/
/
3 masaje care să îți schimbe starea de spirit

3 masaje care să îți schimbe starea de spirit

Ultima actualizare în 02 Aug 2023
|

Maria Rendes Afrodita iulie 2021 1098 1024x683 1

Dacă ai trecut deja prin experiența unui masaj, știi probabil ce stare de bine te-a învăluit imediat după acel moment! Absolut divin! Masajele sunt adesea considerate un moment de relaxare și răsfăț pentru sine, o modalitate blândă și eficientă de a ne deconecta de stresul cotidian. De fapt, este adevărat: masajul este considerat una dintre cele mai vechi forme de vindecare concepute de om. Prin utilizarea înțeleaptă și direcționată a mâinilor, această tehnică permite corpului să se decontracteze, să se încălzească și să se revigoreze într-un mod rapid și natural.

Cum poate masajul de relaxare să influențeze în mod pozitiv sănătatea?

Masajul are abilități tonifiante și energizante

Cu toții știm că, atunci când beneficiem de masaje de relaxare, acestea ne ajută la detensionarea mușchilor, elimină oboseala și ne dau o stare de bine. Prin relaxarea și întinderea mușchilor, crește flexibilitatea și mobilitatea articulațiilor. Practic, întregul corp beneficiază de efectele miraculoase ale masajului, inclusiv starea de spirit.

Impactul la nivel psihic este remarcabil

În timpul masajului, se produc o serie de molecule, în principal neurotransmițători, inclusiv endorfine. Aceste molecule sunt substanțe endogene cu proprietăți analgezice și euforice, care ajută la reducerea nivelului de cortizol, a tensiunii și a oboselii psihofizice. De fapt, există o reducere a stresului și o îmbunătățire a proprioceptivității, deoarece între endorfinele produse și impactul pozitiv de a se bucura de un moment de relaxare și răsfăț pentru sine, organismul reușește să scape de o serie de senzații negative acumulate. Toate acestea determină schimbări importante: există mobilizarea energiilor organismului, care sunt adesea blocate de frenezia zilnică, provocând o stare de nervozitate și oboseală cronică.”, punctează dr. Larisa Băloi, medic balneolog în cadrul Bacolux Afrodita Resort & Spa.

Așadar, merită întărită ideea că masajul ajută la reducerea nivelului de cortizol, hormonul stresului, și stimulează eliberarea de endorfine și serotonină, ceea ce creează o senzație generală de bine. Mișcările specifice masajului stimulează circulația sanguină în corp, ceea ce poate ajuta la distribuirea mai eficientă a celulelor imune și a substanțelor nutritive către organele și țesuturile din întregul organism.

Totodată, studiile au arătat că masajul poate stimula producția de celule imune, cum ar fi limfocitele și celulele natural killer, care joacă un rol crucial în lupta împotriva infecțiilor și a bolilor. Unele cercetări sugerează chiar că masajul poate contribui la reducerea nivelului de citokine proinflamatorii în organism. Reducerea inflamației cronice poate susține sănătatea generală și funcția imunitară.

Acestea fiind cunoscute, nu este de mirare că masajele de relaxare sunt unele dintre cele mai solicitate servicii de spa de pretutindeni. „La Bacolux Afrodita Resort & Spa te așteaptă maseurii centrului de wellness Herculum Spa, care ți-au pregătit mai multe tipuri de masaje, pentru a-ți răsfăța corpul și a-ți îmbunătăți starea generală de bine.”, adaugă medicul balneolog.

Descoperă 3 masaje care îți schimbă starea de spirit!

  1. Momentum (50 de minute)

Discută cu terapeutul tău și alegeți împreună una dintre formulele noastre speciale pentru relaxare, revigorare sau pentru detoxifiere și eliminarea tensiunilor și durerilor. Terapeutul spa va folosi tehnici specifice pentru a relaxa mușchii și a te aduce într-o stare de calm și echilibru interior. Uleiurile esențiale vor spori experiența, lăsând o aromă plăcută în aer, cu un efect benefic asupra corpului și minții. Puterea uleiurilor esențiale îți reîncarcă corpul și îți relaxează mintea.

Începe prin a respira profund de trei ori. Lasă deoparte orice gânduri și permite-ți să te eliberezi de grijile cotidiene și să te concentrezi asupra acestui moment dedicat exclusiv ție, o evadare din agitația vieții de zi cu zi!

Preț: 179 lei

  1. Masaj cu pietre calde (75 de minute)

Efectul obținut? Relaxare profundă/eliminarea stresului și a oboselii cronice. Este poate cel mai eficient tratament spa pentru reducerea stresului!

Acest tip de masaj combină efectele terapeutice ale masajului manual profund cu cele ale masajului cu pietre bazaltice încălzite și puterea uleiurilor esențiale. Masajul manual profund va relaxa mușchii tensionați și va elibera stresul acumulat. Pietrele bazaltice încălzite, folosite în mod strategic, vor ajuta la îmbunătățirea circulației sanguine și vor aduce o senzație de confort și relaxare. În același timp, masajul cu pietre reci va contribui la reducerea inflamației și la calmarea oricăror senzații de disconfort.

De asemenea, fața va fi masată alternativ cu pietre calde și reci. O încântare pentru toate simțurile! Echilibrează chakrele și aduce starea de bine.

Preț: 234 lei

  1. HERCULE, It’s me

Baie termală minerală (20 de minute)

Masaj energetic (75 de minute)

Ritualul începe cu o baie în bazinul cu apă termală minerală. Aici îți vei mișca ușor și lent încheieturile în apă caldă. Toți mușchii se relaxează profund, o căldură plăcută pătrunde fiecare fibră și inima o ia la goană bătând mai repede. La ieșire, răcorește-te dacă simți nevoia, stropindu-ți fața cu apă rece, ori hidratează-te cu un pahar de apă. Ești invitat apoi să stai întins, timp în care, o mână grijulie te învelește cu o pătură moale de lână peste halatul pufos. Ce urmează? Respiră adânc și lent, inima se va calma și ritmul va reveni la normal, în timp ce detoxifierea continuă. După repaos, un duș ploaie pentru răcorire te va trezi din visare și te vei simți infinit de calm. Lasă-te pe mai departe în mâna unuia dintre experții noștri pentru un masaj energetic. Formula noastră Hercule It’ s me: ulei esențial de Busuioc, Dafin, Pin, Rozmarin, într-o bază de ulei de migdale.

Atuul masajului? Acesta lucrează profund în mușchi, dar în același timp și cu fluxurile de energie ale corpului pentru a le readuce în echilibru. Maseurul lucrează intuitiv folosind diverse tehnici, în funcție de ceea ce îți dorești sau de ceea ce are nevoie organismul tău. Vei deveni pe deplin conștient și de tensiunile din corp, apoi, treptat treptat, și de detensionarea care se produce. Efectul final? Vei obține atât relaxarea corpului fizic, cât și a minții, iar odată ce energia începe să curgă din nou, te vei simți complet renăscut și cu un plus de vitalitate, gata să împlinești toate muncile unui Hercule modern.

Preț: 299 lei

Bine de știut! Exceptând „Masajul cu pietre calde”, toate celelalte masaje sunt disponibile si pentru cupluri într-o cameră special amenajată în acest scop. Partenerii pot alege masaje diferite, dar acestea trebuie să fie în același interval orar.

Ai nevoie de liniște și relaxare într-un mediu în care să te poți deconecta de toate grijile?

Te așteptăm la Herculane!

https://www.afroditaresort.ro/

Cu drag,

Wello

Explorator Wellness Virtual

Email: office@desprespa.ro
Ți-a plăcut? Probabil le-ar plăcea și cunoștințelor tale. Dar nu putem ști dacă nu dai share, nu? 😊
Wello

Wello

Explorator Wellness Virtual

Hai în comunitate!

Prenume
Mail

Articole similare

Autentificare

Nume utilizator *
Parola *