/
/
Exercițiile aerobice, metoda clasică de a rămâne în formă

Exercițiile aerobice, metoda clasică de a rămâne în formă

Ultima actualizare în 26 May 2023
|
Exercițiile aerobice, metoda clasică de a rămâne în formă
Exercițiile aerobice, metoda clasică de a rămâne în formă

Definiția clasică (și perfect adevărată) a exercițiilor de tip aerob sunt acele exerciții care folosesc majoritatea grupelor musculare mari, cresc bătăile inimii și le mențin ridicate pentru o perioadă îndelungată de timp. Dincolo de efectul major, respectiv scăderea în greutate, exercițiile aerobice au numeroase efecte benefice asupra întregului corp si reprezinta metoda clasică de a rămâne în formă :

  • Îmbunătățesc circulația sângelui, inclusiv cea periferică.
  • Întăresc musculatura inimii și reglează tensiunea arterială.
  • Scad colesterolul.
  • Contribuie la combaterea insomniilor, a stresului și a anxietății.
  • Accelerează ritmul metabolic.
  • Întăresc cele mai importante grupe de mușchi.
  • Cresc mobilitatea musculară și articulară.
  • Contribuie la corectarea posturii.
  • Prin gradul ridicat de oxigenare a țesuturilor, inclusiv a pielii, tenul își recapătă strălucirea naturală. 
  • Contribuie la prevenirea osteoporozei. 
  • Cresc imunitatea. 

Ce tipuri de exerciții aerobice se pot practica? 

Nu există un singur răspuns corect la această întrebare. În funcție de preferințe, de stilul de viață și de scopurile propuse, fiecare dintre noi are cel puțin un tip de activitate aerobă care i se potrivește perfect. Pentru a o identifica, specialiștii în educație fizică de la Aviației Wellness Center vă stau la dispoziție cu sfaturi, clase de grup și programe personalizate în funcție de nevoile fiecăruia. 

Centrul dedicat stării de bine pentru întreaga familie este dotat cu aparatură Cybex de înaltă tehnologie și performanță, deținătoare a peste 90 de patente medicale și dispozitive cardio. 

Alături de dotarea din sala de forță, același reper de calitate și siguranță este prezent și în cadrul programelor de grup, special concepute pentru a veni în întâmpinarea tuturor nevoilor cursanților. Acestea sunt conduse de antrenori specializați, atenți la fiecare participant în parte și la starea generală a acestora. 

Pump Your Body, Full Body Workout și Power Jump 

sunt doar câteva dintre orele de grup care te pot ajuta să îți sculptezi silueta și să obții un tonus general bun, indiferent de condiția fizică. 

Un alt exercițiu de tip aerob foarte popular la Aviației Wellness Center este ora de cycling fartlek, un concept inedit care duce nu doar la modelarea armonioasă a corpului, ci și la o doză sănătoasă de distracție și buna dispoziție. Acest tip de antrenament este conceput ca o plimbare adevărată cu bicicleta, cu toate obstacolele, suișurilor și coborâșurile acesteia. 

Alte tipuri de antrenamente aerobice: 

  • Antrenament cu intervale pe banda rulantă care constau în cel puțin 30-45 de minute petrecute pe bandă la viteze și grade variate de înclinație.
  • Jogging
  • Înotul
  • Urcatul pe scări
  • Dansul
  • Săritul coardei 
  • Step– aerobic (exerciții de tip aerob executate cu ajutorul unei platforme speciale) 
  • Sporturile de teren 

Alături de numeroasele programe de antrenament, Aviației Wellness Center vă pune la dispoziție servicii de spa, tratamente faciale și corporale, precum și una dintre cele mai îndrăgite destinații ale copiilor, Baby Spa, locul în care cei mici învață să înoate încă de la primele luni de viață.

Cu drag,

Wello

Explorator Wellness Virtual

Email: office@desprespa.ro
Ți-a plăcut? Probabil le-ar plăcea și cunoștințelor tale. Dar nu putem ști dacă nu dai share, nu? 😊
Wello

Wello

Explorator Wellness Virtual

Hai în comunitate!

Prenume
Mail

Articole similare

Autentificare

Nume utilizator *
Parola *