/
/
Atuurile apei de la Vâlcele – apa care alină diabetul și carențele de magneziu

Atuurile apei de la Vâlcele – apa care alină diabetul și carențele de magneziu

Ultima actualizare în 03 Aug 2021
|
Atuurile apei de la Vâlcele – apa care alină diabetul și carențele de magneziu

Atuurile apei de la Vâlcele
Atuurile apei de la Vâlcele

Atuurile apei de la Vâlcele – Despre Covasna ai auzit și vei auzi numai de bine. Știi deja că mai este numită și „Orașul apelor minerale” și… pe bună dreptate. Numeroasele sale izvoare reprezintă un factor important pentru sănătatea localnicilor, dar și a vizitatorilor ce descoperă acest ținut mirific.

Fiecare loc are povestea lui. Zona localității VÂLCELE este cunoscută datorită calităților curative ale apelor carbogazoase încă din vremea ocupației romane sub denumirea de „COLONIA AQUARIUM VIVARUM“. În 1770 numărul mare de vizitatori l-a determinat pe groful NEMES să sistematizeze zona. Astfel că acesta a construit o impunătoare vilă în stil elvețian, a amenajat cursul văii și a captat toate izvoarele minerale și, de asemenea, a amenajat căzi de baie. Astfel a apărut prima stațiune balneară din Transilvania și din România.

Stațiunea Vâlcele – loc de întâlnire al diferitelor civilizații

Ba mai mult, în 1875 a fost organizat la Vâlcele un mare congres de nivel european de balneologie. Organizarea acestui congres era ca urmare a faptului ca elita europeană a balneologiei voia să introducă în circuitul European apa de la Vâlcele și stațiunea ca o recunoaștere a calității apei. Astfel, cu ocazia celui de-al XVIII-lea congres european al medicilor balneologi care a avut loc la Vâlcele, așezarea a fost inclusă în catalogul celor mai importante stațiuni balneare de pe continent. De remarcat totodată că, stațiunea VÂLCELE a fost de-a lungul timpului loc de întâlnire a civilizației occidentale cu cea central –europeană, cât și cu cea orientală, în această stațiune vorbindu-se limbile franceză, germană, maghiară, greacă.

Apa de Vâlcele are o istorie îndelungată

Cum am amintit deja, proprietățile curative ale apei de Vâlcele sunt cunoscute încă din vremea romanilor. Există în acest sens o legendă, care spune că, după căderea Sarmizegetusei, Decebal împreună cu câțiva apropiați au mers pe firul Oltului în sus și au ajuns în această zonă. Când s-au refugiat din cetate au plecat cu o parte din tezaur și l-au îngropat. Trupele romane care îi urmăreau, au aflat că dacii au îngropat o parte din tezaur și s-au apucat să sape. Totuși, aceștia nu au dat de tezaur, în schimb au scos la suprafață ceva mult mai prețios, aceste izvoare de apă minerală.

Aceasta este doar o scurtă legendă din istoria apei de la Vâlcele, dar tradiția apei minerale este bogată și continuă și în zilele noastre.

Apa Vâlcele a fost medaliată la Expozițiile Mondiale de la Viena 1873, Bruxelles 1888, Budapesta 1885. Și tot la Vâlcele s-au pus bazele revoluției de la 1848 în Transilvania. Localitatea permitea din punct de vedere geografic întâlnirea revoluționarilor din cele 3 Principate Române. Acest lucru a fost posibil deoarece, deja, Vâlcele ajunsese un loc în care se deplasau în mod frecvent personalități ale vremii din cele trei Principate, Serbia, Bulgaria, Ungaria, Basarabia.

Care sunt atuurile apei de la Vâlcele? Ce o face să fie atât de specială? Iată 5 beneficii ale acesteia:

1. Apa de Vâlcele este o apă îmbuteliată în starea în care vine din pământ, fără tratamente sau îmbogățiri cu CO2. În acest mod, apa își păstrează structurarea corectă a moleculelor de apă obținută în perioada sa de formare în zăcământul hidromineral. De altfel, apa minerală Vâlcele este singura apă medicinală îmbuteliată din țara noastră. Având un conținut bogat în diverse elemente, apa minerală Vâlcele este recomandată ca un supliment în mai multe tratamente.

2. De asemenea, aceasta este singura apă minerală feruginoasă din România care se îmbuteliază fără a fi deferizată, fierul fiind un element foarte benefic pentru buna funcționare a organismului. De menționat că, aproximativ 30 % din populația României suferă de carență de fier, iar fierul din apă este cea mai la îndemână și eficientă sursă de fier natural.

3. Apa de Vâlcele este cea mai bogată apă minerală din România în conținutul de magneziu. Aceasta are un conținut deosebit de ridicat de magneziu de 335 mg/l, fiind recomandată în situații de stres maxim și nu numai.

Bine de știut: Din cauza carenței de magneziu mor anual sute de mii de oameni, mai mult decât din cauza bolilor cardiovasculare.

4. O altă calitate a apei de Vâlcele: aceasta este o apă de întreținere pentru diabetici. Știai că în România sunt înregistrați aproximativ două milioane de diabetici și aproximativ un milion neînregistrați?

5. Și nu în ultimul rând, apa de Vâlcele are cel mai mare conținut de siliciu din România: 53,68 mg/l, un element foarte important în reconstrucția oaselor și pentru buna lor funcționare. Siliciul este recomandat în mod special femeilor trecute de o anumită vârstă, care se confruntă cu osteoporoza. Acest element este benefic în osteoporoză, și ajuta la eliminarea aluminiului din organism.

Care sunt indicațiile terapeutice ale apei de Vâlcele?

Foarte bogată şi în fier, apa de Vâlcele este recomandată în tratamentul anemiilor şi în perioada de convalescenţă, pentru indigestii, astenii, stări de somnolenţă sau apatie, colite şi enterocolite, precum şi pentru tratarea afecţiunilor biliare. De asemenea, are efecte benefice în prevenirea osteoporozei, astmului şi bronşitelor cronice, reglarea activităţii sistemului cardiovascular şi nervos, spasmofiliei, afecţiunilor psihice la copii, fiind recomandată şi persoanelor care au ca formă de tratament regimuri dietetice pentru boli cum ar fi cancerul, psoriazisul, scleroza în plăci, tumorile benigne sau leucemia.

Vrei să te bucuri de sănătate? Vrei să cunoști mai multe despre zona Vâlcele și apa minerală produsă aici? Pentru mai multe informații, accesează site-ul https://visitcovasna.com/.

Cu drag,

Wello

Explorator Wellness Virtual

Email: office@desprespa.ro
Ți-a plăcut? Probabil le-ar plăcea și cunoștințelor tale. Dar nu putem ști dacă nu dai share, nu? 😊

Hai în comunitate!

Wello

Wello

Explorator Wellness Virtual

Prenume
Mail

Articole similare

OFERTA WELLNESS A HOTELURILOR DIN ALGARVE – O MIZĂ TOT MAI IMPORTANTĂ PENTRU NOMAZII DIGITALI
OFERTA WELLNESS A HOTELURILOR DIN ALGARVE – O MIZĂ TOT MAI IMPORTANTĂ PENTRU NOMAZII DIGITALI
Fusalul, chirurgia și excelența în Spa. Care-i legătura?
Fusalul, chirurgia și excelența în Spa. Care-i legătura?
Deepak Chopra isi pune numele pe conceptul unui resort wellness in UTAH, SUA
Deepak Chopra isi pune numele pe conceptul unui resort wellness in UTAH, SUA

Autentificare

Nume utilizator *
Parola *