/
/
Cum ne hidratam corect la sala

Cum ne hidratam corect la sala

Ultima actualizare în 26 May 2023
|
Aviatiei wellness center izzy gerosa 80667 721x1024 1
Cum ne hidratam corect la sala

De ce e important sa stim cum sa ne hidratam corect la sala? De multe ori in timpul antrenamentelor la sala ne intrebam daca am consumat suficienta apa, daca ne mentinem hidratarea sau daca nu cumva am exagerat cu consumul de lichide. 

Organismul nostru contine 60% apa, iar in timpul unui antrenament intens putem pierde pana la 4% din aceasta prin transpiratie si respiratie. La o deshidratare de numai 2% organismul nostru deja sufera modificari, randamentul fizic scade cu peste 25%, pot sa apara crampe musculare, dureri de cap, stari de lesin, greata sau chiar voma. Cu cat deshidratarea este mai intensa, cu atat antrenamentul ne pare mai dificil, ne simtim mai obositi, iar recuperarea este ingreunata.

Deshidratarea

Un semn al deshidratarii este chiar senzatia de sete, pentru ca atunci cand organismul ne “transmite” aceasta cerere, deja este deshidratat. De aceea indicat ar fi sa consumam apa suficient de des incat sa nu apara senzatia de sete.

Deshidratarea afecteaza functia de pompare a inimii, organ ce devine suprasolicitat, efectuand un efort mai mare pentru a impinge sangele catre tesuturi. De asemenea prin deshidratare este ingreunata si circulatia la nivelul organelor si a muschilor in functiune, iar aportul celular de nutrienti si oxigen scade, astfel ca intreg organismul sufera. Tot deshidratarea influenteaza si gradul de oxigenare a creierului, motiv pentru care pot sa apara ametelile, starile de lesin, tulburarile de vedere sau durerile de cap, simptome pe care le putem manifesta fie in timpul antrenamentului, fie imediat dupa finalizarea acestuia.

Hiperhidratarea

Specialistii au adus in discutie si hiperhidratarea – situatie cand consumam prea multa apa. Hiperhidratarea determina diluarea componentelor din sange si scaderea concentratiei de sodiu, situatie numita hiponatremie. Din fericire insa o persoana sanatoasa, care nu a primit nicio atentionare medicala restrictiva in privinta efectuarii de activitati sportive, nu poate ajunge in situatia de hipernatremie atata vreme cat face sport, pentru ca organismul va “consuma” apa in exces, iar rinichii vor filtra suficient cat sa fie mentinute la normal constantele sanguine.

Instructorii Aviatiei Wellness Center vin cu informatii precise despre cum ar trebui sa ne hidratam corect cand mergem la sala.

Cata apa bem inainte de antrenament?

Consumul de apa inainte de a incepe efortul fizic este deosebit de important, pentru ca ne pregateste organismul pentru miscare. Pentru o hidratare optima este recomandat sa consumam apa astfel:

-Cu o ora sau o ora si jumatate inainte de antrenament putem bea o jumatate de litru de apa;

-Inainte cu jumatate de ora de antrenament se mai pot consuma 250 ml de apa (aproximativ o cana).

Ce cantitate de apa bem in timpul antrenamentelor la sala?

Cantitatea de apa consumata in timpul exercitiilor fizice depinde de multi factori, printre care: cat de mult transpiram, cat de intens este efortul, care este temperatura mediului in care ne antrenam, ce alte bauturi mai consumam pe langa apa (cum ar fi bauturile sportive).

Ca si regula simpla, la fiecare 10-15 minute beti cateva guri de apa, pana la 250 ml.

Indiferent de tipul de antrenament pe care il practicati, nu uitati sa luati cu voi sticla cu apa, pe care sa o plasati in apropiere, la indemana, astfel incat sa nu va deranjati antrenamentul in momentul in care doriti sa va hidratati.

Aviatiei Wellness Center

Cu drag,

Wello

Explorator Wellness Virtual

Email: office@desprespa.ro
Ți-a plăcut? Probabil le-ar plăcea și cunoștințelor tale. Dar nu putem ști dacă nu dai share, nu? 😊
Wello

Wello

Explorator Wellness Virtual

Hai în comunitate!

Prenume
Mail

Articole similare

Autentificare

Nume utilizator *
Parola *