Mergi la sală de ceva timp și rezultatele se lasă încă așteptate sau vrei să faci un prim pas către un stil de viață activ și sănătos, dar nu știi de unde să începi? Atunci unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poți face este să apelezi la ajutorul unui antrenor personal de la Aviației Wellness Center.
În general, orele de grup vin cu o serie amplă de beneficii pentru minte și trup, dar chiar și în cazul celor mai bine structurate dintre ele este aproape imposibil ca o singură oră să acopere toate nevoile tale și să îți ofere rezultate vizibile într-un timp foarte scurt. Acest lucru se întâmplă pentru că fiecare dintre noi este unic și, de asemenea, organismul fiecăruia dintre noi funcționează diferit.
Primul lucru pe care îl va face un antrenor personal este o evaluare completă a tipologiei tale, a stilului de viață și de alimentație, a obiectivelor și a stării generale. De asemenea, cel mai probabil vei trece printr-un test de rezistență și de mobilitate pentru ca antrenorul să poată evalua corect statusul tău ”sportiv”. Acum este momentul cel mai indicat în care să îi comunici antrenorului tău dacă suferi de anumite probleme de sănătate sau te confrunți cu o anumită particularitate, tocmai pentru ca acesta să îți poată oferi un program complet și corect de antrenament, potrivit ție.
Următorul pas este stabilirea obiectivelor și oferirea unui termen în care acestea pot fi atinse. Deși există numeroase diete-fulger pe internet care promit pierderi spectaculoase în greutate într-un timp foarte scurt, trebuie să știi că un ritm prea rapid de slăbire nu este deloc benefic și va avea numeroase efecte neplăcute, dintre care cel mai mic dintre ele este câștigarea rapidă a kilogramelor pierdute în momentul în care vei renunța la dieta-minune. Alături de antrenorul tău personal, veți stabili împreună inclusiv planul ideal de alimentație. În mod corect, acesta va cuprinde toate grupele alimentare, dar vei învăța să faci trecerea de la alimentele albe, procesate, la cele integrale.
Un alt rol extrem de important pe care îl are antrenorul personal este monitorizarea evoluției tale. Cu siguranță vor exista perioade de stagnare, în care acul cântarului nu se va mișca în nicio direcție. În aceste cazuri, antrenorul îți va recomanda o modificare în planul alimentar și o nouă rutină de exerciții.
Sub îndrumarea atentă a unui astfel de profesionist, vei descoperi că poți face mai multe decât ai crezut, vei avea parte de antrenamente dinamice și cu siguranță nu te vei plictisi. Dincolo de aceste lucruri, antrenorul personal va fi alături de tine pentru a nu-ți pierde motivația. Poate fi dificil să îți schimbi regimul alimentar și stilul de viață, însă vei avea în permanență lângă tine o persoană care va ști cum să te încurajeze, cum să te împingă de la spate atunci când crezi că nu mai poți și mai ales, cum să te ajute să revii pe drumul corect atunci când, din când în când, te vei abate de la traseul către cea mai bună formă fizică a ta!
Explorator Wellness Virtual