Vindecă-te de psoriazis la Băile Herculane! Potrivit Federației Internaționale a Asociațiilor de Psoriazis (IFPA), aproape 3% din populația lumii are o formă de psoriazis. Adică peste 125 de milioane de oameni. Practic, oricine poate face psoriazis, indiferent de vârstă. Cu toate acestea, cel mai probabil, psoriazisul poate să apară în special între 15 și 35 de ani. Și foarte important: acestă boală cronică autoimună afectează în egală măsură atât femeile cât și bărbații, și nu este deloc „o simplă problemă a pielii”, cum deseori se crede.
Psoriazisul afectează ciclul de viaţă al celulelor, care se adună prea repede la suprafaţa pielii, formând acele plăci specifice. Acestea pot varia ca dimensiuni și au o localizare preponderent la nivelul genunchilor, coatelor, scalpului, mâinilor, picioarelor și regiunii sacrale (partea inferioară a spatelui). În cazurile severe, poate progresa pentru a acoperi zone mari ale corpului și poate provoca o varietate de simptome incomode. În plus, boala este agravată de anumiţi factori, pe care dacă îi cunoşti, poţi preveni reapariţia erupţiei: infecţiile precum amigdalita sau candidoza, răni la nivelul pielii, stres, frig, fumat, consum de alcool, anumite medicamente.
Evident, la Băile Herculane, prin puterea miraculoasă a apelor sulfuroase! La Herculum SPA din cadrul Afrodita Resort&Spa, cât și la Diviana Spa din cadrul Diana Resort, apele sulfuroase au un rol cheie în procesul de vindecare și ameliorare a bolilor de piele, cu rezultate în cazul psoriazisului, a eczemelor pielii, a foliculitei, a negilor, a pitiriazisului versicolor. Totodată, băile cu sulf tratează acneea și sunt o soluție foarte bună pentru o piele frumoasă și sănătoasă, având un efect stimulant asupra glandelor secretoare ale pielii.
Mai concret, la Herculum Spa, tratamentele balneo pentru psoriazis includ aplicarea pe leziuni a unor tipuri de ape minerale ce au un efect terapeutic. Un studiu realizat în anul 2002 de către specialiștii în domeniu a arătat faptul cǎ voluntarii cǎrora li s-au făcut tratamente cu ape minerale bogate în sulfat, au prezentat o îmbunătățire semnificativă ȋn ceea ce privește vindecarea leziunilor cutanate.
Explicația? „Efectul tratamentului balnear constă în calmarea și relaxarea psihologică, iar aceasta este strâns legată de modificările răspunsului imunitar al organismului la inițiați, care provoacă erupții de psoriazis. Avantajul tratamentului este, de asemenea, legătura dintre tratamentul problemelor pielii cu tratamentul defectelor articulațiilor. Este o combinație de reabilitare, electroterapie, laser, magnetoterapie, masaje și în primul rând terapie în apă minerală sulfuroasă. Influența apei minerale aduce relaxarea musculaturii, creșterea aportului de sânge și, ulterior, ajunge la procesul curativ al pielii.”, explică dr. Otilia Oprișan, medicul balneolog al bazelor de tratament Herculum Spa și Diviana Spa.
Bine de știut! În tratamentele balneare aplicate în bazele de tratament Herculum Spa și Diviana Spa se folosesc în scop terapeutic mineralele din izvoarele naturale (sulf, magneziu, calciu), precum şi proprietăţile apei (temperatură, curenţi, presiune etc.) sau cele ale nămolurilor. În plus, în ultimii ani, pe lângă băile în apă termală s-au adăugat şi tratamente SPA (de întreţinere corporală), cum ar fi sauna, băile cu lumină sau diferite tipuri de împachetări (cu parafină sau cu alge).
Alături de tratamentul balnear prin băi specifice sulfuroase, la Băile Herculane se adaugă și factorul natural din atmosferă, un aspect deloc de neglijat. Un atuu al zonei, aerul de aici are cele mai mari concentrații de ioni negativi din România. Astfel că, acest factor are un puternic impact asupra sistemului nervos central, acționând pentru relaxarea și vindecarea insomniilor. Rezultatul? Acest factor combate, de asemenea, în mod eficient stresul ce cauzează și întreține psoriazisul.
Cele două baze de tratament Herculum SPA (Afrodita Resort&Spa) și Diviana Spa (Diana Resort) mizează pe puterea vindecătoare a apelor termale sulfuroase și în cadrul tratamentelor de recuperare și prevenție pentru afecțiuni reumatismale, dermatologice. Acestea sunt completate de servicii de fizioterapie, hidroterapie, kinetoterapie, electroterapie și masaj.
De menționat că, toate tratamentele oferite sunt personalizate de către medicul centrului, în urma unei consultații de specialitate, iar gama de terapii include electroterapie, elongații, băi galvanice, duș subacval, împachetare cu termogel, kinetoterapie. Toate acestea sunt efectuate cu aparatură de ultimă generație.
Sănătatea trebuie să fie prioritatea ta! Vino la Herculane să te vindeci!
Află mai multe pe www.afroditaresort.ro și https://www.dianaresort.ro/
Explorator Wellness Virtual