Orașele termale din Europa de Vest după al Doilea Război Mondial – Odată cu sfârșitul Celui de al Doilea Război Mondial, orașele termale încep să se redreseze, reparând o parte din stricăciunile cauzate de evenimentele anterioare și pornind diverse strategii, diferite de la o țară la alta, de a invita oamenii la vechile obiceiuri de frecventare a acestor orașe, odată cosmopolite.

Atmosfera orașului Vichy a suferit schimbări

În Franța, atmosfera orașului Vichy a suferit schimbări considerabile în perioada războiului, datorită faptului că reprezenta o localitate de o importanță strategică extrem de mare pentru acea perioadă. La vremea respectivă, Vichy era orașul cu cel mai mare număr de hoteluri după Paris. Motiv pentru care a fost considerat un loc prielnic pentru găzduirea scaunului guvernamental pe durata Celui de al Doilea Război Mondial. Prin urmare, în percepția publică, stațiunea termală a fost adesea asociată cu Regimul de la Vichy.

Orașele termale din Europa de Vest – În Franța s-a practicat termalismul social

În perioada postbelică, stațiunea franceză din regiunea Auvergne-Rhône-Alpes a redevenit una dintre cele mai căutate destinații termale ale vremii, fiind adesea frecventată de personalități renumite și de capete încoronate. Anii ’50 și ’60 au reprezentat o nouă perioadă de glorie. Numeroase persoane din nordul Africii (Algeria) frecventau băile din Vichy. Motiv pentru care s-au făcut investiții în cinematografe, săli de dans și în realizarea Parcului Omnisports.

Analizând etapa aceasta dintr-un cu totul alt unghi, clientela era schimbată, iar termalismul era practicat sub formă de terapie balneo, nu mai era un concediu sau o formă de relaxare, de pauză, ci o formă medicalizată a practicării băilor cu ape termale. Prin urmare, în Franța s-a practicat termalismul social, trecând de la o clientelă liberă, la o clientelă formată din asigurați medical, dependenți de curele subvenționate¹. Războiul din Algeria (1954-1962), din cauza decolonizării generate, a marcat începutul etapei de declin a orașului Vichy, numărul turiștilor scăzând dramatic.

Așadar, după Al Doilea Război Mondial, băile termale au devenit o activitate accesibilă pentru europeanul de rând, amploarea eficienței acestor tratamente medicale – a balneologiei, în general – ajungând la cote maxime și lăsând în umbră activitățile de loisir și gloria stațiunilor termale interbelice². Orașul din albia Râului Avon nu este o excepție, în acest sens, Bath fiind puternic afectat de război și de Criza Mondială menționată într-un articol anterior.

Numeroase orașe tip spa se închid

După o perioadă semnificativă în care practicarea balneologiei fusese susținută de politicile publice ale statului (National Health Service – Serviciul Național pentru Sănătate), în anii ’50, numeroase orașe tip spa se închid (Buxton, Cheltenham, Tunbridge Wells, Malvern)³. Același deznodământ tragic îl are și orașul Bath, care în 1970, în urma contaminării izvorului principal, își închide băile termale⁴. Evident că, pentru a ajunge la acest sfârșit nefericit, au contribuit mai multe practici deficitare. Bath a pierdut din clientela sa, în primul rând din cauza concurenței venite dinspre stațiunile cu ieșire la mare. Dar și din cauza unui marketing insuficient.

În revistele vremii (Punch) se pomenea adesea de diverse destinații de vacanță, însă nu și despre orașele tip spa. Acestea fiind pomenite sau recomandate mult prea rar. Mai mult, spre deosebire de celelalte stațiuni termale din Europa (Franța, Spania, Germania), acest tip de orașe englezești, pe perioada secolelor XIX-XX și-au schimbat structura, depărtându-se treptat de la turismul termal. Prin urmare, acestea au devenit „orașe cu spa”, în loc de „orașe spa”. Astfel, aceste destinații termale din Anglia sunt, în general, niște centre urbanizate, nu localități mici cu populație redusă și dotate cu numeroase hoteluri și cazinouri⁵.

AUTOR

arh. Ica PAPARI

ica.papari@gmail.com

SURSE:

1 – DELCEA, Iulia Maria, 2014, Reactivarea patrimoniului balnear în contextul dezvoltării durabile, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, București, România; p.26;

2 – TUBERGEN, A., LINDEN, S., 2002, „A brief history of spa therapy”  în Annals of the rheumatic diseases, Nr.61, pp. 273-275;

3 – „Spa through the ages”, 2017, https://goodspaguide.co.uk/features/spa-through-the-ages;

4 – DELCEA, Iulia Maria, 2014, Reactivarea patrimoniului balnear în contextul dezvoltării durabile, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, București, România; p.100-104;

5 – WALTON J.K., 2011, „The history of British spa resorts: an exceptional case în Europe?” în TST, Nr. 20, pp. 138-157;