  • Afecțiuni articulare cronice
  • Afecțiuni ovariene
  • Oboseala cronică, precum și alte efecte ale stresului, așa cum sunt insomnia or anxiety.

Dincolo de toate aceste afecțiuni, terapia cu sare din Himalaya stimulează producţia de pigmenţi protectori necesari dermei şi reduce semnificativ efectele unor afecțiuni ca psoriasis.

Deși haloterapia, așa cum am enumerat mai sus, are foarte multe beneficii, acest tratament este contraindicat persoanelor care prezintă orice boala infecțioasă ce se poate transmite, dar și persoanelor care suferă de hipertensiune arterială sau boli cardiace cronice. Dacă nu sunteți siguri în ceea ce privește oricare dintre restricțiile menționate mai sus, consultați un medic înainte de începerea ședințelor la salina artificială.

Aviation Wellness Center

Love,

Wello

Virtual Wellness Explorer

Email: office@desprespa.ro
Did you like it? Your friends would probably like it too. But we can't know unless you share, right? 😊
Wello

Wello

Virtual Wellness Explorer

Come to the community!

First name
Mail

Similar articles

Login

Username *
Password *