/
/
Anxietatea – forme, factori de risc si mijloace de combatere

Anxietatea - forme, factori de risc si mijloace de combatere

Ultima actualizare în 07 Apr 2023
|
Anxietatea - o constanta a vietii noastre
Anxietatea – o constanta a vietii noastre

Anxietatea. Traim intr-o lume in permanenta miscare. Fiecare zi aduce situatii noi la care trebuie sa ne adaptam. Ciclurile batranesti de viata s-au topit si noi, oamenii celui de-al 21-lea secol, trebuie sa vedem cum ne construim, astfel incat sa ne gasim si sa ne pastram echilibrul.

Ca urmare a stimulilor permanenti care ne bombardeaza  teama cu gradele sale de la ingrijorare, panica, groaza este emotia pe care o resimtitim cel mai frecvent. Anxietatea determina raspunsuri biologice care iti pregatesc organismul sa rsapunda la amenintare – asa numitul sistem de “fuga si lupta”- tradus biochimic prin secretie adrenergica si cortizolica.

Cum resimtim aceasta descarcare hormonala?

Inima incepe sa ne bata mai repede, respiratiile devin mai rapide si mai superficiale, sangele este trimis spre extremitati – picioare – maini ca sa ne ajute sa fugim – (dar cum noi nu fugim – iata una din cauzele stazei venoase), digestia este incetinita astfel incat corpul sa poata face rezerve pentru vremurile dificile care se anunta (iata una din cauzele obezitatii).

Acum sute de ani, acest raspuns era resimtit ocazional si era vital pentru supravietuire. Astazi, din pacate, anxietatea si stresul  resimtite continuu ne pun intr-o stare de excitatie permanenta, neingaduind sistemului nostrum biologic sa se relaxeze, consecinta fiind nenumarate alterari fizice, biochimice si psihice precum: hipertensiune arteriala, hipercolesterolemie, diabet, dezechilibre hormonale diverse, insomnia, depresie, si altele.

Anxietatea este vazuta ca un continuu de la un stress mediu pana la boala mentala severa. Aproximativ 5-7% din populatia generala sufera de anxietate clinica severa precum sufera si mai mult de 25% dintre pacientii din diverse ramuri medicale.

Exista o seama de conditii medicale care produc simptomatologie anxioasa, punand problema de diagnosticare corecta, a bolii fizice subsecvente si invers.

Simptome anxioase avem in: intoxicatii cu alcool, cafea, droguri, in faza de dezintoxicare, in cazuri de hipertiroidism, hipoglicemie, tahicardie paroxistica, epilepsie de lob temporal, feocromocitom.

Factorii de risc pentru dezvoltarea anxietatii clinice:

·         Fumat

·         Abuz de alcool, droguri

·         Probleme sociale, financiare

·         Boli cronice

·         Alergii

·         Traume

·         Tulburari de personalitate

Simptomatologie:

·         teama, ingrijorare

·         tensiune interna si neliniste

·         iritabilitate

·         afectarea concentrarii

·         reactivitate crescuta

·         sensibilitate crescuta la diversi stimuli fizici

·         afectarea somnului

·         tensiune musculara

·         tremor

·         transpiratii

·         constrictie si discomfort toracic

·         dispnee

·         palpitatii

·         gura uscata

·         greutati la inghitire

·         diaree

·         urinare frecventa

·         scaderea libidoului

·         ameteala

·         amorteala, parestezii

·         lesin

Anxietatea – Forme clinice

·   Anxietatea generalizata – diagnosticata daca sunt prezente giji si sentimente de anxietate excesiva fata de orice situatie pe o perioada de 6 luni.

·  Tulburarea obsesiv compulsive care cuprinde obsesii – (ganduri persistente, impulsuri sau imagini care sunt intrusive si neadecvate si pot cauza anxietate si distress) si compulsii – comportamente repetate sau acte mentale  repetate ritrualic care apar ca raspuns la obsesii si au ca scop detensionarea).

·   Atac de panica – sentiment puternic de anxietate cu stare de rau fizic care mimeaza atacul de cord.

·   Fobii sunt frici persistente si semnificative fata de obiecte sau actiuni (frica de soareci sau frica de zbor).

·  Tulburarea de stress posttraumatic care include falshbackuri persistente, ganduri, amintiri, furie si iritabilitate ca raspuns la o experienta traumatizanta fizic sau/si psihic.

In medicina chineza Frica este legata de loja apa, reprezentata de Rinichi care sunt si sediul energiei primordiale, mostenite de la parinti. De aceea fricile puternice, starea permanenta de anxietate ne epuizeaza si genereaza uscaciune si “parjolire” interioara – apa nu mai stinge focul.

Grijile sunt legate de loja Pamant si de splina – motorul energiei dobandite din hrana. O perturbare la acest nivel prin supra ingrijorare nu ne permite acumularea de energie, iar ceea ce inghitim stagneaza producand edeme, probleme digestive, ameteli, senzatia de cap greu, etc.

Homeopatia considera afectarea etajului mental emotional al persoanei semn de boala avansata, indicand actiune terapeutica sustinuta.

Ce se poate face?

Traditional, pentru anxietate medicina alopata recomanda benzodiazepine (Alprazolam – celebrul Xanax, clonazepam, diazepam, lorazepam, etc.). Problema principala a benzodiazepinelor este ca dau dependenta, pe langa alte efecte secundare neplacute. Exista si alte clase de anxiolitice care dau mai putina dependenta, dar TOATE au efecte secundare.

Anxietatea – ce alte mijloace de combatere avem in afara de medicatie:

ü Psihoterapia- rezultate foarte bune pe fobii si atacuri de panica o are psihoterapia cognitive comportamentala.

ü  Homeopatiacu o multime de remedii mai mult de 37 in repertoarul lui Kent- (Calcarea carbonica, Ignatia, Sepia, Phosphorus, Lilium tigrnium, etc).

ü  Acupuncturacu reglarea dezechilibrelor energetice si obtinerea starii de calm si relaxare.

ü  Fitoterapia: pasiflora, valeriana, magnolia, philodendron, sunatoare, musetel etc.

ü  Dietoterapia:

Este de recomandat sa se manance portii mici si frecvente – pentru a mentine in echilibru balanta glucidica. Desigur, FARA dulciuri rafinate si cu grasimi reduse.

Este recomandat sa se consume  cantitati generoase de apa si lichide decafeinizate precum ceaiuri diverse – musetel, floarea pasiunii, tei, ceai verde – care contine theanina cu efect calmant.

Sunt recomandati carbohidratii complecsi – orez brun, ovaz, grau dur – contin serotonina – mediator cerebral implicat in starea de bine, de relaxare. De asemenea cerealele integrale hranesc loja pamant – aflata in dezechilibru la persoanele ingrijorate.

Pe langa cereale integrale, alte legume medicament sunt legumele cu Frunze verzi ambele grupe contin vitamine B cu rol deosebit de important in metabolismul cerebral.

Sunt, de asmenea exceptionale alimentele bogate in magneziu care ajuta la mentinerea calmului si la relaxarea musculara: broccoli, nuci, drojdia, somon, fructe de mare.

Practicati Yoga, Tai Chi, Chi Kung, pentru a invata cum sa intrati in armonie cu dvs si restul lumii.

Altele:

·         Invatati sa va concentrati pe prezent “aici si acum”, nu traiti in trecut si nici in viitor. Nu va agatati de lucrurile ce nu le puteti schimba

·      Invatati sa va concetrati pe partea pozitiva a lucrurilor si nu pe aspectele negative

·         Invatati sa va motivati pozitiv; postati la vedere mesaje care va dau putere si va fac sa va simtiti bine.

·     Daca va simtiti anxios, mergeti la o plimbare –  daca se poate, daca nu, invatati sa va concentrati pe respiratie, inchideti ochii, incercati sa va relaxati.

·         Dormiti suficient

·         Petreceti timp cu familia sau cu prietenii apropiati. Impartasiti sentimentele de anxietate care va apasa.

Dr. Cristina Maria Hanganu- Cabinet medical care ofera optiuni terapeutice naturale integrate: acupunctura, homeopatie, gemoterapie, dietoterapie
Adresa Cabinet: Str Carol Davila nr 33, ap 2, sector 5, Bucuresti
email: perfectmedch@gmail.com

Site : www. perfectmed.wordpress.com 

Cu drag,

Wello

Explorator Wellness Virtual

Email: office@desprespa.ro
Ți-a plăcut? Probabil le-ar plăcea și cunoștințelor tale. Dar nu putem ști dacă nu dai share, nu? 😊
Wello

Wello

Explorator Wellness Virtual

Hai în comunitate!

Prenume
Mail

Articole similare

Autentificare

Nume utilizator *
Parola *