Peloidoterapia: sanatate prin tratament cu namol terapeutic. Conform definitiei date de „Societatea Internationala de Hidrologie Medicala“, namolurile (peloidele) sunt „substante formate in conditii naturale sub influenta proceselor geologice si care in stare fin divizata si in amestec cu apa se folosesc in practica medicala sub forma de bai sau proceduri locale: impachetari, cataplasme sau onctiuni. Tratamentul cu namol se mai numeste si peloidoterapie.
Folosirea namolului, in mod special a celui de izvor, isi are originea in Antichitate. Este relevant in acest sens comportamentul Cleopatrei, considerata o frumusete a timpului sau, in privinta intretinerii corporale, aspect corelat direct cu sanatatea pielii. Efectele binefacatoare ale namolului si sarii de la Marea Moarta au determinat-o sa ii ceara lui Marc Antoniu sa cucereasa aceasta regiune, pentru a putea beneficia de remediul-minune. In tara noastra, utilizarea namolurilor in terapie a inceput in a doua jumatate a sec. XIX-lea la Techirghiol (namol sapropelic) si Vatra Dornei (namolul de turba de la Copaceni si Poiana Stampei).
In functie de compozitia chimica, namolurile terapeutice se clasifica in:
– Namolurile sapropelice:
• namoluri sapropelice de limane si lacuri litorale: Techirghiol, Eforie, Agigea;
• namoluri sapropelice de lacuri continentale: Amara, Sovata – Lacul Ursu, Bazna, Lacul Sãrat-Braila,Turda, Caineni;
• namoluri sapropelice fosile: Ocna Sibiului.
– Namolurile de turba:
Mangalia Nord (turba marina), Covasna, Borsec, Poiana Stampei.
– Namolurile minerale:
Sacelu, Sangiorz-Bai, Baile Govora (namol silicios iodurat) Geoagiu Bai (namol feruginos).
Obiectivul major al recomandarii terapeutice a namolului in statiunile balneare si centrele spa sau de recuperare medicala il reprezinta actiunea profilactica si ameliorarea starii de sanatate.
Impachetarile cu namol cald – constau in aplicarea namolului incalzit la 38-46ºC in strat de 1-2 cm, pe o regiune limitata sau pe intreaga suprafata a corpului, timp de 20-40 de minute. Valoarea terapeuticã a impachetarilor calde cu namol (in cadrul tratamentului complex balnear) rezulta din atenuarea tulburarilor circulatorii si trofice.
Cataplasmele – aplicatii cu namol la diferite temperaturi, pe regiuni limitate ale corpului.
Acestea au loc in cazi cu apa incalzita, in care se adauga 10- 12 kg de namol, crescandu-se progresiv concentratia acestuia pana la 10-25%. Amestecul se poate incalzi pana la 44ºC. In cazul pacientilor cu afectiuni cardiovasculare, temperatura nu trebuie sa depaseasca 37 ºC, iar pentru cei cu afectiuni reumatice inflamatorii, temperatura trebuie sa fie sub 36ºC. Durata baii este de 20-40 de minute. Aceasta trebuie urmata de dus la 37-38ºC, respectiv odihna de minimum o ora. O cura este formata din 12-15 bai zilnice.
Sub forma de tampoane vaginale cu namol la 39- 40ºC (timp de 2 ore) sau irigatii vaginale cu namol dizolvat in apa si incalzit la 37ºC.
Aceasta este cea mai veche metoda si presupune aplicarea namolului rece pe pielea pacientului (dupa ce acesta s-a incalzit 10-15 minute), in strat subtire, pe zone limitate sau pe intregul corp. Pacientul trebuie sa se expuna ulterior la soare, in pozitie verticala, pana cand se usuca namolul (aproximativ 30-60 de minute), dupa care urmeaza baia de 10-15 minute in apa marii sau a lacului. Aceasta trebuie insotita de miscare si un dus scurt cu apa rece, dupa care urmeaza odihna la pat de minimum o ora. Este o metoda de solicitare a mecanismelor de termoreglare, stimulare neuroendocrina si a proceselor de adaptare prin alternarea factorilor contrastanti cald – rece. Procedura are un rol important in profilaxia primara, calind organismul si prevenind imbolnavirile, ca si in profilaxia secundara a unor afectiuni in stadii incipiente.
Intinderea si masarea corpului cu namol. Prin actiunea de detoxifiere si exfoliere, masajul curata si purifica pielea, redandu-i luminozitatea si catifelarea. Masajul cu namol este destinat persoanelor care acuza dureri de spate, celor care sufera de artroza, osteoporoza, dar si celor care vor doar sa se relaxeze.
Afectiuni acute febrile; bolile infectioase, venerice, in timpul perioadei de contagiozitate si convalescenta (sifilis, gonoree); starile casectice, indiferent de cauza; tumorile maligne, indiferent de forma, localizare sau stadiu evolutiv; starile hemoragice repetate, bolile de sange sau de sistem, cu alterarea starii generale (anemii, leucemii, limfoame); sarcina patologica in orice luna si sarcina normala peste 3 luni; epilepsia, psihopatiile cu tulburari de comportament social; alcoolismul cronic cu tulburari neuropsihice, toxicomaniile; diabetul zahatar decompensat; insuficienta cardiaca, hepatica sau renala manifesta.
Poliartrita reumatoida – forma acuta; spondilita anchilozanta cu insuficienta respiratorie avansata, leziuni sistemice; fracturile recente neconsolidate, fracturile instabile ale coloanei, cu potential lezional secundar medular, fracturile pe os patologic; polineuropatiile in stadiul acut, neuropatiile paraneoplazice; hemiplegii de etiologie infectioasa, tumorala maligna, hemoragica; cardiopatia ischemica dureroasa, tulburarile severe de ritm si de conducere, valvulopatiile decompensate, insuficienta cardiaca decompensata, pacientii cu potential emboligen, cordul pulmonar decompensat; tuberculoza pulmonara activa, micozele pulmonare, bronsiectaziile cu forme hemoptoice severe, silicotuberculoza, insuficienta pulmonara manifesta, astmul bronsic cu crize frecvente sau starile de rau astmatic.
Autor: Dr. Gabriela Dogaru
Medic Primar Reabilitare Medicala
Doctor in Stiinte Medicale
Spitalul Clinic de Recupare Cluj-Napoca
U.M.F. „Iuliu Hatieganu” Cluj-Napoca
Vicepresedinte Asociatia Romana de Balneologie
Articol publicat in Revista Spa si Wellness – Februarie 2014.
Medic primar Recuperare, medicină fizică și balneologie – Spitalul Clinic de Recuperare Cluj Napoca, Prim – Vicepreședinte Asociația Română de Balneologie