Îmi revine bucuria de a va invita la cea de-a XVI-a ediție a Congresului Balnear și Wellness organizat de OPTBR – Organizația Patronală a Turismului Balnear din România în parteneriat cu despreSpa.ro.
Este primul nostru Congres după 2019, timp în care piața Spa s-a dezvoltat enorm. Așa cum am discutat în primele luni din 2020, pandemia a adus mulți clienți noi pentru tratamentele uscate, iar în paralel, piața a crescut și la nivel calitativ.
Țin să vă felicit pe toți, pentru că fiecare, in Spa-ul lui, a contribuit la aceasta creștere!
A sosit momentul să ne revedem cu toții, să strângem din nou rândurile, să facem schimb de idei și să evoluam și mai mult.
Congresul va avea loc între 4 și 6 octombrie la Sovata, Ensana Health SPA Hotels.
Sunt așteptați să participe investitori și manageri din piața balneară și de wellness, agenții de turism, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, parteneri interni și internaționali din mediul asociativ, producători și distribuitori de produse și echipamente destinate sectorului de turism balnear și spa, reprezentanți ai mediului academic și ai presei.
Marți, 4 octombrie
– Sosire participanți,
18:15 – 19:00 Tur centrul spa și tratament Sovata Ensana Health Spa Hotel,
19:30 – 20:00 Welcome Cocktail, Conference Hall, Sovata Ensana Health Spa Hotel, oferit de gazda evenimentului
20:00 – 22:00 Cina, Restaurant Margareta, Bradet Ensana Health Spa Hotel
Miercuri, 5 octombrie 2022
Sala Diamant, Sovata Ensana Health Spa Hotel
9:00 – 9:30 Ceremonia de deschidere și discursurile de bun venit:
Nicu Rădulescu, Președintele OPTBR
Janos Fulop-Nagy, Director General Ensana Health Spa Hotels, gazda Congresului
Ioana Marian, Director despreSpa.ro, partenerul principal al Congresului
Csilla Mezosi, Secretar general European Spas Association (înregistrare online).
9:30 – 11:00 Analiza evoluției turismului balnear și de wellness în perioada 2020-2021 (scurt istoric al perioadei, colaborări cu autoritățile centrale și locale, provocări, oportunități generate de această perioadă, oportunități prin crearea OMD-urilor, oferta de servicii balneare și spa pentru piața locală și internațională).
11:00 – 11:30 pauză de cafea
11:30 – 12:30 Evoluție și tendințe în cererea și oferta de servicii balneare și spa, servicii adaptate la noul profil al consumatorului de servicii de tratament și spa
12:30 – 13:30 Inovații, modele de bune practici în zona națională și cea internațională
14:00-15:00 Prânz, Restaurant Magnolia, Bradet Ensana Health Spa Hotel
15:00 – 15:30 Oportunități de a securiza un anumit grad de independență față de fluctuațiile din piața energiei, Green energy, programe de finanțare națională și europeană
15:30 – 16:30 Educația în pregătirea personalului activ în zona de balnear și spa în perioada actuală, tendințe, soluții practice de atragere a noilor generații
16:30 – 17:00 Pauză de cafea
17:00 – 17:30 Tradiție și noutăți în zona cercetării în domeniul balnear și spa – valorificarea resurselor naturale, noi tipuri de terapii/ritualuri spa
17:30 – 18:00 Închiderea congresului, invitații pentru panelul tehnic de a doua zi cu agențiile de turism, întrebări
Restaurant Magnolia, Bradet Ensana Health Spa Hotel
19:00 – 20:30 Gala Premiilor turismului balnear și de wellness al României,
20:30 – 02:00 Cina festivă, program muzical, dans.
Joi, 6 octombrie
Sala Diamant, Sovata Ensana Health Spa Hotel
9:00 – 11:00 Masă rotundă privind colaborarea cu agențiile de turism și touroperatorii care comercializează pachete de turism balnear și spa (colaborare adaptată la noua epocă a digitalizării și social media, soluții pentru o ofertă balneară coerentă pe piața externă, așteptări din partea turiștilor, feedback de ambele părți privind activitatea comună)
11:00 – 13:30 Bursa balneară și de wellness, Conference Hall, Sovata Ensana Health Spa Hotel
14:00 – 15:00 Prânz, Restaurant Magnolia, Bradet Ensana Health Spa Hotel
16:00 – 20:00 Activități opționale (program spa, excursie în zonă),
20:00 – 22:00 Cina, Restaurant Margareta, Bradet Ensana Health Spa Hotel.
Compania Farmec, prin brandul său Gerovital, a susținut în calitate de partener Platinium #Congresul Turismului Balnear și de Wellness al României, ediția 2022.
În ultimii ani, observăm cum se acordă din ce în ce mai multă atenție tenului, iar rutina de îngrijire a devenit tot mai complexă. Pentru a răspunde, cercetătorii #Gerovital au creat formule profesionale eficiente reunite în gama Gerovital H3 Equilibrium.
Linia Gerovital H3 Equilibrium conține produse de calitate, cu ingrediente care se remarcă prin rezultate spectaculoase, pentru necesităţi specifice de îngrijire. Acestea sunt dedicate îngrijirii tenului și corpului în saloanele cosmetice și întreținerii acasă a tratamentelor efectuate în saloane.
Oferă-i tenului un tratament eficient!
#CongresOPTBR #despreSpa #turismbalnear #wellness #spa #farmec #gerovital
Multisoft, partener Platinium al Congresului Turismului Balnear și de Wellness al României, ediția 2022, este singurul producător de software din România care poate livra, pentru domeniul HoReCa, un ecosistem informatic integrat 360 de grade cu toate componentele, dezvoltat integral de MSF. Soluția lor integrată poate acoperi atât partea operațională sau de front office (soluțiile PMS, vânzare restaurat, SPA și Bază Tratament), cât și partea de back office: gestiunea de restaurat și obiecte de inventar, mijloace fixe, salarizare și nu în ultimul rând și la fel de important soluția financiar contabilă (casă, bancă, jurnale, balanțe, declarații, etc). Toate aceste soluții, pe lângă faptul că sunt integrate, sunt 100% adaptate legislației românești. În acest moment soluția Multisoft este SAF – T ready, precum si Efactura ready.
Multisoft este primul producator din România care începând cu 10 aprilie 2022 oferă clienților o aplicație Solon.eFactura care transmite în mod complet automat facturile achitate cu carduri de vacanță în SPV.
#CongresOPTBR #despreSpa #turismbalnear #wellness #spa #softwareHoReCa
VALEG Energy Solutions, partener Gold al Congresului Turismului Balnear și de Wellness al României, ediția 2022, este o companie de consultanță și inginerie specializată în livrarea de soluții integrate pentru cogenerare de putere mica sau medie, în scopul creșterii profitabilității economiei și a dezvoltării durabile.
Misiunea firmei VALEG CreativeSolutions este de a oferi clienților săi soluții competitive ecologice care aduc economii și siguranță în funcționare pentru afaceri și trai mai bun..
Obiectivele solutiilor integrate si serviciilor oferite de VALEG Creative Solutions sunt:
-obținerea unei economii intre 25 – 35% la factura de energie electrică în funcție de costurile locale cu combustibilul și energia electrică
– timpul mediu între două intervenții de mentenanță preventivă cuprins intre 1500 – 10000 h, în funcție de tipul echipamentului
-recuperarea investiției în termen de 3,5 – 5 ani de la instalare.
#CongresOPTBR #despreSpa #turismbalnear #wellness #spa #cogenerare #solutiiecologice #energie #economii
SALESIANER a susținut în calitate de partener Silver Plus #Congresul Turismului Balnear și de Wellness al României, ediția 2022.
SALESIANER este lider de piață în România și Austria privind serviciile de punere la dispoziție și spălare articole textile conform unor procese de spălare cu dezinfectare, listate și sustenabile. Prezentă în 11 țări din Europa, SALESIANER asigură aprovizionarea completă cu textile pentru sectoarele: medical, hoteluri și restaurante, centre Spa, industrie și comerț.
Serviciile SALESIANER, flexibile și de încredere, de închiriere și spălare textile ușurează activitatea clienților și creează o atmosferă plăcută si îngrijită. Gama lor de textile cuprinde: lenjerie de pat, prosoape de baie, articole pentru restaurante, articole pentru bloc operator, uniforme de lucru, produse de igienă grupuri sanitare, cât și carpete standard și personalizate cu reținere a murdăriei.
#CongresOPTBR #despreSpa #turismbalnear #wellness #spa #textile #spalatorie #dezinfectaresustenabila
Diversey a susținut în calitate de partener Silver #Congresul Turismului Balnear și de Wellness al României, ediția 2022.
Diversey a fost și va fi întotdeauna un pionier și un promotor al vieții. Scopul companiei Diversey este să protejeze și să aibă grijă de oameni în fiecare zi, prin tehnologii de igienă revoluționare, prevenirea infecțiilor și soluții de curățare.
De-a lungul celor peste 95 de ani de experiență, Diversey a dezvoltat inovații care au revoluționat procesele de curățare și dezinfectare, oferind o abordare personalizată, orientată spre client, ce permite soluții sustenabile.
#CongresOPTBR #despreSpa #turismbalnear #wellness #spa #tehnologiicuratare #igienizaresustenabila
Suntem mândri, ca unic distribuitor in România, Bulgaria, Ungaria si Cehia, al brand-urilor Rituals si Corby, să oferim oaspetilor de fiecare datã, o experiența unicã prin folosirea unor produse hoteliere de lux.
Cu gama sa exclusivistã și de lux de produse cosmetice și accesorii hoteliere, Rituals este partenerul ideal pentru hotelurile care doresc să ofere oaspeților o experiență unică, relaxantă și durabilă.
Corby of Windsor este furnizor pentru o multitudine de lanțuri hoteliere internaționale si continuă să inoveze și să se poziționeze lideri în proiectarea și dezvoltarea aparatelor electrice pentru industria hotelieră.
Food Point Distribution, partener Basic al #Congresul Turismului Balnear și de Wellness al României, ediția 2022, este lider in industria de produse alimentare, pe segmentul de produse congelate (carne, semipreparate, legume, patiserie și prăjituri), refrigerate (brânzeturi, lactate și mezeluri) și produse ambientale (conserve, uleiuri și condimente). Experiența în domeniu, pasiunea de a fi mereu cu un pas înainte, profesionalismul întregii echipe, calitatea produselor, curajul de a-și asuma riscuri și
viteza de reacție la oportunitățile și schimbările pieței au determinat o evoluție constantă și susținută a companiei.
#CongresOPTBR #despreSpa #turismbalnear #wellness #spa #liderprodusealimentare #liderproduserefrigerate #liderproduseambientale
ACSB Events a susținut în calitate de partener tehnic #Congresul Turismului Balnear și de Wellness al României, ediția 2022.
ACSB Events este furnizor de servicii pentru conferințe și evenimente speciale pentru:
-închiriere echipamente sonorizare și video pentru evenimente corporate (conferințe, congrese, simpozioane, training-uri)
-închiriere echipamente de traducere simultană fixe și mobile pentru evenimente corporate
-consultanță pentru organizare evenimente în format online sau hibrid, punerea la dispoziție a platformelor online, inclusiv cu opțiunea de traducere simultană incorporată
-închiriere ecran LED pentru evenimente indoor
-închiriere scenă și lumini pentru evenimente corporate indoor
-servicii de live-streaming ale evenimentelor pe diverse platforme sociale sau pe site-urile beneficiarilor
-servicii de filmare și fotografiere eveniment, realizarea de testimoniale etc.
#CongresOPTBR #despreSpa #turismbalnear #wellness #spa #serviciiconferinte #sonorizare #video #traduceresimultana #livestreaming #fotovideoeveniment
Explorator Wellness Virtual