Expunerea la soare, poluarea… În fiecare zi, fața ta este influențată de agenți externi, care pot provoca daune pe termen lung. În plus, viața agitată ne împiedică adesea să avem grijă constant de pielea noastră în mod corect. Astfel că ajungem în punctul în care corpul ne atenționează și ne trimite semnale. Spune stop și aruncă o privire mai atentă în oglindă. Dă-ți răgaz, ascultă-ți tenul, ajută-l și ia măsuri la timp!
Apelează la tratamente faciale! Iată ce atuuri au acestea: Restabilesc elasticitatea, luptă împotriva acneei, a impurităților și chiar a rozaceei; tratamentele faciale sunt cel mai bun răspuns pentru a-ți menține pielea curată, radiantă și sănătoasă pentru o lungă perioadă de timp.
Mai mult decât atât: Tratamentele faciale includ o serie de proceduri de înfrumusețare care urmăresc obținerea unui ten sănătos și curat și o piele echilibrată, lăsând-o moale și proaspătă, în timp ce te vei simți răsfățată și relaxată.
„În baza de tratament Ensana Health Spa Hotels Sovata folosim cele mai bune produse și tehnici de înfrumusețare. Comfort Zone este un brand internațional de îngrijire a sănătății din Parma, Italia, certificat organic, ce garantează naturalețea, sustenabilitatea pe termen lung și un nivel excelent de tolerabilitate.”, punctează Dr. Fülöp Nagy Jeremiás Cristina, balneolog în cadrul Ensana Health Spa Hotels Sovata.
Energie regenerabilă de la soare, vânt și apă, acestea sunt ingredientele folosite exclusiv în dezvoltarea produselor acestui brand. Comfort Zone lucrează la nivelul tuturor simțurilor: Auz, văz, gust și simț tactil – pentru ca tu să experimentezi „o experiență a rezultatelor”.
„Atenția terapeutului este cheia stării de bine a pacientului, a sănătății și a vitalității acestuia. Odată ajunși în baza noastră de tratament, puteți beneficia de îngrijire pentru piele și corp la toate nivelurile senzoriale, cu ajutorul agenților fitoterapeutici și aromaterapeutici. În plus, liniile de produse folosite sunt îmbogățite cu substanțe active din punct de vedere dermatologic.”, mai precizează medicul balneolog.
„Înainte de orice, fiecare pacient care ajunge în baza noastră de tratament este supus mai întâi unei expertize medicale. Apoi, în completare, vin tratamentele personalizate în funcție de fiecare profil. Noi, cei de la Ensana, credem într-o abordare holistică și considerăm că felul în care arătăm și ne simțim joacă un rol important în vitalitatea noastră generală.”, adaugă balneologul.
Este un tratament de purificare, curățare și vindecare pentru pielea iritată. Rezultatul? O curățare profundă, efect de matifiere și echilibrare cu ajutorul ingredientelor fitoactive. Extractele marine acționează împotriva impurităților și stimulează vindecarea rapidă a inflamațiilor.
Acest tratament constă într-o exfoliere acidă intensă, pe bază de fructe. În plus, are loc o stimulare în profunzime a regenerării celulelor și, ca rezultat, o îmbunătățire vizibilă în aspectul ridurilor, al modificărilor pigmentare și al cicatricilor fine, cu un nivel excelent de tolerabilitate. Regenerarea celulelor este stimulată la bază de glicol, lămâi și acid lactic. Prin adăugarea acidului lactic pur, precum și a vitaminei C și a argininei, pielea poate deveni vizibil mai netedă, mai luminoasă, vindecată și cu riduri reduse după un singur tratament.
Un tratament ce constă într-un mix perfect: Ritual de întâmpinare a liniștii, ritual de curățare esențial cu tratament intensiv de exfoliere, ingredient activ concentrat, tehnică de masaj anti-îmbătrânire, mască cu acțiune în profunzime și efect de îngrijire. Toate pentru ca tu să te bucuri de un ten tânăr, curat și sănătos!
Este un tratament de hidratare intensivă pentru față, gât și decolteu. Atuul acestuia? Fragmentele biomimetice de acid hialuronic și acid hialuronic macro conferă un aspect radiant și neted ca mătasea. În plus, aplicarea măștii cu ajutorul unor pensule cu păr natural oferă o experiență unică. Efectul de hidratare stimulează din punct de vedere cosmetic aspectul compact al pielii împotriva semnelor de îmbătrânire prematură.
Tratamentul este potrivit pentru toate afecțiunile pielii, în special pentru pielea deshidratată și obosită. În particular, pentru pielea expusă la aerul condiționat sau la clima foarte uscată.
Pe https://www.ensanahotels.com/ro găsești mai multe tipuri de tratamente faciale. Alege-l pe cel potrivit ție și bucură-te de o piele frumoasă și sănătoasă!
Explorator Wellness Virtual