Structura orașelor și arhitectura – Adesea, stațiunile termale au fost așezate peste vechile complexe termale din perioada Imperiului Roman, făcând astfel dezvoltarea urbană mult mai omogenă și păstrând perceptibile toate straturile istorice. De asemenea, în secolul XIX apar și stațiuni balneo noi, care presupun investiții majore. Aceasta deoarece, anterior, nu exista niciun fel de infrastructură sau dotări potrivite pentru această practică.
Privitor la stațiunile cu istoric îndelungat și cu tradiție din perioada romanilor sunt exemple numeroase în Europa (Bath – Anglia, Baden Baden – Germania, Budapesta – Ungaria). Ba chiar și în România, unde cel mai notabil exemplu îl reprezintă stațiunea balneoclimaterică Băile Herculane sau așa-numita Aqua Herculis (în latină).
În ciuda istoricului mai îndelungat sau mai scurt al orașelor termale, perioada de sfârșit de secol XIX și prima parte a secolului XX reprezintă etapa în care s-au făcut investiții majore în aceste stațiuni. Am menționat anterior că una dintre cauzele efervescenței acestor stațiuni a fost Revoluția Industrială. Și, implicit, investițiile în infrastructură: căile ferate propriu-zise și clădirile pentru călători. De asemenea, s-au realizat proiecte majore în ceea ce privește infrastructura hotelieră și dotările urbane. Aceste stațiuni erau deseori structurate în funcție de un nou centru cu specific termal. Loc unde erau amplasate o aglomerare de dotări care aveau menirea să servească turiștii veniți la tratament balnear. Orașele respective erau, în general, dezvoltate în jurul unui ax structurant – aleea de promenadă – care făcea legătura între gară, principalele construcții și cea mai ampla dotare: Parcul Termal1.
Dată fiind popularitatea tot mai crescută a acestor destinații, pentru elitele care frecventau zonele respective nu era suficient accesul către un stabiliment de băi unde să se poată bucura de proprietățile benefice ale apelor termale și minerale. În consecință, în primă fază, stabilimentele de băi cuprindeau pe lângă bazinele de apă și zonele pentru cazare și spații de socializare. La nivelul inferior erau amplasate echipamentele balneare. Iar la nivelul superior, în general, erau camerele pentru oaspeți și sălile de bal. Cu timpul, această alăturare de funcțiuni a fost considerată ca fiind neigienică. Motiv pentru care au început ca funcțiunile de agrement și loisir să fie amplasate în clădiri separate de cele ale echipamentelor pentru băi. Așadar, în acest context, stabilimentul de băi nu mai era punctul principal al orașului termal, ci reprezenta un element dintr-o rețea mult mai complexă de dotări.
Odată cu această dezvoltare, tot mai multe hoteluri s-au construit cât mai aproape de nucleul termal al orașelor. În orașul francez Vichy, în anul 1920 existau 10 000 de locuri de cazare3 . Însă, dintre toate acestea, cel mai impresionant era hotelul principal sau așa-numitul grand-hotel – una dintre cele mai notabile investiții din orașele termale ale secolului trecut. Exemplele sunt numeroase atât în Europa de Vest cât și în Europa de Est, toate având o arhitectură impresionantă. Unele dintre cele mai notabile exemple sunt Grand-Hotel Pupp, situat în stațiunea cehă Karolvy Vary (Karlsbad) și construit în anul 1701 și Grand Hotel San Pellegrino, din Italia. Evident că există astfel de exemple și în țara noastră, unul dintre cele mai notabile fiind Hotelul Palace, amplasat în inima Parcului Balnear din stațiunea vâlceană Băile Govora.
Deși în primă instanță, pare că stațiunile termale erau frecventate de elite pentru a beneficia de tratamentele medicale, de fapt, acestea erau atrase de astfel de destinații și datorită activităților complementare care se desfășurau aici: spectacole, seri de bal și orice alt tip de activitate socială și culturală.
Pentru a sprijini și a încuraja aceste practici, mai toate orașele termale aveau în vecinătatea imediată sau chiar în interiorul Parcului Termal un cazinou. Acest imobil s-a format ca o scenă a societății cosmopolite a secolului trecut, găzduind spectacole de operă, jocuri de noroc, dar și activități mai intime precum săli de lectură, biblioteci sau saloane pentru muzică. Exemple în acest sens sunt regăsite în marea majoritate a stațiunilor: Vichy (Franța), cu un imobil impresionant, amplasat în extremitatea de sud a Parcului Termal, Băile Herculane (România) cu un edificiu amplasat lângă Râul Cerna.
Frecventarea cazinoului în perioada de sejur era o activitate foarte des întâlnită în secolele XIX-XX. Motiv pentru care orice destinație de acest tip devenea mult mai atractivă odată ce beneficia de o astfel de dotare. Similar cu stațiunile bogate în ape termale sau minerale, erau dotate și cele cu deschidere la mare sau la ocean, unde se practica talasoterapia. Prin urmare, și în România, găsim exemple de astfel de clădiri pe litoralul Mării Negre: Cazinoul din Constanța și Cazinoul din Mamaia.
AUTOR:
arh. Ica PAPARI
1 – DELCEA, Iulia Maria, 2014, Reactivarea patrimoniului balnear în contextul dezvoltării durabile, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, București, România; p. 57-58;
2 – Sursa Foto: https://www.antiquemapsandprints.com/vichy-vintage-town-city-map-plan-allier-auvergne1909-218429-p.asp;
3 – DELCEA, Iulia Maria, 2014, Reactivarea patrimoniului balnear în contextul dezvoltării durabile, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, București, România; p. 67; apud. MOISSET P., 2011, „La diversification des activites des stations thermales”, Paris, Conseil National du Tourisme – Ministere de l’Economie des Finances et de l’Industrie / Cabinet Horwath HTL; p.25;
Explorator Wellness Virtual
