Toamna se dovedește a fi o provocare pentru cei mai mulți dintre noi din cauza diferențelor majore de temperatură pe care le traversăm care pot slăbi organismul și îi pot slăbi sistemul natural de apărare. Cu toate acestea, câteva trucuri simple, eficiente și surprinzător de plăcute pot ține la distanță gripa și răceala.

Celulita este una dintre neplăcerile estetice de care se lovesc cele mai multe dintre femei. Aceasta apare din cauze naturale însă cu o alimentație corespunzătoare și cu un program dedicat de antrenamente, celulita poate fi ameliorată sau chiar să dispară complet. Pe lângă aceste două elemente extrem de importante pentru obținerea unei siluete armonioase și

Dacă ți s-a întâmplat să te urci pe cântar, iar acul acestuia refuză să se miște, cu siguranță te-ai lovit de frustrări și nemulțumiri din princina acestui lucru. Stagnarea sau, din contră, câștigarea în greutate poate avea numeroase cauze. Înainte să te apuci de diete drastice, primul lucru pe care trebuie să îl faci este

Sfaturi pentru detoxifierea pielii

Oragnismul uman funcționează ca un mecanism viu foarte bine pus la punct și este programat pentru a lucra la capacitate maximă. Prin urmare, corpurile noastre au metode naturale de detoxifiere. Cu toate acestea, specialiștii de la Aviației Wellness Center au gândit programe speciale de răsfăț și curățare a pielii de impurități. În timp ce organismul

Secretele unui ten mereu tânăr

Care sunt secretele unui ten mereu tânăr? Trecerea naturală a timpului, oboseala, stresul și o alimentație dezechilibrată își spun cuvântul nu doar asupra organismului, ci și asupra aspectului pielii. Acestea sunt condițiile ideale pentru accelerarea apariției semnelor de îmbătrânire prematură a tenului și pentru numeroase alte probleme cu care se confruntă cele mai multe dintre

Petrecere la spa? Fiecare dintre noi are alături acea prietenă care ne-a fost aproape în cele mai fericite momente ale vieții, dar și în cele mai triste perioade. Cu gândul la acești oameni speciali din viețile noastre, experții în wellness de la Aviației îți propun astăzi un cadou aparte pentru o prietenă dragă. O zi

Te confrunți cu astenia de toamnă? O bună parte dintre oameni se confruntă cu astenia de primăvară, dar mulți dintre noi nu știu că astfel de probleme apar și la trecerea dintre vară și sezonul rece. Semnele asteniei de toamnă sunt diverse, însă este important de subliniat faptul că acestea apar și în cazul altor

Te-ai întrebat cum să obții forma fizică perfectă? Nu există o formă fizică ideală, însă cu siguranță există forma fizică perfectă pentru tine. Indiferent de ce anume îți arată cântarul, cea mai bună formă fizică este aceea în care te simți bine, în care faci mișcare și pentru care ai un regim alimentar complex și

Cei mai mulți dintre noi trec pragurile centrelor de wellness în căutarea unui moment de răsfăț sau pentru o doză de energie după o zi epuizantă. Dincolo de aceste aspecte, un abonament la un astfel de loc vine la pachet cu o amplă gamă de beneficii atât pentru corp, cât și pentru suflet. Prin urmare,

Vestea că vei avea un copil îți va umple inima de bucurie și, trebuie să recunoaștem, îți va schimba viața. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să renunți la obiceiurile tale sănătoase, așa cum sunt sportul și momentele de răsfăț. De asemenea, chiar dacă nu ai făcut mișcare până acum, e bine de știut faptul