Dragă cititoare,
Mă numesc Ioana Marian, și am creat despreSpa.ro ca să ajut oamenii să fie mai sănătoși, mai echilibrați și mai fericiți.
Iar dacă ai observat recent riduri, cearcăne sau alte semne ale îmbătrânirii și stresului pe fața ta, și ți-ai dorit să le poți șterge „cu buretele” cumva, atunci scrisoarea asta este pentru tine.
Să fim clari de la început. Nu sunt dermatolog sau estetician.
Sunt o femeie ca oricare alta, cu familie, copii și o carieră frumoasă pentru care am muncit din greu.
Astfel, în ultimii 12 ani de zile avut ocazia să cunosc cei mai buni profesioniști în Spa și wellness din România.
Iar atunci când ne-a lovit pandemia și centrele Spa s-au închis am căutat, ca toți ceilalți, o soluție sa fiu bine, chiar dacă nu mai pot ajunge la spa.
Am ajuns la concluzia că o experiență autentică Spa nu poate fi înlocuită, dar asta nu înseamnă că nu putem avea grijă de noi și acasă.
Și spun asta pentru că am descoperit recent o cură de îngrijire a feței. Am văzut pe pielea mea cum poți șterge din semnele anilor și ale stărilor sufletești care s-au întipărit pe chipul tău, și de care nu mai ai nevoie.
Era o dimineață târzie de weekend cand am dat nas în nas cu soțul meu în bucătărie.
Se uită la mine și-mi zice: “ce bine arăți astăzi!”
Cu câteva momente în urmă tocmai terminasem primul masaj-auto facial din cura anti-aging despre care urmează să-ți povestesc.
Așa că am zburat direct la oglindă, cu toate că abia mă privisem tot timpul cât l-am făcut.
Într-adevăr, arătam odihnită și foarte relaxată.
Parcă și ridurile și cearcănele erau mai puțin vizibile.
Eram atât de mândră de mine!
Iar ziua aceea a fost foarte importantă pentru mine.
Pentru că aveam să aflu că este posibil să-ți atenuezi ridurile, să-ți tonifici musculatura facială și să ștergi câțiva ani de pe chipul tău, 100% natural, folosind doar propriile mâini.
Și totul datorită curei pe care am conceput-o cu o femeie deosebita, pe nume Ana Ciobanu, pe care o cunosc încă din 2011, de cand scria articole de cosmetica pentru despreSpa.ro.
În cele ce urmează, vreau să ți-o prezint pe Ana, și să îți explic mecanismul din spatele curei anti-aging, și de ce funcționează atât de bine pentru mine și multe alte femei.
Cu o experiență de peste 15 ani în industria de wellness & beauty, Ana Ciobanu este estetician, specialist anti-age și trainer în cosmetica aplicată.
Experiența în estetică o recomandă, datorită formării profesionale atât în Italia, Franța, cât și în România.
Ana a urmat cursurile faimoasei Academii de Estetică şi Cosmetologie Pascal din Florenţa.
Ulterior a făcut multe cursuri de specialitate: la Comfort Zone, Pevonia, Matis şi Clarins, Ayurveda Face, Aromatherapy Face and Scalp Massage, Hot-Stone Face Therapy, European Face Massage şi Ritualuri Face specifice fiecărui brand în parte.
A lucrat la Gabrio Staff Olimpo – un Day Spa Exclusivist din Toscana, Spa Facial Therapist pentru SoulSpace (al doilea Spa Exclusivist după Bvlgari Spa Milano), Four Seasons Hotel, Urban Spa şi Comfort Zone.
În prezent, este Estetician Anti-Age Facial Therapist în Spa Boutique-ul său exclusivist din Sibiu, Maison de Beaute.
Filozofia ei a câștigat încrederea tuturor femeilor care i-au trecut pragul și participa la sesiuni complete împreună cu ea.
Când am început să caut un ritual de îngrijire „pe timp de pandemie” mi-am dat seama că trebuie să combin masajul facial cu gimnastica facială și produse cosmetice anti-aging potrivite tenului meu.
Însă nu știam să fac exercițiile și nici să-mi aleg produsele.
Mi-am dat seama ca Ana este persoana ideala pentru acest curs. Când i-am propus sa-l facem, a acceptat pe loc.
Ana nu este doar un specialist desăvârșit, cu rezultate ce se simt cu mult dincolo de ce se poate observa la suprafață.
Ci este și o ”profesoară” excepțională, a cărei experiență și manieră empatică ne ajută să aplicăm chiar noi procedurile cu încredere, astfel încât să obținem rezultatele promise.
Uite de ce exercițiile Anei creează adevărate „transformări” pentru atât de multe femei…
Cura anti-aging creată cu Ana special pentru comunitatea despreSpa.ro funcționează atât de bine deoarece acționează asupra celor trei mari factori care afectează direct sănătatea și aspectul tenului.
Aceștia sunt:
Hai să le luăm pe rând:
Curățarea manuală a tenului intensifică procesul de regenerare al pielii, lucrând „cot la cot” cu limfa, sistemul nostru natural de curățare a pielii.
În plus, dacă alegi cremele potrivite tipului tău de ten – pe care Ana ți le va recomanda în prima intalnire 1 la 1 – vei putea hidrata și netezi ridurile existente, aducând și un aport semnificativ de antioxidanți care protejează pielea și combat oxidarea și radicalii liberi.
Intalnirea 1 la 1 cu Ana este de fapt o consultatie cosmetica în care îți va determina tipul de ten și tonusul mușchilor de la nivelul feței, îți va personaliza produse cosmetice și exercițiile – astfel încât să obții efecte maxime în cele 3 săptămâni de Cură anti-aging.
Rezultatul? O piele mai netedă și mai strălucitoare.
Din experiența noastră de până acum, te poți aștepta la rezultate precum:
„Recomand cu mare drag și încredere acest curs anti-aging deoarece este 100% natural și nu folosește proceduri invazive, care, în cazul meu, cu istoric de cancer la sân, nu sunt recomandate.
Urmez programul Anei de masaj și gimnastică facială de 3 săptămâni și efectele benefice încep să se vadă.
Mi s-au redus ridurile de pe frunte (mai am unul singur), cearcănele încep să se reducă, ridurile de la colțul ochilor s-au atenuat, iar pomeții s-au conturat mai bine și, după atâtea exerciții și automodelaj, nu mai sunt palidă.”
„Draga Ana, Draga Ioana,
Pentru mine, acest curs a venit exact la momentul în care constientizam ca mi-am pierdut motivatia pe care am avut-o mereu pentru ingrijirea tenului și m-a readus pe linia de plutire.
Am invatat ca e extrem de simplu sa-ti ridici obrajii pentru un aspect mai fericit și sa-ti destinzi fruntea pentru o privire mai prietenoasa, ajunge doar sa te „strambi” de cateva ori în cursul zilei cand apuci, iar daca vrei un rezultat „wow”, poti sa faci 2 cure de beauty pe an.
Mi-ati confirmat inca o data ca metodele naturale nu dau gres si eu raman un fan convins. Va multumesc enorm, iar celorlalte Doamne participante le doresc spor în toate și sa nu uitam sa zambim mereu!”
„Multumesc mult pentru curs, tot ce am invatat în cadrul lui mi-a ajutat enorm tenul. Aveam de multi ani provocari legate de sensibilitatea pielii care reactiona negativ la multe produse de ingrijire a tenului.
Dupa vreo 10 zile de la inceperea cursului anti-ageing, am observat ca tenul meu si-a imbunatatit mult elasticitatea și i-a scazut reactivitatea (pielea nu se mai inroseste pe parcursul zilei și au disparut mancarimile ocazionale). Și în aproximativ o luna, s-a redus și acneea.
Imi face o reala placere ritualul anti-ageing, mă bucur de toate miscarile, abia astept momentul zilei dedicat, cele 20 de minute se scurg pe nesimtite. Parca intru intr-un fel de transa.
Cursul asta iti ofera baza necesara pentru a-ti crea propriile minuni cu tenul. Multumesc tare, tare Ana si Ioana!”
La început vei avea nevoie de aproximativ 20 de minute pe zi, timp de 6 zile, pentru a-ți însuși tehnicile, și apoi de 15-20 minute pe zi, timp de 3 săptămâni, pentru a le aplica.
Din experiența noastră, în funcție de vârsta, poți vedea schimbări chiar și din prima zi, urmate de schimbări constante pe tot parcursul curei.
Apoi e suficient să urmezi programul de doar două ori pe an ca să menții noul aspect întinerit pentru cât mai mult timp.
Da, există și trebuie să știi de ele:
– dacă te confrunți cu o acnee inflamatorie de natura infecțioasă, atunci poți practica doar gimnastică facială. Mișcările de auto-masaj ar trebui să mai aștepte până îți vei trata acneea (dacă ești în aceasta situație îți recomandăm să consulți un medic dermatolog)
– dacă pielea ta prezinta leziuni, răni deschise, leziuni la nivelul pielii sau arsuri la nivelul tegumentului nu este recomandată practicarea acestui program.
– epilepsie, boli dermatologice sau afectiuni maligne (după 3 luni de la operație).
– dacă apelezi la injectii cu toxina botulinica sau acid hialuronic – contactează medicul estetician înainte sa te înscrii în acest program.
În rest, poți participa fără nici o grijă 😊.
Starea pielii tale este determinată mult mai mult de felul în care o tratezi decât de programarea biologică.
Mediul pe care îl creezi în corpul tău poate accelera sau poate încetini procesul de îmbătrânire: ce mănânci, în special consumul de alcool și zahăr, cât dormi, consumul de tutun, nivelul de stres din viața ta, anxietatea, depresia – toate joacă un rol în felul în care înaintezi în vârstă.
Cât despre masaj și gimnastică, îți vor demonstra că predispozițiile genetice pot fi anulate aproape în totalitate.
Starea pielii tale este determinată mult mai mult de felul în care o tratezi decât de programarea biologică.
Mediul pe care îl creezi în corpul tău poate accelera sau poate încetini procesul de îmbătrânire: ce mănânci, în special consumul de alcool și zahăr, cât dormi, consumul de tutun, nivelul de stres din viața ta, anxietatea, depresia – toate joacă un rol în felul în care înaintezi în vârstă.
Cât despre masaj și gimnastică, îți vor demonstra că predispozițiile genetice pot fi anulate aproape în totalitate.
Absolut!
Dacă ai deja o rutină de îngrijire a feței, înseamnă că ai deja ceva experiență, și îți va fi foarte ușor să aplici și abordarea Anei, care este mai complexă și mai cuprinzătoare decât o rutină obișnuită de înfrumusețare.
Acestea fiind spuse, nu putem să-ți recomandăm decât să încerci pe pielea ta, deoarece nu ai nimic de pierdut. Iar dacă nu vezi nici o schimbare urmând această cură, îți poți cere banii înapoi în primele 14 zile.
Costul, deși noi îl vedem mai degrabă ca pe o investiție, este de 1450 lei.
Însă valoarea, adică ce primești în schimbul investiției tale, este o variantă întinerită și revigorată a ta, cu efecte mult mai profunde decât doar aspectul feței.
Poți pune, oare, un preț pe toate astea?
Doar tu știi.
Absolut!
Primești banii înapoi dacă nu ești mulțumită de rezultate.
Trebuie doar să scrii un e-mail pe adresa: contact@despreSpa.ro – îți stornăm factura și îți returnăm toți banii.
Aceasta garanție este valabilă timp de 14 zile de la data achiziției cursului.
Practic, nu trebuie să decizi definitiv acum…
Înscrie-te în program, vezi ce rezultate obții, și apoi decizi dacă vrei să continui cura.
Îți oferim aceasta garanție pentru că suntem aproape sigure că vei fi mulțumită de rezultate, și nu vrem să-ți faci griji că ai dat banii degeaba pe ceva care nu te ajută.
Să recapitulăm…
Împreuna cu Ana Ciobanu am creat exclusiv pentru noi, comunitatea despreSpa.ro, prima și singura cură anti-aging online din România.
Cura începe cu o consultatie cosmetica online 1 la 1 cu Ana Ciobanu, urmată de o serie de tutoriale video care îți arată, pas cu pas, tot ce trebuie să faci ca să transformi felul în care arăți, în doar 3 săptămâni și alte întâlniri de grup, cu Ana.
În plus, la finalul curei, vei afla de la Ana, în cea de-a doua consultație cosmetică 1 la 1 – care sunt produsele cu care trebuie să-ți continui rutina zilnică, astfel incat sa rămâi cu o rutină de îngrijire facială personalizată și corectă, recomandată de un specialist. Vei ști ce ingrediente cosmetice îți sunt recomandate și ce produse să folosești pe termen lung.
Iar tu ai șansa să te înscrii chiar acum, pe această pagină.
Nu știu care este situația ta acum, dar sunt sigură că acolo undeva există o versiune întinerită a ta, atât fizic cât și sufletește, care abia așteaptă să iasă din nou la suprafață și să fie observată și admirată.
Și, între noi fie vorba…
Chiar dacă vei fi doar pe jumătate la fel de mulțumită precum restul femeilor care au făcut deja cura anti-aging, tot nu vrei regreta că ai încercat și tu.
Acum, dacă ești gata, introdu datele tale mai jos, și hai să începem transformarea ta.
Gimnastică facială
Automasaj
Modellage
Schema de tratament cu produse cosmetice anti-aging personalizată pe nevoile tale
Tonicitatea musculaturii și zonele pe care trebuie să insiști
Exerciții personalizate