Cine nu a experimentat măcar o data în viață o durere de spate în zona lombară sau nu a avut dificultăți în a se ridica de pe scaun?
Durerile de coloană lombară sunt din ce în ce mai des întâlnite indiferent de vârstă, dureri care netratate la timp pot conduce la afecțiuni serioase ale discurilor și rădăcinilor nervoase ale coloanei vertebrale, ducând chiar la hernii de disc.
Statistic s-a constatat că problemele la nivelul coloanei lombare sunt preponderent întalnite în rândul pacienților care au o viață sedentară, cu activitate prepondernet statică, în șezut, care petrec multe ore la birou, lucru care duce la posturi incorecte și deformări ale coloanei vertebrale.
Postura este o stare a corpului care se poate pierde sau se poate recâștiga în funcție de cât de atenți suntem la tipul de activitate fizică din afara orelor de program, a pozițiilor vicioase abordate în cursul unei zile precum și a celorlalți factori care țin de calitatea vieții (alimentație, hidratare, poziții de somn, perna folosită, încălțăminte, etc)
Vestea bună este că cele mai multe din aceste dureri se tratează foarte ușor și rapid cu ajutorul osteopatiei. Datorită manevrelor blânde, zona dureroasă se decomprimă, se degajă congestia la nivelul articulațiilor, iar pacientul se bucură de efecte imediate după efectuarea ședinței.
Osteopatia este o metodă manuală non-invazivă, prin care se evaluează ƫesuturile şi disfuncƫiile somatice şi prin manipulări manuale îmbunătăƫeşte fiziologia întregului organism.
Osteopatia priveşte corpul holistic, ca un întreg format din structuri separate-încheieturi, articulaƫii, muşchi, coloana vertebrală, care lucrează în interdependenƫă. Este o formă de terapie axată mai mult pe sănătatea persoanei în globalitatea eu și nu pe afecƫiuni.
Pentru o evaluare posturologică și tratarea durerilor de spate cu ajutorul osteopatiei vă așteptăm la Clinica Eliade pentru un plan de tratament elaborat, personalizat în funcție de nevoi.
Explorator Wellness Virtual