Principiul terapeutic al acestui tratament este nou, insa isi are originile in filosofia unor terapii deja consacrate. Am imaginat acest concept in urma cu aproximativ sase-sapte ani, in timpul indelungatelor sesiuni de presopunctura, masaj somatic, dar si prin prisma sesiunilor de terapii manuale mixte.
Incercarea constanta de a inova m-a determinat sa imi imaginez diverse forme de masaj care ar putea fi integrate intr-un concept unic. Aceasta forma terapeutica urmeaza filosofia unui alt tratament care-mi poarta semnatura – terapia punctelor de presiune gemene.
Aceasta terapie urmareste pasii unui ritual corporal general, ingloband in prezent forme de masaj suedez, californian, reflexogen, presopunctura, drenaj limfatic, precum si alte terapii manuale – dim-mak, tui-na, amatsu-tatara, anma.
Cuplul Yin-Yang poate fi reprezentat sub forma unor forte complementare care constituie infrastructura dinamica a universului. Filosofia Yin-Yang poate fi explicatia adecvata pentru schimbarile din univers, deci si cele din corpul nostru (universul redus la marimi omenesti).
Raportandu-ma strict la nivelul conceptului pe care il descriu, terapia consta in aplicarea unor forme de presiune in anumite puncte pe care le fixez la nivelul ambelor hemicorpuri, echidistant. Presiunea aplicata asupra acestor puncte variaza de la un hemicorp la celalalt, in functie de tonusul fiecarui segment de analizat, precum si de tensiunea resimtita in corpul pacientului.
Aplicatia presiunii asupra fiecarui punct de pe cele doua hemicorpuri are loc simultan, fie prin miscari repetate cu policele, fie cu pumnul, coatele sau doar aplicand forme de masaj efleurage, frictiuni, petrisaj, vibratii si chiar tapotament – in raport cu tensiunea resimtita in corp. Astfel, pot observa mult mai eficient raspunsul organismului la factorii externi si pot personaliza tratamentul in functie de gradul de rezistenta musculara al pacientului.
Locatia: Studio Specialist Masaj
Durata: 90 de minute
Articolul a fost publicat in Revista SPA & Wellness – editia Februarie 2015.
Explorator Wellness Virtual