Programe de educație pentru excelența în Spa

Nivel 3 - Curs Spa Management

Curs de Spa & Beauty Management creat după programa CIDESCO

Un program de 12 luni în care formăm manageri din Spa, Beauty, Balneo sau Wellness care au nevoie să învețe:

  • să poată crea o echipă cu care să atingă ținte din ce în ce mai înalte, să aducă plus-valoare clienților, dar și business-ului
  • să găsească soluții pentru a-și instrui personalul spre empatie, atenția la detalii, provocarea taskurilor multiple, organizarea atentă a sarcinilor fiecărei zile, asumarea riscurilor, socializarea cu clienții
  • să-și dezvolte capacitatea să se adapteze rapid la orice schimbare și să ia imediat măsuri să corecteze situațiile neplăcute
  • să aibă o imagine clară asupra direcției unde trebuie să îndrepte Spa-ul
  • să se implice permanent în toate activitățile operaționale și de creștere, să implementeze soluțiile – corect și la timp
  • să identifice permanent oportunități de creștere, să aibă abilitatea să implementeze trenduri noi în cel mai scurt timp
  • să dezvolte o cultură organizațională puternică, indiferent de mărimea Spa-ului
  • să se adapteze rapid la schimbările legislative, fiscale, politice și să obțină profit

Odată cu programa aliniată la standardele internaționale, Managerii formați la SpaEdu dezvoltă abilitatea de a conduce o echipă cu care să atingă ținte din ce în ce mai înalte, către excelență.

Concret, cum formăm astfel de manageri?

Cu ajutorul primului curs de Spa & Beauty Management din România  creat după programa CIDESCO Cele peste 400 de ore de pregătire intensă din program te îmbogățesc cu numeroase metode, unelte, tehnici și proceduri pe care poți să le aplici în toate contextele și provocările de zi cu zi din cariera ta de manager al unui Centru Spa, Beauty, Wellness sau Balnear:
  • Programe complete, practice, actualizate la standarde internaționale (CIDESCO), ce acoperă toate zonele cheie dintr-un Spa. Cursurile sunt online, live, pe Zoom, dar ai si acces pe viata la suporturile de curs, pe platforma spa-edu.ro 
  • prin know-how-ul și suportul celor mai buni specialiști Spa din România
  • abordarea practică a tuturor cursurilor  - ceea ce presupune și aplicarea imediată în centrul pe care-l conduci
  • la finalul cursului poți opta să dai examenul CIDESCO pentru o diplomă recunoscută pe toate continentele, care îți certifică pregătirea la cele mai exigente standarde internaționale

Programă și program

În acestă programă – pentru care SpaEdu a primit Statutul de CIDESCO Training School – au fost incluse toate ariile în care activează sau de care are nevoie un Manager din domeniile Spa, Wellness, Beauty și / sau Balneo:

Începem primul trimestru cu:

Trainerul nostru Oana Bârză (Spa Director, Hilton Sibiu), prin exerciții interactive și jocuri de rol, te poartă de la învățături din mitologia nordică până la complexitatea etichetei Spa din zilele noastre.

Cu exerciții practice, exemple din experiențele proprii ale Oanei Bârză și discuții valoroase, afli câte aspecte mai pot fi îmbunătățite sau optimizate, fără nici o investiție financiară. Doar cu training și focus pe profesionalism.

Uite ce spune: 

Cristina Dumitru – Manager al Departamentului de Masaj,  Therme București

„Am descoperit să am răspunsuri la întrebări pe care nu mi le-am pus niciodată. Am aflat mai multe lucruri decât a putut eu să mă întreb vreodată. 


… În acest program îmi place să primim feedback constant, că primim exerciții. Mentorii au prezentat informația foarte concis. Se opreau de fiecare dată când aveam întrebări și ba chiar ne-au cerut nouă feedback pe parcurs.”

Vezi mai mult

Trainerul Lorena Nicolescu (Spa Manager Silena Spa, Hotel Sinaia) pune accentul pe subiecte de operațiuni zilnice care ajută activitatea și succesul unui Centru Spa, Beauty, Baleno sau Wellness. Pentru că excelența stă în cele mai mici detalii

 În acest curs afli de la Oana Bârză:

  • Cum te asiguri că nu faci risipă de produs cosmetic în tratamentele Spa? 
  • Cum previ greșelile din inventare și alegi varianta cea mai potrivită de inventar? 
  • Participă toata echipa, sau doar managerul se ocupă de inventar? 

Iată ce spune: 

Alexandra Milea – Recepționer Șef Ana Spa Crowne Plaza

„Acest curs mi-a depășit așteptările. La început aveam foarte mari emoții. Mă gândeam că o să fie teorie. Dar îmi place că este foarte practic și că putem să-l implementăm în spa-ul nostru chiar de a doua zi.”

Primul trimestru este pe final și formarea ta ca manager continuă cu:

Vezi mai mult

 Unde descoperi, printre altele: 

  • Care sunt cele mai eficiente metode de vânzări pentru produsele retail? 
  • Care sunt impedimentele invocate de echipa de terapeuți și receptioneri spa care îi împiedică să vândă mai mult și cum le combatem?

 Un manager trebuie să cunoască aspectele juridice pentru a asigura respectarea legislației în vigoare referitoare la activitățile spa-ului.

Vei afla de la Ioana Dăncăneț (director Hotel Matca):

  • Ce ai de făcut și care sunt documentele și declarațiile care te protejează din punct de vedere legal? 
  • Ce aspecte juridice esențiale trebuie să ai în vedere pentru a preveni riscuri și situații potențial litigioase? 

Chiar dacă Spa-ul lucrează cu o firma de avocatura sau are propriul jurist, sunt aspecte esentiale pe care trebuie sa le cunoască întreaga echipa, astfel încât, în caz de accident sau alt risc, să se poată acționa corect, legal și în timp util.

Oswin Eduard  ProdanTerapeut Șef Tisa Spa

 spune că: 

„Sunt chestiuni minore și zilnice (de management) cărora nu le dai importanță, dar aceste chestiuni mici de finețe fac diferența între un Spa profesionist și unul amatoresc.” 

Vezi mai mult

Calitatea în industria spa reprezintă mai mult decât conformitatea cu standardele; este despre crearea unei experiențe unice și memorabile pentru fiecare client.

La acest curs înveți de la Sorin Vasilache (director Shiseido  Spa și director de calitate Stejarii Country Club) despre: 

  • Studiul preferințelor clienților și a tendințelor emergente în industria spa.
  • Identificarea și alocarea resurselor necesare pentru îmbunătățirea constantă a serviciilor.
  • Structurare personalului pentru o funcționare eficientă, alături de integrarea serviciilor. Monitorizarea performanței pentru optimizarea experienței clienților.
  • Pe ce bază de criterii evaluezi calitatea serviciilor?

 afli de la Iuliana Tasie (director General Ana Hotels Europa, Eforie Nord): 

  • Cum organizezi fluxurile de acțiuni și care sunt instrumentele de care te folosești? 
  • Din multitudinea de task-uri și responsabilități zilnice, care sunt cele care țin de managementul operațional și cum iei deciziile privind execuția lor?
  • Cum comunici cu echipa în situații delicate și cum te asiguri că optimizezi procesul astfel încât pe viitor să nu se mai întâmple?

Lavinia Lilea – Terapeut Șef Terapia Thai Timișoara

 spune că:

„…îmi place foarte mult cum este structurat cursul. Prima dată teoria, după care exerciții, iar teorie și exercițiu. Asta te face să fii în priză permanent, să fi focusat.”

„Cu ajutorul acestui curs înțelegi mai bine business-ul. Înțelegi cum funcționează un centru.”

După 6 luni în Level 3 dobândești un nivel consistent de înțelegere și abilități. De la gestionarea operațiunilor de zi cu zi până la strategii pentru creșterea și profitabilitatea viitoare.

Pe lângă ceea ce ai dobândit până acum te dezvolți și pe partea de:

Vezi mai mult

Afli totul despre: 

  • Identitatea de brand 
  • Uniformitatea prezentării brandului, itinerariul.
  • Strategia de brand și de reputație. 

Totul într-un mod efervescent, cu exerciții și discuții interactive despre culoare, textura, savoare, cu Laura Hamzea, (specialist Branding & PR)

 înveți de la Toma Grozăvescu (fondatorul Smarters România): 

  • Cum sa faci o cercetare calitativă? 
  • Care e procesul de luare a deciziilor? 
  • Cum stabilești tratamentele, prețurile și să alegi cele mai potrivite canale de promovare?

Etelka Todor – Director General Fenyo Hotel

 spune că:

”Se urmăresc temele, se respectă programa educațională (CIDESCO), se respectă ora … Am lucrat foarte mulți ani în acest domeniu și știu că oaspetele este principala noastră preocupare. Dar la curs ne învață cum clienții pot să aibă O EXPERIENȚĂ EXCELENTĂ.”

Vezi mai mult

Pe baza poveștilor Spa înveți: 

  • De unde izvorăște Conceptul Spa, cum este transpus în simbolistică, arhitectură, cuvinte, dar și în serviciile spa.
  • Cum alegi terapiile cele mai potrivite? La care tratamente renunți și pe ce îți bazezi analiza? 
  • Cât de des împrospătezi meniul și cum faci asta?

Trainerul nostru, Maria Rendes (specialist Spa, cu peste 20 de ani de experiență internațională) a pus atenția și pe selecția gamei de produse cu care lucrezi în Spa, filtrele prin care treci și pașii concreți pe care îi parcurgi astfel încât să faci alegerea cea mai potrivită.

Când e momentul să ajustezi tarifele serviciilor spa și cum o faci?

 În acest curs înveți de la Iuliana Tasie (Director General Ana Hotels Europa – Eforie Nord), corelarea obiectivelor de marketing cu cele de vanzari. 

Descoperi modalitatea prin care poți implementa experiențe noi, pornind de trendurile globale ale pieței Spa, adaptându-le la tipul și conceptul fiecărui centru Spa, Beauty, Balneo sau Wellness.

Iuliana vine cu exemple adunate în peste 20 de ani de experiență în care a fost și este lider pe piața. Vei înțelege metoda de analiză a fiecărui element cuprins în strategia de vânzări.

Iată ce spune: 

Timea Molnar – Spa Manager Fontana Spa

„Primele ore au fost cu frică, cu emoții. Îmi place la acest curs că putem implementa fiecare proiect final în job-ul nostru de zi cu zi.”

„Am primit mult mai mult decât m-am așteptat. Sunt informații concrete, clare, pe care le putem folosi în fiecare zi.”

Te îndrepți cu încredere spre finalul programului și pregătirea ta ca manager continuă cu:

 Descoperi prin exemple practice desprinse din experienta Oanei Bârză

  • Cum gestionezi lipsa competențelor, a implicării și a responsabilității colegilor dintr-un centru Spa, Beauty, Balneo sau Wellness? 
  • Cum gestionezi legal numărul de ore / luna, chiar și în lunile cu multe zile libere, structuri de salarizare, până la spațiile de unde cauți candidatii potriviti pentru centrul tău?
  • Care este cea mai constructivă metodă de evaluare prin care motivezi personalul să crească permanent? 

Redefinim ce înseamnă să fim lideri.  Alături de Loredana Chiș, explorăm calitățile și abilitățile esențiale ale unui lider autentic, discutăm despre cum să ieșim din Triunghiul Dramatic al Conflictelor și cum să atragem în echipă oameni care împărtășesc valorile Spa-ului.

Învățam cum să colaborăm cu Generația Z ca să obținem rezultate extraordinare fără să ne propunem să-i schimbăm; cum să evaluăm și să încadram angajații pe baza unor criterii clare, facilitând astfel evoluția fiecăruia și identificând viitorii lideri de echipe. Delegarea este un alt punct de impact, fiind un adevărat test al încrederii și autocunoașterii, esențial pentru un leadership autentic.

Finanțele sunt un domeniu de care mulți manageri de spa se tem, dar în SpaEdu facem ca partea financiară a managementului să fie ușor de înțeles, interesantă și chiar plăcută, alături de cei 2 traineri: Maria Rendes și Iuliana Tasie

Și ai ajuns la finalul călătoriei în care asamblezi un Business Plan

sub îndrumarea Prof. Dr. Lavinia Rașcă și ai parte de întâlniri individuale pentru clarificare și sprijin.

„Din Programul Level 3 a învățat mai mult decât din 2 Masterate la zi”

După acest an reușești să conduci, să inspiri echipa și să o motivezi, fiind un exemplu ce tinde către excelență.

Opțional după acest an de pregătire vei putea continua cu Level 4 în Spa Management, cu programul GRATUIT de Mentorat pentru Spa Manageri și/sau cu programul GRATUIT de Schimburi de experiență – program pe care ne dorim să ducem și la nivel internațional în maxim 2 ani pentru absolvenții SpaEdu.

Elena Nastacă – Owner și Director Terapia Thai, Terapii Asiatice, Amazonia Timișoara 

„Lavinia începe să aibă acest fler de manager”

„Pentru mine, ca om ce trimite angajații la curs, este un super câștig pentru că nu simt că mi-am educat un angajat, ci mi-am câștigat un partener de business.”

„De multe ori Lavinia ia inițiativă și asta mă surprinde în mod plăcut.”

Iar Lavinia, deși este înscrisă la 2 mastere la zi, din Programul Level 3 învață mai mult:

Level 3 este ca o arena cu schimburi de idei ce cuprinde peste 400 de ore de pregătire:

🔷 11 Module ce conțin 21 de cursuri în 12 luni

„Sunt informații concrete, clare, pe care le putem folosi în fiecare zi.” –  Timea Molnar, Spa Manager Fontana Spa

🔷 21 de sesiuni a câte 3 ore Live pe Zoom

„La început aveam foarte mari emoții. Mă gândeam că o să fie teorie. Dar îmi place că este foarte practic și că putem să implementăm în Spa-ul nostru chiar de a doua zi.”Alexandra Milea, Recepționer Șef Ana Spa Crowne Plaza

🔷 9 săptămâni de aprofundare

„SpaEdu este umbrela noastră sub care stăm și ne ținem de mână așa ca-ntr-o familie adevărată unde valorile, principiile și educația sunt pe primul loc. SpaEdu dă energia necesară zilelor de lucru.”Etelka Todor, Director General Fenyo Hotel

🔷 4 sesiuni de Q&A cu trainerii

„Am fost încurajată să adresez toate întrebările pe care le am, să-mi spun opiniile pentru că trainerii o să mă asculte.”Cristina Dumitru, Manager al Departamentului de Masaj, Therme București

🔷 peste 20 de sesiuni de consultanța de 1 la 1 cu trainerii din program,  cei mai buni mentori din domeniu din România

„ În acest program am descoperit lucruri noi și bine făcute. Schimbul de experiență din program este benefic.”Mihaela Moraru, Spa Manager Ana Spa Poiana Brașov

Pe lângă participarea obligatorie la cursuri, vei studia și individual, pe platforma Spa-edu.ro, pe baza Quiz-urilor, a cursurilor și materialelor adiționale pe care  trainerii ți le pun la dispoziție.

Programul se încheie cu susținerea unui proiect final:

un Business Plan și cu susținerea examenelor CIDESCO* (la alegere: în limba română sau engleză) pentru toți cursanții care optează pentru diploma internațională CIDESCO.

* Examenul CIDESCO nu este inclus în preț, costul lui începe de la CHF250.

Știm că totul sună ca într-un  basm unde o mână de semințe minuscule cresc o viță de vie fermecată. Dar în mod ciudat, vița fermecată se dovedește a fi o mână de oameni care se educă, se provoacă, cresc, ating excelența și vor așeza Spa-urile din România pe harta spa-urilor internaționale.

Iată cine vor fi Trainerii tăi

în Programul Level 3 dedicat Spa managerilor

Ne mândrim cu un line-up de traineri de prim rang, manageri cu experiență vastă și multă pasiune pentru acest domeniu.

Profesionisti recunoscuți, care au dovedit de-a lungul anilor că în Spa-urile pe care le conduc, obțin performanță și creștere continuă.

  • Trainerii îți oferă acces la cele mai recente informații și tehnici. 
  • Fiecare dintre ei are peste 10 de ani de carieră în spate, o experiența vastă și au inclus în acest program studii de caz reale și relevante, care oferă perspective valoroase asupra provocărilor și soluțiilor din industria spa și nu numai.
  • Motivează și inspiră participanții prin entuziasmul și dedicarea lor. 
  • Mulți dintre ei s-au specializat în străinătate și oferă perspective globale asupra industriei spa, beauty, balneo sau wellness. Astfel participanții au acces și la practicile din diverse părți ale lumii.
Traineri
Oana Bârză
Spa Director, Hilton Sibiu
Dupa absolvirea facultatii de Relatii Internationale la Cluj a trecut printr-un proces de reconversie profesionala in Irlanda, finalizat cu acreditari ITEC ( Beauty and Body Therapist) cat si Spa Management si Customer Service. Un nou capitol incepe pe vase de croaziera pentru compania Steiner, urmand ca de-a lungul carierei pe mare sa aiba privilegiul sa lucreze si cu alte nume mari din domeniul Spa-urilor pe mare : Canyon Ranch, Viking – Liv Nordic Spa. In 2018 s-a alaturat brandului Kempinski in statiunea St Moritz din Elvetia, locatie unde, in calitate de Director Spa, si-am exploatat cunostintele acumulate la maximum prin rebranding-ul spa-ului, crearea conceptului, meniului pentru servicii, reorganizarea unei suprafete de 2800 m2, recrutarii directe si selectiei de personal, aspecte care au condus la premiul “Best Luxury Hotel and Spa in Switzerland in 2022”. In prezent activeaza ca Director SPA in cadrul Hotelului Hilton din Sibiu.
Vezi mai multe
Maria Rendes
Consultant Spa, spaGuide
Consultant spa 360°, trainer și auditor in spa, cu peste 20 de ani de experiență.  Domeniul spa & wellness este domeniul ei de suflet, după o carieră anterioară in ingineria chimică. Colaborează cu despreSpa.ro aproape de la înființare, fiind implicată în multe dintre proiectele care susțin și dezvoltă constant piața spa românească. De mai bine de 11 ani a revenit in România si asista dezvoltatori de spa in: dezvoltare concept, proiectare & design, soluții de business, spa meniu & programe de wellness & balneo, training si selecție de personal. A format si susține echipe de spa pentru excelență. Acordă audit si consultanță in spa management pentru operatorii de spa. Are semnatura unor Concepte de Spa câstigătoare: Grand Santerra Spa - Premiul “Innovative Spa Concept”, 2022 si 2021, Herculum Spa, “Innovative Spa Concept”, 2019, acordate de European SPA Association, dar si participarea in alte proiecte spa de success in România. E calificata in Spa Management – The Swiss Business School for International Hotel & Tourism Management Education și a avut sansa să lucreze in Spa-uri de renume internațional, activând in multe tipuri de centre spa, atât pe continente cât si in insule. In cadrul Asociației Spa România se implica activ si este Mentor in Programul de mentorat pentru Spa Manageri chiar de la prima ediție. Atât OPTBR- Organizația Patronala a Turismului Balnear din România, cat si despreSpa.ro i- au recunoscut meritele deosebite in evoluția pieței wellness & balneo prin distincții.
Vezi mai multe
Iuliana Tasie
Director General Ana Hotels Europa - Eforie Nord
Iuliana Tasie - Vicepreședinte OPTBR - Organizația Patronală a Turismului Balnear din România si Vicepresedinte al European Spas Association (ESPA) Cu un master în tranzacții inter-europene și unul în contabilitate și audit, precum și cu studii în Hospitality Management la Ecole Hôtelière de Lausanne, are o experinta de peste 20 de ani in domeniul ospitalitatii si spa, incepand cariera în 2001, ca Sales & Reservation Manager la THR Marea Neagra. Din 2003 face parte din echipa Ana Hotels, întâi ca Sales & Marketing Director al Ana Hotels Europa Eforie Nord, pentru ca din 2010 să ocupe funcția de Director General al acestui complex hotelier. De la deschiderea spa-ului Ana Aslan Health Spa s-a implicat activ in conturarea ofertei de terapii si pachete si in promovarea acesteia pe piata nationala dar mai ales pe cea internationala. Atat in calitatea de director Vanzari cat si in cea de director general a acordat atentie deosebita pietei spa si de turism balnear, ceea ce ia permis sa contribuie la succesul permanent al Ana Aslan Health Spa recunoscut prin multiple premii nationale si internationale, dar mai ales de oaspetii fideli care ii trec pragul inca de la deschidere. In ultimii 2 ani s-a implicat activ in industria balneara din Romania, asumandu-si misiunea de a promova turismul national balnear la nivel international dar si in “lupta” cu autoritatile nationale de a recunoaste acest turism ca si prioritate nationala.
Vezi mai multe
Loredana Chis
Spa Manager la Dolce Vita Spa, Grand Hotel Italia
A intrat in domeniul Spa imediat dupa terminarea Facultatii de BalneoFiziokinetoterapie si Recuperare Medicala din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie Cluj-Napoca. In cei 13 ani de experienta in domeniul Spa, a lucrat ca manager si colaborator pentru Spa-uri de 5* si a urmat mai multe cursuri de dezvoltare profesionala: Cursuri de Management, Managementul Resurselor umane, Curs pentru managementul proiectelor, Cursuri de Leadership si Management SPA, Curs de Leardeship 360. In ultimii 2 ani s-a implicat in mai multe proiecte initiate de despreSpa in incercarea de a creste Piata Spa din Romania: nomenclatoare de meserii si standarde ocupationale, discutii si adrese pentru Ministerul de Turism in perioada pandemiei si elaborarea de cursuri despreSpa.ro. A câștigat marele premiu \"Best Spa Manager\" în mai 2023 la Conferinta Spa Romania si este Mentor în programul de mentorat pentru Spa Manageri.
Vezi mai multe
Sorin Vasilache
Spa Director Shiseido Spa
Sorin Vasilache are 18 ani de experienta in management, in companii multinationale si in sectorul Spa si Wellness. Jobul actual de Quality & Spa Director in cadrul Stejarii Country Club din Bucuresti este precedat de pozitia Spa Manager avuta in Qatar, pentru renumitul lant de hoteluri Buddha Bar si B/Attitude SPA Doha. In cadrul Stejarii Country Club, Sorin este responsabil de construirea strategiei de afaceri, mentinerea calitatii cat si de coordonarea businessului.
Vezi mai multe
Ioana Dancanet
General Manager Matca Transylvania Sanctuary Hotel
A terminat Facultatea de Drept \"Simion Bărnuțiu\" Sibiu-Studii Juridice precum și Master în Drept European din cadrul Universității \"LUCIAN BLAGA\" Ca Director a trecut prin experiență ,,Renovării și Reabilitării Băii Populare Sibiu,,- proces complex care a durat 3 ani, plus pregătirea părții de procedura licitație publică, încă 2 ani si de redeschiderea Băii Populare, atât partea de Autorizații/ Avize/ Proceduri angajare. Are o experiență de peste 12 ani în domeniile administrativ, juridic, promovare-marketing, dintre care 8 ani  în funcția de Director la Baia Populară Sibiu. Din octombrie 2023 ocupa pozitia de General Manager Matca Transylvania Sanctuary Hotel.
Vezi mai multe
Lorena Nicolescu
Spa Manager Silena Spa, Hotel Sinaia
Lorena si-a inceput cariera in Spa la Four Seasons Hotel in Dublin, imediat dupa absolvirea facultatii de Kinesiologie din Dublin. A urmat intreg proces de definire si perfectionare in CIDESCO, in cele mai inalte standarde de perfectionare ale unui terapeut Spa. Revenind in Romania a experimentat diverse ramuri ale acestei meserii de la parte medicala pana la partea holistica, cu scopul sa aiba o viziune mai vasta in ceea ce priveste gestionarea unui Spa. Este Mentor in cadrul Programului de Mentorat pentru Terapeutii Sefi si isi doreste sa contribuie prin cunostintele sale la formarea terapeutilor, astfel incat sa aducem la un nivel mult mai inalt piata Spa in Romania.
Vezi mai multe
Laura Hamzea
Communication & Branding Associate
Service & Communication Enthusiast. Pasionată de Service, în sensul cel mai pur, britanic, ospitalier, al cuvântului dar și de inițierea și creșterea de comunități, de dezvoltarea acelor concepte și proiecte care să aducă un plus de valoare celor cărora le sunt destinate. Parcursul ei profesional s-a conturat și îmbogățit în două mari zone – cea de Hospitality, în care a îndeplinit roluri de Comunicare și Marketing atât la nivel de hotel (Sheraton Bucharest) dar și de grup de hoteluri (Ana Hotels Grup), și cea de Educație, unde a coordonat activități de Customer Experience, Sales și Project Management (British School of Bucharest, International House Bucharest). “Educația este, pentru mine, cel mai înalt nivel de Service, de aceea îmi propun să mă implic în cât mai multe proiecte de acest tip, iar Spa Edu s-a ivit ca o minunată oportunitate în acest sens.”
Vezi mai multe
Toma Grozăvescu
Specialist Growth Hacking, Fondator SMARTERS
Toma Grozavescu ajuta companiile sa creasca si sa gaseasca cele mai eficiente metode pentru a-si mari vanzarile si a atrage clienti noi. Este unul dintre principalii promotori in Romania ai conceptului de growth hacking, aceeasi abordare in marketing folosita de unele din cele mai de succes startup-uri din lume, precum Facebook, Uber, Airbnb sau LinkedIn. In 2015 a pus bazele SMARTERS, prima agentie de Growth Hacking Marketing din Romania.
Vezi mai multe
Prof. Dr. Lavinia Rașcă
Profesor Strategie și Antreprenoriat ASEBUSS

Profesor, consultant, manager, antreprenor, cu peste 30 de ani de experiență.

Membră fondatoare ASEBUSS, unde predă în programele EMBA și MBA Antreprenorial.

Membră fondatoare EXEC-EDU, unde a creat o echipă de peste 40 de experți, împreună cu care a dezvoltat zeci de tipuri de programe, pentru peste 20.000 de manageri și antreprenori.

A absolvit ASE București și este doctor în economie. S-a specializat la școli de afaceri prestigioase: Harvard Business School, Washington State University, IESE Barcelona, AOTS Osaka, Cambridge University, Vlerick Business School, Columbia University, etc. Este certificată Hogan și Human Synergistics.

Are la activ mii de ore de predare, fiind apreciată pentru stilul său clar, practic, interactiv. În 2019, Learning Network i-a decernat medalia de argint în training.

Este consultant pentru antreprenori și a contribuit la lansarea și dezvoltarea a numeroase afaceri precum și la pregătirea altor consultanți. A fost expert în programe USAID, UE și PHARE.

Este autor sau coautor a 15 cărți și zeci lucrări științifice publicate în țară și în străinătate, a participat la numeroase conferințe științifice internaționale. A publicat articole în Idei de Afaceri, Cariere, Business Magazine, HR Manager, Forbes, ZF, Biz. A fost invitată la emisiuni radio și TV și la diferite podcasturi.

Este membră fondatoare și prima președintă a PWN Romania.

A fost inclusă în: Enciclopedia Personalităților din Romania, Who is who, TOP 1000 experți– ZF, TOP 200 femei în business – Business Magazin, Top 100 femei de succes – Capital, Top 50 de femei de succes – Forbes, Gala Forbes 30 pentru 30, etc.

Vezi mai multe

10% din profitul brut SpaEdu va fi alocat pentru plata ANC - Autoritatea Națională pentru Calificări - pentru introducerea nomenclatoarelor de meserii în piața Spa și a standardelor ocupaționale.

Preț

* Dacă lucrezi într-un Centru Spa partener despreSpa.ro sau ai un cod de la unul dintre partenerii nostri, beneficiezi de un discount de  200 EUR din prețurile afisate.

* Dacă optezi pentru plata anuală, se mai aplică o reducere suplimentară de:

  • 3% pentru înscrierea a minim 2 persoane
  • 5% pentru înscrierea a minimum 3 persoane 
  • 10% pentru înscrierea a minimum 6 participanți

După finalizarea programului ai acces pe viață la toate resursele din platforma de curs fără să plătești  abonament (taxă) lunar sau anual.

Nivel 3 – Curs Spa Management
Preț standard
€2424 + TVA
(12000 lei + TVA)
Nivel 3 – Curs Spa Management
Plată trimestrială
€637 + TVA
(3182.5 lei + TVA)

„Dacă aș fi făcut cursul acesta acum 20 de ani cred că mi-ar fi fost mult mai ușor…”

Daniel Coyle (autorul cărții Codul Talentului) a descoperit că: „Nimeni nu se naște cu excelența în sânge, geniu sau manager. Acest lucru se dobândește.”

Deci: Antrenamentul disciplinat și consecvent este secretul excelenței.

Și mai știm că o vorbă veche zice că: „Vei deveni mai deştept învăţând din propriile tale greşeli.” și este adevărat dar asta durează ani, zeci de ani, o viață. 

Acum poți grăbi procesul de învățare sau chiar poți să sari  peste anumite probleme. Iar pe altele le poți gestiona mult mai ușor decât cei care învață din propriile greșeli doar cu ajutorul mentorilor și antrenamentului intens de 12 luni.

Iată ce spune: 

Mihaela Moraru – Spa Manager Ana Spa Hotel Sport

„Dacă aș fi făcut cursul acesta acum 20 de ani cred că mi-ar fi fost mult mai ușor. 

În acest program am descoperit lucruri noi și bine făcute. Schimbul de experiență din program este benefic.”

Întrebări și răspunsuri

  • Primești cursuri de management și de formare a tuturor nivelurilor de management din spa, beauty, balneo și wellness.
  • Programele au un curriculum creat după programa CIDESCO și sunt predate de profesioniști de top din industria spa cu zeci de ani de experiență.
  • Descoperi mai mult decât informații teoretice ale managementului. Afli și dezbați împreună cu alți manageri  scenariile din realitatea Spa-urilor, a centrelor balneo, wellness sau beauty pe care aproape sigur le vei întâlni și tu.
  • Primești șabloane gata de utilizat, revizuiești împreună cu mentorii exemple, probleme și provocări din viața reală a unui manager.
  • Finalizezi proiecte care te ajută să pui imediat în practică ceea ce înveți în program.
  1. Nivel 1 – Curs Introducere în Spa – Conceptul Spa este un subiect care s-a dovedit a fi o provocare chiar și pentru oamenii care lucrează de câțiva ani în domeniu. Iar în cadrul acestui curs primești un transfer de know-how de la un expert format internațional, premiat de Organizații internaționale de renume și cu peste 20 de ani de experiența, dintre care ultimii 10 în România.

 

  1. Nivel 2 – Curs SPA – Înveți tot ceea ce trebuie să știi ca să fii un recepționer spa sau un terapeut spa pe care toată echipa se poate baza. De la tehnici de Customer Care până la cum să faci rezervările astfel încât să crești profitabilitatea Spa-ului și gradul de satisfacție al clienților, alături de restul echipei.

 

  1. Nivel 3 – Curs Spa Management – Un program dedicat actualilor sau viitorilor Manageri din Spa, Beauty, Wellness și Balnear – prin care oferim know-how-ul necesar pe parte de management operațional, leadership, resurse umane, finanțe, marketing, vânzări etc. 


4. Nivel 4 – Curs Spa Management – Pentru Spa Managerii care doresc să-și continue evoluția, după finalizarea Level 3 – Spa Management. În doar 6 luni pot să-și dezvolte cunoștințele și competențele de care au nevoie ca să-și atingă obiectivele într-un timp mai scurt, să îmbunătățească experiența clienților și să aibă mai mult timp și energie să se focuseze pe creșterea business-ului

Dar nu ne oprim aici! 

Călătoria ta spre excelență mai include șiȘ

  • un program 100% gratuit de Mentorat
  • Program 100% gratuit de Schimburi de Experiență
  • alte Workshop-uri de Spa Business in-house sau online

Da. După ce te înscrii vei avea acces la un mentor dedicat cu care vei colabora pe toată durata programului. În plus ai incluse și peste 20 de ședințe 1 la 1 cu mentorii din program.

Mai mult de atât mulți dintre cursanții noștri au o experiența anterioară pe diferite nișe în mod particular cum ar fi: finanțe, marketing, leadership sau alte aspecte ale managementului – și asta este perfect pentru că îți iei valoare și din conversațiile cu ei. 

Și pentru orice întrebări care apar, mentorul tău de curs este disponibil pentru a oferi îndrumări și feedback pe parcurs.

  • Alegi cursul pe care vrei să îl urmezi. 
  • Vei avea de ales între plata prin ordin de plată sau plata cu cardul. 
  • Dacă alegi varianta cu cardul, vei  fi  directionat printr-un proces de plată online simplu și sigur, unde vei introduce informațiile cardului tău de credit sau de debit. 
  • Când plata a fost procesată, veți avea acces imediat la program sau curs.

Dacă ai întrebări legate de plăți, te rog să ne scrii un e-mail la contact@despreSpa.ro sau la tel: 0720.111.414

Da, deoarece întâlnirile live NU sunt înregistrate. Vei avea suportul de curs sub formă de parte teoretică, dar dacă nu ești prezent la întâlnirile live pierzi exercițiile, explicațiile și soluțiile pe care le oferă trainerii la provocările cu care se confruntă managerii.

Sponsorii datorită cărora putem să le oferim cursanților un preț promotional și o grilă generoasă de reduceri și care, prin contribuția lor, susțin financiar procesul de acreditare a nomenclatoarelor de meserii și a standardelor ocupaționale pentru domeniul Spa în România:

Sponsori

Parteneri educaționali

Parteneri media

Parteneri

Încă nu există recenzii. Fii primul care scrie una.

Dacă ai întrebări despre ce se studiază în anumite cursuri, completează acest formular și te contactam în cel mai scurt timp:

Prenume *
Nume *
Centru Spa / hotel la care lucrezi
Nr. de telefon *

Autentificare

Nume utilizator *
Parola *