Ascensiunea stațiunilor termale și dezvoltarea acestora pe teritoriul european, un subiect în atenția noastră.
Dat fiind faptul că ne dorim identificarea unui set de soluții aplicabile problemelor contemporane pe care le confruntă stațiunile termale din România, dar și din restul teritoriului european, în primă fază este relevant să înțelegem ce s-a petrecut cu aceste destinații în trecutul nu foarte îndepărtat (secolele XIX – XX).
Odată ce analizăm modul în care aceste stațiuni balneo s-au format și s-au dezvoltat, o să observăm cum această evoluție s-a concretizat prin apariția unor programe de arhitectură specifice acestor tipuri de orașe: stabilimentul de băi, grand-hotel-ul, cazinoul și parcul termal. În această etapă efervescentă (sfârșit de secol XIX – 1945) s-a conturat un mediu social cosmopolit, marcat de evenimente culturale și de prezența în stațiuni a unor personalități însemnate.
Destinațiile unde se practica termalismul nu erau un element cu totul nou la mijlocul secolului al XIX-lea, în Europa existând numeroase locații cu tradiție în acest sens încă din perioada Imperiului Roman și chiar înaintea acestuia. Evul Mediu, la fel ca pe multe alte planuri, a reprezentat o perioadă tulbure, în care practicarea băilor în spațiile publice era considerată drept un păcat de către reprezentanții bisericilor, motiv pentru care s-a ajuns să fie chiar interzisă această activitate1.
Secolele XIX și XX sunt relevante în acest sens, datorită faptului că percepția comună asupra băilor publice se schimbă. Unul dintre cele mai importante cauze care au dus la acest rezultat, au fost cercetările în ceea ce privește balneologia și efectele benefice aduse de apele termale și minerale organismului uman. Medicii vremii, care au studiat aceste aspecte, recomandau cure de aproximativ două săptămâni, cu o frecvența anuală2.
Acest obicei fiind unul cu totul inovator pe teritoriul european. Așadar, acest concept inițial al vilegiaturii a condus către practicarea turismului de masă, activitate posibilă odată cu apariția căilor ferate. Prin urmare, putem spune faptul că Revoluția Industrială a generat efecte și în ceea ce privește turismul european, cel mai relevant exemplu în acest sens fiind reprezentat de Anglia, cea mai industrializată națiune la momentul respectiv, unde noua formă de transport, a făcut călătoriile mult mai accesibile.
Practicarea termalismului era răspândită în întreaga Europă, în această perioadă, dezvoltându-se stațiuni în Anglia (Bath), Franța (Vichy, La Roche Posay, Aix les Bains), Germania (Baden Baden), Austria (Baden), Cehia (Karolvy Vary), Italia (San Pellegrino, Montecatini) și România (Băile Govora, Băile Herculane).
Modul de formare și profilul orașelor respective este foarte divers, fiind influențate de diverse aspecte care țin de regiunea respectivă. Spre exemplu, orașul Bath era angajat și pe alte planuri economice, turismul termal nefiind principala sursă economică. Spre deosebire de stațiunile românești – Băile Herculane și Băile Govora – care s-au format tocmai datorită exploatării apelor subterane (minerale sau termale). Orașul francez Vichy, se transformă treptat într-un oraș termal, înlocuind astfel activitățile tradiționale care se desfășurau acolo anterior3.
Autor: arh. Ica PAPARI
1 – „Spa through the ages”, 2017, https://goodspaguide.co.uk/features/spa-through-the-ages
2 – TUBERGEN, A., LINDEN, S., 2002, „A brief history of spa therapy” în Annals of the rheumatic diseases, Nr.61, pp. 273-275
3 – DELCEA, Iulia Maria, 2014, Reactivarea patrimoniului balnear în contextul dezvoltării durabile, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, București, România; p. 88
Explorator Wellness Virtual